Lucescu rămâne la Șahtior

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 12 iunie 2015

lucescuAntrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat că sezonul care va începe în această toamnă este ultimul pe care îl va petrece la formaţia din Ucraina.

„Prelungirea cu Şahtior am semnat-o anul trecut, nu acum. Am făcut atunci acest lucru pentru a da un semnal jucătorilor, mai ales brazilienilor, să le arăt că eu cred în echipă, cred în performanţă. Anul trecut, la 15 iunie, preşedintele mi-a propus să prelungim contractul şi am acceptat. Acum pot spune că e ultimul an de contract la Şahtior. Nu e în caracterul meu să abandonez o situaţie delicată, nefavorabilă pentru marea performanţă. Sunt şi alte aspecte, mai sunt şi obligaţiile morale, faţă de public, faţă de preşedinte. Nu pot să spun dacă este ultimul an de antrenorat, vom vedea”, a spus Lucescu.

Tehnicianul român a mai anunțat că şi-ar dori să-l transfere la Şahtior pe mijlocaşul Eric Bicfalvi de la Volin Luţk. „Bicfalvi e foarte bun. Poate juca pe mai multe poziţii. Poate juca la mijloc, dar şi în atac şi stă foarte bine fizic. Eu mi l-aş dori foarte mult la Şahtior. Să vedem dacă se poate. El joacă într-o zonă în care noi avem mulţi brazilieni tineri. Eu am vorbit cu Bicfalvi, e un băiat foarte inteligent”, a precizat tehnicianul.

Mircea Lucescu mai crede că fundaşul stânga Alexandru Vlad (Dnepr Dnepropetrovsk) este mai bun decât jucătorul formaţiei PAOK Salonic, Răzvan Raţ: „E peste nivelul lui Raţ, la acest moment. Dar aceşti jucători trebuie urmăriţi”, spune el.

Lucescu a declarat că lui Mirel Rădoi nu îi va fi uşor la Steaua, considerând că fotbalistul ar fi trebuit să înceapă careiera de antrenor la o echipă mai mică. „E greu să debutezi ca antrenor la o echipă mare. Sunt oameni care pot face asta, alţii nu. Rădoi trebuie să aibă multă susţinere. Poate că pentru el ar fi fost mai simplu să fie mai întâi la o echipă mai mică. La Dinamo Kiev nu e Rebrov antrenor. E un spaniol care conduce totul, iar Rebrov e ca imagine mai mult. Şi la Luis Enrique e la fel. Sunt alţii cu care se consultă. Nu cred că Rădoi mai putea fi un jucător la nivelul Stelei. Mai ales că el a stat departe de fotbalul românesc. Acum ar fi imposibil să fie antrenor-jucător”, a spus tehnicianul român.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!