Lucruri „ultra” pe care le poţi face în Londra cu până în £10

Articol publicat in sectiunea Timp liber, UK la bani mărunţi pe data 11 august 2015

uk_londra_iesire_prieteni

E greu la Londra. Ai venit din România ca să-ţi faci un viitor, să pui un ban deoparte. Dar cine-ar fi ştiut că mai toţi banii se duc pe chirie şi pe transport? Astfel că, atunci când bugetul este limitat, ai nevoie de un ghid ca acesta care să-ţi indice ce-ai putea face mai interesant cu cel mult £10 de persoană.

 

Mers la o piesă de teatru cu preţ bun

Unele din cele mai bune teatre din Londra oferă bilete ieftine chiar şi pentru locuri bunicele. La National Theatre, poţi găsi bilete la £10, la fel la teatrul Royal Court dacă alegi să mergi lunea şi tot atât la Lyric Hammersmith, dacă ai nevoie de o seară de „culturalizare” în oraşul cel plin de viaţă.

 

Ia parte la un concert de muzică

într-un magazin de profil

O mare parte din formaţiile de muzică actuale dau concerte în magazinele de muzică. Face parte din planul lor de marketing, iar marii comercianţi din domeniu (HMV, Virgin şi chiar şi independentul Rough Trade East) sunt mai mult decât dispuşi să organizeze astfel de evenimente. Intră pe site-urile lor pentru detalii legate de următoarele concerte, dar, atenţie! La artiştii mai populari e bine să se facă o rezervare mai din timp pentru asigurarea accesului la concert.

 

Du-te la cinema pe bani puţini

Ai fost vreodată la Prince Charles Cinema din Soho (7 Leicester Place, London, WC2H 7BP)? Dacă nu, vei vedea că filmele rulate de ei sunt mult mai variate faţă de oferta mai-marilor în domeniu. Iar preţurile? Pfff, vorbim de £5 pe bilet pentru vizionarea unui film în week-end pe la ora prânzului şi chiar de £1,50 dacă se întâmplă să fii şi membru al cinema-ului.

 

Petrecerea de la care pleci

îmbrăcat cu hainele altcuiva

Cum aşa? Pentru că altcineva va pleca cu hainele tale. Pentru că e vorba de o petrecere în care asta se face, pe lângă ce se întâmplă la o petrecere normală. Sunt petreceri de „swapping”, „swishing” sau „ditching ‚n’ switching”. Poţi organiza chiar tu o asemenea petrecere sau poţi merge la cluburi specializate pe aşa ceva, precum Favela Chic’s Swap-a-rama Razzmatazz (91-93 Great Eastern Street, Shoreditch, EC2A 3HZ), unde petrecăreţii sunt invitaţi să schimbe hainele cu vecinul de pe ringul de dans. Evenimentul are loc o dată pe lună.

 

Încearcă nişte bere britanică,

considerată foarte bună

Spune-mi, te rog, dacă există vreun local în centrul Londrei unde un pint de bere costă mai puţin de £4. Deci nu ştii! Aşa că ar fi o idee mai bună să dai aceeaşi sumă de bani, însă să te tratezi cu o bere premium britanică. Încearcă următoarele pub-uri: Greenwich Union (56 Royal Hill, London SE10 8RT), Jerusalem Tavern (55 Britton Street, London EC1M 5UQ), Pembury Tavern (90 Amhurst Road, London E8 1JH) sau pubul White Horse (1-3 Parsons Green, London SW6 4UL), care are o ofertă ameţitoare de aproximativ 60 de tipuri de bere.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!