Londra, tot mai tare faţă de restul UK-ului

Articol publicat in sectiunea UK la zi pe data 20 septembrie 2015

În capitala britanică se creează cele mai multe locuri noi de muncă, aici sunt creşteri salariale mai mari decât media pe ţară, în timp ce proprietarii de imobile din Londra constată că valoarea lor tot creşte şi creşte, după cum arată un studiu realizat de agenţia imobiliară Halifax, expus de Evening Standard.

Conform studiului, economia londoneză mărşăluieşte cu mult peste nivelul economiilor din toate celelalte regiuni britanice. Dacă în ultimii 4 ani de zile preţurile caselor au crescut aici cu 49%, media de creştere a preţurilor din celelalte zone pe aceeaşi perioadă se situează undeva la 19%. Veniturile din Londra sunt cu 28% mai mari decât media britanică şi, chiar dacă în capitală locuieşte doar 13% din populaţia ţării, aceasta produce 22% din avuţia naţională.

 

Studiul a stabilit următoarele lucruri:

  • economia londoneză a depăşit toate celelalte regiuni britanice, crescând cu 20% în perioada 2009-2013, în comparaţie cu media UK de 13,4%.
  • Londra a cunoscut cea mai mare creştere procentuală a locurilor de muncă, de 15,6% între septembrie 2007 şi septembrie 2014.
  • Capitala se poate lăuda cu cel mai mare venit brut – 21.466 de lire, cu 28% mai mare decât media naţională de 16.791 de lire.
  • preţul caselor din Londra a crescut cu 49% faţă de nivelul lor din 2009, în comparaţie cu doar 19% la nivel naţional.
  • preţul proprietăţilor din Londra sunt acum cu 10% mai mari faţă de maximul atins în 2007; la nivel naţional, preţurile proprietăţilor sunt cu 6% mai mici faţă de maximul atins în 2007.
  • londonezii economisesc cel mai puţin – lucru ce poate reflecta profilul de vârstă mai mică din Londra. Dacă în capitală raportul dintre economii şi câştigurile brute se situează unde la 26%, raportul mediu în restul ţării este de 35%.

—————————————

Acelaşi studiu arată că cei care locuiesc în capitală tind să aibă studii ceva mai superioare şi trăiesc mai mult. Ca şi puncte negre, infracţionalitatea este mai mare în Londra şi, de asemenea, costurile cu locuinţa depăşesc cu mult nivelul oricărei alte regiuni din UK.

—————————————

Martin Ellis, economistul agenţiei Halifax, remarcă: „Fiind un oraş global, de frunte, Londra aduce beneficii majore pe plan economic, social şi cultural şi nu doar locuitorilor metropolei, ci chiar întregii ţări. Economia londoneză a percutat mult mai bine decât orice altă zonă din UK în ultimii ani şi asta a dus la o lărgire a diferenţelor între capitală şi restul Marii Britanii.”

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!