Limite de viteză de 20mph în Londra. Ce rezultate sunt?

Articol publicat in sectiunea Auto, UK la zi pe data 18 noiembrie 2015

Londra_limita de viteza 20 mile pe ora

O viteză redusă a autoturismelor în inima oraşului ar conduce la un număr mai mic de accidente şi răni ale victimelor mult mai uşoare, dar, în Londra, după ce pe raza câtorva primării s-a introdus noua limită de viteză de 20 de mile la oră, în practică viteza medie a şoferilor s-a redus cu doar 1 milă la oră.

Islington este prima zonă din Londra care a introdus în 2013 o limită de viteză de 20 de mile la oră, urmând ca din octombrie anul trecut poliţia din Islington să dea amenzi, pe loc, şoferilor care au depăşit viteza legală.

Mai nou, Transport for London (TfL) a anunţat că va începe un program pilot prin care va impune noua limită de 20mph pe câteva din cele mai aglomerate rute ale capitalei britanice.

 

Rezultate neimpresionante

Conform statisticilor efectuate, în Islington, înainte de reducerea vitezei legale, viteza medie cu care se mergea era de 28mph. După instalarea limitei de viteză, viteza medie cu care se merge pe străzile din Islington s-a micşorat, însă doar marginal, coborând la 27mph.

Motivul principal pentru care noua politică de viteză nu a adus în practică schimbări mai notabile este faptul că simpla modificare a indicatoarelor, în lipsa unei campanii mai aprige de pedepsire a celor ce nu se conformează nu îi face pe şoferi să reducă viteza. Mai ales că pentru unii şoferi limita de viteză de 20mph este considerată „enervant” de mică. Astfel că soluţia pentru străzile unde s-au schimbat doar indicatoarele de viteză, iar acestea nu dau rezultate, în opinia specialiştilor, ar fi implementarea „zonelor de 20mph”, înţesate cu piedici de „calmare a traficului”.

 

În oraşele europene se va circula cu 30 km/h

Nu doar în Londra s-au impus astfel de măsuri, ci şi în alte oraşe precum Brighton sau Bristol, în timp ce în Europa continentală Parisul şi Milanul au anunţat planuri de a introduce limite de viteză de 30kmh (19mph), iar Spania merge chiar mai departe, legislaţia ţării fiind modificată pentru introducerea unei limite de viteză micşorate în majoritatea zonelor urbane. Mai mult, Consiliul European de Siguranţă în Transport, ce ţine de Comisia Europeană, a cerut micşorarea limitelor de viteză în toate zonele rezidenţiale. Chiar şi peste ocean, la New York, limita de viteză de bază a fost micşorată de la 30 la 25mph, alte state americane anunţând că ar dori să preia exemplul.

Ideea de bază este că dacă eşti lovit de un autoturism care circulă cu 40mph ai 5% şanse de supravieţuire, în timp ce la o viteză de 20mph şansele cresc la 85%.

Deocamdată, statisticile nu indică o mare îmbunătăţire la capitolul număr de accidente, inclusiv la cele cu accidentări serioase, dar specialiştii spun că este prea devreme. Astfel că se aşteaptă rezultatele unui studiu ce urmează a fi concluzionat abia în 2017.

 

Se conduce mai agresiv

La Bristol, în schimb, unde noua limită de viteză a fost impusă doar prin schimbarea indicatoarelor, Julie Roberts, un instructor auto, citată de Guardian, spune că impunerea limitei îi face pe unii şoferi să-şi piardă răbdarea şi să intre în depăşiri uneori periculoase. Ea crede că schimbarea, în special în atitudinea şoferilor, va fi în timp.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!