Lucescu, la Rapid?

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 29 mai 2014

lucescuProblemele de la Rapid nu îl lasă dezinteresat pe Mircea Lucescu. Antrenorul român al lui Şahtior Doneţk este cu sufletul la situaţia din Giuleşti, acolo unde actualii şefi ai clubului caută cu disperare oameni interesaţi de achiziționarea pachetului majoritar de acţiuni. Lucescu nu se declară interesat de această postură, dar spune că ar fi bucuros să ajute din postura de tehnician.

„Rapid aşteaptă investitori, eu nu sunt aşa ceva. Eu sunt antrenor de fotbal. A, dacă mă invită cineva să o antrenez pe Rapid, asta este cu totul altceva. S-ar putea să merg, cine ştie? Să nu uităm că acolo încă mai este un centru la care eu am pus foarte mult suflet, toţi brazii ăia au fost plantaţi de mine, plus terenurile”, a spus Lucescu, enigmatic cum îl știm.

Mircea Lucescu a mai antrenat-o pe Rapid în anii ’90, fiind antrenorul care le-a adus giuleştenilor al doilea titlu din istorie, în sezonul 1999. Ca antrenor la Rapid, Lucescu a cucerit şi Cupa României, în 1998.

În ziua în care Steaua se pregătea să aniverseze al doilea titlu consecutiv sub comanda lui Laurenţiu Reghecampf, Mircea Lucescu, cel mai aureolat antrenor român în activitate, crede că lipsa de concurenţă din Liga I se va întoarce precum un bumerang împotriva echipei din Ghencea.

„În condiţiile de astăzi, nu cred că poate fi vorba de aşa ceva, la ce se întâmplă în campionat. Dacă Steaua nu va avea concurenţă în următorii doi ani în campionat, nu va putea trece nici măcar de meciurile preliminare pentru a ajunge în Champions League. Eu ştiu că atunci când s-a întâmplat să treacă de preliminarii, şi Steaua, şi Dinamo câştigau, erau două echipe extrem de puternice. Erau echipe care ajutau enorm de mult performanţa”, a spus Mircea Lucescu. Și măcar aici îi putem da dreptate.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!