Luminile Transilvaniei

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 19 mai 2014

Auzeam, deunăzi, la radio, că se vinde castelul Bran. Nu era un post românesc, nici britanic. Nimerisem peste unul franțuzesc. La început am fost uluit. De când sunt francezii extaziați de știrile despre România? Și de ce tocmai asta, dimineața, la o oră de maximă audiență?

Va să zică, știrea – care acum a ajuns și în UK – zice că, la prețul de 59 milioane de euro, Bran poate intra în  posesia oricărei companii, cu legenda lui Dracula cu tot. Uimitor nu este faptul că se vinde castelul. Ci acela că se vinde legenda. Castelul fără legendă nu face niciun sfert din suma cerută. Dar, oare, se poate vinde o legendă? Dacă da, cu cât? Știrea, ce pare a ține de domeniul turismului, pune o problemă destul de spinoasă, mai ales la atât de scurt timp de la excepționalele manifestări organizate în Belgrave Square de către Fundația româno-britanică ADEPT, cu sprijinul Ambasadei României și al Centrului Cultural Român din Londra. Trei zile de Transilvanie muzicală, plastică, literară, jurnalistică, un adevărat regal pentru cei care cunosc și pentru cei care nu cunosc Transilvania.

Cele două întâmplări – anunțul de vânzare și excepționalul eveniment amintit se ciocnesc în mod neașteptat pe canalele de știri, creând o atmosferă ciudată în jurul Transilvaniei. Pe de o parte, este un tărâm de o bogăție spirituală inegalabilă. Pe de altă parte, îi lipsește managementul cultural. Sau managementul pur și simplu. Nu peste tot, ci pe alocuri, cum ar fi la Bran. Situația este paradoxală, fiindcă regiunea Branului aproape că face turism de la sine, frumusețea se îmbină cu istoria precum realitatea cu legenda, iar turiștii ar veni acolo chiar dacă drumurile ar dispărea, GPS-urile ar amuți și hărțile s-ar transforma în fluturași zglobii, luându-și zborul peste Oceanul Atlantic. Sunt, în această poveste, două moduri opuse de a duce Transilvania în lume. Ca afacere, împărțită pe hectare și pe cărămizi, pe cheltuieli, venituri, faliment și profit, treaba nu pare să meargă grozav. Duhul lui Dracula ne strică ploile, ne încurcă socotelile și ne golește conturile, oricât am încerca să construim la loc ziua ce se strică noaptea. Cealaltă abordare nu aduce neapărat bani, dar aduce suflet, artă, imaginație, construiește poduri peste mii de kilometri. Să fie oare arta mai puternică decât simțul afacerii? Și oamenii prezenți, începând cu prințul de Walles și sfârșind cu ultimul umil spectator, să fi fost mult mai impresionați de legăturile spirituale cu România decât de orice bilanț financiar. Se prea poate. Fiindcă, la festival, Transilvania și-a trimis lumina, nu contabilii. 

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!