Lumea fără poduri

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 25 iulie 2016

Un aer de nebunie geopolitică traversează, încet și sinistru, Europa. De la frontierele ei asiatice până la cele atlantice. Structuri de colaborare și alianțe militare construite cu greu, vreme de decenii, se clatină brusc, minate din interior. E ca un val de aer uscat și canicular venit din deșerturile planetei, fără nicio logică și fără nicio avertizare meteo. Odată cu ea vine o furtună de nisip care opacizează totul, făcând lumea de nevăzut și de neînțeles. Vestul și Estul Europei par a se desprinde de continent, ca și cum o misterioasă alunecare a plăcilor tectonice ar fi mutat state întregi, ducându-le rapid în altă istorie decât cea pe care o știam. Totul e ilogic și, în același timp, totul se leagă. Teama de islamizare și de terorismul pe care aceasta îl aduce în Occident a determinat Marea Britanie să rupă podurile care o legau de bătrânul continent. Fără îndoială că nu este o soluție, dar va mai dura până când britanicii vor pricepe ce tâmpenie istorică au comis. Podurile se rup, totuși, destul de încet, tratat după tratat, convenție după convenție, astfel încât milioane de ore de negocieri și de gândire constructivă să poată fi aruncate la gunoi în mod temeinic și legal. În acest timp, terorismul străbate distanțele aruncând în joc bombe, martiri, camioane, mitraliere, ignoranță, instabilitate psihică, dispreț față de miracolul vieții. Nisa e dovada că nebunia nu se oprește, dimpotrivă, atrage și cucerește tot mai multe minți bolnave, tratabile altădată cu diazepam sau ceai de micșunele. Criminalul de la volan aderase de două săptămâni (!) la mișcarea jihadistă, din care, firește, nu apucase să priceapă decât că e vorba de omorât cât mai mulți civili. I se părea o soluție justă, fiindcă civilii sunt normalitatea, sunt anti-războiul, sunt dusul copiilor la școală și meciul de fotbal de duminică. Nebunia nu se poate hrăni cu așa ceva. Are nevoie de ferocitate, de prostie profundă, de aruncarea în aer a podurilor care duceau spre civilizație. Din nou, iată, podurile. Și, în sfârșit, aberația absolută a Turciei, de la un puci straniu și inutil până la eliminarea tuturor factorilor de civilizație din societate. Magistrați, profesori, ofițeri, medici, toți turcii care au profesii de natură laică, și nu radical islamică, sunt vinovați pentru faptul că Alah i-a trimis pe Pământ. Ei nu au ce căuta aici, căci slujesc științei, legii, ordinii, ori tocmai inversul e promovat în Turcia: fanatismul, anarhia, destrămarea. Islamizarea și terorismul capătă, vertiginos, proporții uriașe. Un detaliu rămâne, în această prăbușire a umanității, destul de ciudat. Așa numiții puciști au blocat podul dintre Asia și Europa, la Istanbul, de ambele părți. Cel mai important pod al Europei a rămas, o vreme, singur, pustiu și stingher, ca o amintire dintr-o altă epocă. Nu știu dacă soldații aceia amețiți și integri au simțit că lovesc unul din simbolurile milenare ale planetei. Podul.

Autor articol: Radu Ciobotea
Etichete: ,

Comentarii

O parere la “Lumea fără poduri”

  1. Lucifer Spune:

    indeed… dar intrebarea e: noi, ce facem? ca de tras concluzii, toti le tragem 😐

Spune-ti si tu parerea!