Lungimea părului decide ce purtăm pe cap

Articol publicat in sectiunea Femina pe data 19 februarie 2016

palarie mare cu par lung

În sezonul rece, trebuie să apelezi la căciuli și pălării ca să supraviețuiești frigului. Vezi ce modele ți se potrivesc, în funcție de lungimea părului.

 

Păr lung, în scări

O astfel de coafură se potrivește perfect cu o pălărie mare, cu boruri lăsate. Un astfel de accesoriu va da oricărei ținute un aer chic, așa că poartă-l cu încredere atât la ținute elegante, cât și la unele casual.

 

Bob drept

Dacă ai părul tuns bob drept, cel mai bine îți stă cu pălărie melon. Fața ta va avea, astfel, un echilibru, iar combinația îți va da un aer cool. Poți purta acest accesoriu tot anul, dar iarna nu doar va arăta bine, ci te va proteja și de frig.

 

Păr lung și drept

Fesul este cea mai bună alegere dacă ai păr lung și drept. Acest accesoriu nu este potrivit pentru părul scurt, pentru că va părea prea mare pentru fața ta. Părul mediu și lung ajută la crearea unui echilibru. Dacă vrei să ieși în evidență, poartă fesul la ținute elegante. Vei avea un aer foarte cool!

 

Păr scurt și mediu

Pălăria stil clopot este perfectă pentru părul scurt și mediu. Dacă vrei să ai un aer de divă a anilor 20, poart-o într-o parte. Acest accesoriu are un aer prețios, așa că este indicat să îl porți la ținute elegante. Un palton și o rochie sunt piesele perfecte pentru pălăria clopot.

 

Bob lung

Dacă ești tunsă bob lung, ți se potrivește cel mai bine basca, pe care ar trebui să o porți ușor pe ochi. Îți va da un aer cool și tineresc. Poart-o atât la ținute casual, cât și la ținute elegante.

 

Păr scurt

Părul foarte scurt se potrivește cel mai bine cu beretă. Poart-o la ținute elegante, inspirate din moda franțuzească. Vei arăta extrem de chic!

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!