Liga pe scurt

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 23 ianuarie 2015

PE SCURT:

  • ACS Berceni, colaborare cu Dinamo
  • Niculescu rămâne la Mioveni
  • Keșeru pleacă, vine Țucudean
  • Gugu pleacă din ASA
  • Nemțenii, preluați de un italian
  • Brașovul a transferat un estonian
  • Ploieștiul renunță la Priso

ACS Berceni, colaborare cu Dinamo

Discuţiile dintre ACS Berceni şi Dinamo s-au finalizat cu succes. Cele două cluburi au ajuns la un acord de colaborare, prin care clubul din Ştefan cel Mare va trimite mai mulţi tineri la Berceni. Tot ei se vor ocupa şi de plata jucătorilor şi antrenorilor, pentru ca ilfovenii să se ocupe de baza materială. Primarul din Berceni, Marian Ghenu, s-a declarat încântat de acest lucru și speră la promovare.

Niculescu rămâne la Mioveni

Claudiu Niculescu a revenit şi la Mioveni după o pauză de o lună, deşi în această iarnă au fost mai multe zvonuri care îl dădeau ca şi plecat la Dinamo sau la Petrolul. Tehnicianul a vorbit cu jurnaliştii prezenţi despre ofertele pe care le-a avut şi le-a refuzat şi a lansat o ipoteză care va fi cu siguranţă apreciată de suporterii echipei: vrea în liga I, dar cu CS Mioveni!

Keșeru pleacă, vine Țucudean?

Steaua este aproape să îşi piardă unul dintre jucătorii de bază. Claudiu Keşeru a primit o ofertă din zona Golfului, iar agentul atacantului, francezul Jeremy Bouhy, a confirmat în premieră pentru www.prosport.ro că există interes pentru fotbalistul său. Argăseală a confirmat acest lucru, ca și discuțiile cu Țucudean, despre care spune că va veni doar dacă actualul stelist se va transfera.

Gugu pleacă de la ASA

Clubul ASA Târgu Mureş şi fundaşul Ionuţ Gugu au decis să încheie de comun acord colaborarea, a anunţat site-ul oficial al grupării ardelene. Gugu va putea să se transfere la o altă echipă din postura de jucător liber de contract. Ionuţ Gugu, în vârstă de 22 de ani, a mai evoluat în cariera sa la formaţiile Universitatea Craiova şi CS Turnu-Severin, echipe la care s-ar putea transfera.

Nemțenii, preluați de un italian

Ceahlăul este una dintre echipele cu cele mai mari probleme financiare din Liga I, iar din această cauză l-ar putea pierde pe Andrei Marc, fundaşul central de 21 de ani al nemţenilor fiind o ţintă pentru mai multe cluburi din ţară şi din străinătate. Însă majoritar la Ceahlăul Piatra Neamţ a devenit italianul Angelo Massone, care a promis că va rezolva problemele financiare ale clubului.

Brașovul a transferat un estonian

Fundaşul eston Artjom Artjunin a semnat un contract cu FC Braşov, anunţă presa de specialitate. Fotbalistul de 25 de ani a mai jucat în cariera lui la FC Levadia Tallinn II, FC Levadia Tallinn şi JK Tammeka Tartu. Jucătorul se va alătura echipei la antrenamente începând de de săptămâna aceasta. FC Braşov a disputat primul amical din 2015 şi i-a învins pe FC Rîşnov cu scorul de 11-1.

Ploieștiul renunță la Priso

Conducerea clubului Petrolul Ploieşti a reziliat pe cale amiabilă contractul mijlocaşului Njongo Lobe Priso, a informat la început de săptămână site-ul oficial al grupării prahovene. Fost jucător la AEK Larnaca şi ŢSKA Sofia, Priso semnase la 17 iulie 2013 un contract valabil două sezoane cu Petrolul Ploieşti, și probabil că la mijloc au fost rațiuni de ordin financiar, Petrolul având probleme serioase.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!