Lucescu, supărat

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 25 septembrie 2015

598 lucescuReal Madrid a câştigat la scor (4-0) partida cu Şahtior din debutul fazei grupelor Champions League, într-un meci marcat însă de gafele portarului Pyatov şi de o decizie scandaloasă a arbitrului care a acordat un penalty pentru Real sancţionând un henţ inexistent la Srna.

După meci Mircea Lucescu nu a lăsat eroarea de arbitraj netaxată şi a precizat că şi a doua lovitură de pedeapsă acordată de central a fost forţată de reacţia publicului madrilen.

„E greu de comentat acest meci. Am dominat startul jocului, dar gafa lui Pyatov a făcut scorul 1-0. A urmat şi eliminarea lui Stepanenko. Am spus ieri că îmi doresc un singur lucru: să fim respectaţi. Pentru că în partidele cu forţele Europei am fost dezavantajaţi. Şi sezonul trecut a fost la fel.

Sunt două maniere de arbitraj. Una pentru echipe ca noi şi alta pentru echipele mari. La primul penalty mingea l-a lovit pe Srna în spate, nici vorbă să fie henţ. Arbitrul a dat penalty din cauza reacţiei publicului. Publicul a provocat ambele penalty-uri. E ruşinos cum au fost acordate.

Îmi pare rău că trebuie să fac astfel de comentarii. E lipsă de respect ceea ce au făcut arbitrii”, a declarat Lucescu.

Golurile au fost marcate de Benzema ’30 şi C. Ronaldo ’55, ’63 (ambele din penalti) şi ’81. Şahtior a evoluat cu un jucător mai puţin din minutul 50, când a fost eliminat Stepanenko.

În minutul 55 arbitrul croat Ivan Bebek a acordat un penalti pentru Real Madrid după ce mingea şutată de Ronaldo l-a lovit pe Srna în spate. Iniţial, Bebek nu a acordat nimic, dar apoi a dictat lovitură de la 11 metri pentru Real la semnalizarea arbitrului adiţional. Lovitura de la 11 metri a fost transformată de Ronaldo.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!