MĂ MUT DIN UK! ÎNCOTRO?

Articol publicat in sectiunea Poveşti româneşti, Reportajul săptămânii pe data 9 noiembrie 2015

Diaspora romaneasca_Ma mut din UK. Incotro

Visurile, gândurile, planurile de viitor ale unora dintre românii din Regat nu se limitează la o viață britanică. Deși mulți au găsit aici locuri de muncă, salarii bune, sisteme puse la punct din toate punctele de vedere, stabilitate financiară… se pare că nu este de ajuns. Vor mai mult și sunt conștienți că Marea Britanie nu le poate oferi acel CEVA, acel ALTFEL, acel VIS.

Sunt români pentru care Anglia este doar o escală, o țară de tranzit pentru idealurile lor. Vremea pare a fi principalul motiv care îi împinge de la spate pe mulți să se orienteze către meleaguri mai însorite, iar stresul vieții englezești începe ușor dar sigur să îi determine pe mulți să renunțe la țara de adopție care le-a adus și bune, dar și mai puțin bune.

Puțini sunt cei care iau în calcul o schimbare de adresă într-o țară europeană, iar ceilalți, cei care vor cu adevărat să lase în urmă Marea Britanie, au planuri și bagaje cu destinații mult mai îndepărtate. Vor să schimbe continentul și să traverseze Atlanticul…

 

 

Cu gândul peste ocean

 

America! Când se gândesc la țara tuturor posibilităților, majoritatea românilor nu întârzie să zâmbească, să viseze și să admită că le-ar plăcea să atingă pământul american. Și nu doar în vizită! Există conaționali stabiliți în Anglia pentru care Marea Britanie nu mai este o soluție de viitor. Nu le mai place, s-au plictisit, vor altceva, vor mai mult, vor ceva diferit și vor să traverseze Atlanticul. Unii dintre acești români cu gânduri de ducă au doar planuri, alții au început să facă demersuri.

Viața peste ocean pare lipsită, în primul rând, de stres. Cel puțin așa povestesc toți cei care au avut oportunitatea să ajungă acolo, chiar și pentru câteva săptămâni sau luni. Nu este atât de scump, dar mai ales, clima este diferită. Climă care devine un factor extrem de important în decizia românilor care stau cu bagajele făcute, gata-gata să decoleze spre visul american sau chiar canadian.

     

„American dream”

Puțini sunt românii din Regatul Unit care se gândesc să opteze pentru o țară europeană atunci când sunt întrebați unde ar vrea să se stabilească. Cei care au gânduri serioase și vor cu adevărat să se mute într-o bună zi de pe insula britanică privesc spre vest, mai departe de ocean. Mulți recunosc că nu știu exact ce îi atrage acolo, dar pot spune că America a fost întotdeauna un magnet pentru ei. „Poate pentru că e departe, poate pentru că ne este încă oarecum greu să ajungem acolo și poate pentru că tot ce este interzis naște dorințe”, spune unul dintre interlocutorii materialului nostru. Pe lângă dorințe și visuri, există români care ne-au povestit și fapte.

     

Viza de America, refuzată. Nu și visul!

Alexandra este o româncă în vârstă de 29 de ani din Cluj care visează de ani buni să se stabilească peste ocean. În Boston, acolo unde se află câteva rude de-ale sale. A încercat să obțină de două ori o viză de turist, la Ambasada Americii din București în urmă cu câțiva ani, însă nu a reușit. De atunci, nu a mai grăbit lucrurile. S-a mulțumit cu o vacanță de câteva zile în Florida și așteaptă să aplice pentru pașaportul britanic. Aceasta este singura cale prin care își poate transforma visul în realitate, spune ea.

„Pe toți ne încearcă măcar o dată în viață dorința de a pleca departe. Iar visul american, că nu degeaba este numit așa, cu siguranță a trecut prin gândurile multora. La mine s-a instalat de mult timp, cred că aveam în jur de 16-17 ani. Atunci verii mei au plecat definitiv în America. Toată trăirea aceea la care am fost martoră (bagaje, pregătiri, despărțiri etc.) am privit-o ca pe o mare realizare pentru ei. Plecau în țara tuturor posibilităților, acolo unde am auzit mai târziu de la ei că și soarele arată altfel. M-a chinuit mult gândul acesta și am visat și mai mult să ajung și eu acolo. După doi ani de zile de la plecarea lor, am crezut că, în sfârșit, lucrurile se concretizează și în cazul meu. Scăpasem de bac, de examene, terminasem liceul și aveam în față o vacanță mai lungă… până în octombrie. Așa că ai mei părinți s-au gândit să mă trimită timp de trei luni de zile în America, la verii mei. Pentru acest lucru primisem chiar și o chemare, cred că așa se numea… Nu știu dacă încă mai sunt valabile, dar era vorba despre un document în care se arăta că ești așteptat acolo, că ai unde să stai, că ți se acoperă cheltuielile, persona care întocmea acea chemare își trecuse toate detaliile pentru a fi verificate. M-am gândit că având acel document totul va fi floare la ureche. Așa că m-am programat pentru viză. Am plătit taxa, cred că era în jur de 100 și ceva de dolari la BRD, am făcut câteva fotografii, mi-am creat un cont pe site-ul ambasadei, am completat un formular online și în ziua cu pricina, când m-au programat, am fost acolo. Un interviu destul de scurt, nu cred că am stat mai mult de 10-15 minute, timp în care ofițerul din fața mea, eram despărțiți de un geam, m-a întrebat lucruri despre mine și de ce vreau să plec în America. Sinceră și cu zâmbetul pe buze, am spus exact ce simțeam. Și ce credeți? Nu mi-au dat viza. Aproape că nici nu realizam, mai ales că eu deja începusem să îmi fac bagajele… a fost crunt”, ne povestește tânăra din Cluj.

—————————————

„Viza pentru care am aplicat era de tip B2, de turism, însă chiar și cu acea chemare, nu am primit-o. Am mai încercat încă o dată un an mai târziu, iar rezultatul a fost același. Mai târziu, am aflat de la cei care trecuseră prin aceeași experiență că a contat faptul că sunt tânără, că nu sunt căsătorită, nu am copii, nu aveam nimic pe numele meu și în concluzie, nimic care să mă țină în România. Acestea ar fi fost motivele pentru care nu am primit viza… aflate din gura oamenilor. Bineînțeles, cei de la ambasadă nu îți spun de ce, cum și ce…”

 Alexandra, 29 de ani, despre viza pentru America

—————————————

 

America, la o aruncătură de băț

În cele din urmă, viața i-a oferit un vis asemănător, nu pe cel american, ci pe cel englezesc.

„A fost doar o coincidență, așa am ajuns în Anglia în urmă cu trei ani și jumătate. În momentul în care m-am urcat în avion, o bună prietenă mi-a spus la telefon că poate din Marea Britanie voi avea mai multe șanse să zbor spre America. Acele vorbe m-au însoțit mereu în toți acești ani. Dar nu am mai încercat să grăbesc lucrurile, să aplic din nou de vize. O să vină și momentul meu… la asta mă gândesc mereu. M-am bucurat că am ajuns într-o vacanță în America împreună cu câteva colege de muncă. La Miami, în Florida. Îmi doresc în continuare să plec, dar pentru mai mult timp, măcar pentru câteva luni de zile, să stau la verii mei și să simt cu adevărat ce înseamnă America. Însă deocamdată, mai am de așteptat doi ani și jumătate, poate chiar trei, pentru a putea să aplic de cetățenie și de pașaport britanic. Pentru mine este singura cale legală de a ajunge acolo. Mă gândesc că… mult a fost, puțin mai este”, spune încrezătoare tânăra din Cluj.

—————————————

„Nu pot spune dacă îmi place sau nu îmi place Marea Britanie. Cu siguranță sunt și locuri, dar și lucruri frumoase aici, dar nu este țara unde aș vrea să trăiesc mereu. Cel puțin, nu în Londra. E prea multă aglomerație, prea multă nebunie, viața este prea scumpă, plus că vremea este principalul motiv pentru care până și englezii emigrează. Deocamdată nu îmi rămâne altceva de făcut decât să aștept, să împlinesc șase ani de UK, după care să îmi iau pașaportul sau mai bine spus, biletul spre America…”

Alexandra, 29 de ani, despre viza pentru America

—————————————

 

 

Ar da Anglia pe America… ORICÂND

 

Dragoș B. este un tânăr român de 36 de ani care muncește de mai bine de 17 ani în Rope Access sau Abseiling. Sau pe înțelesul tuturor, alpinism utilitar. După mulți ani petrecuți în America, s-a decis să își încerce norocul în Anglia.

Distanța, dorul și dorința de a fi mai aproape de familia sa l-au adus, în urmă cu un an de zile, cu picioarele pe pământ european. Din păcate, nu pentru prea mult timp… declara românul pentru Diaspora Românească în urmă cu nouă luni de zile, când își dorea să treacă din nou Atlanticul…

„Am rămas oarecum dezamăgit de Londra. La ce imagine are ca metropolă, mie nu mi s-a părut chiar așa cum este descrisă. Viața în America este mult mai lejeră ca sistem. Aici, pentru orice calificare, trebuie să plătești foarte mulți bani, care sunt irelevanți. De exemplu, am prieteni care au fost nevoiți să plătească 500-600 de lire pentru a primi diplomă de vopsitori. În America nu există așa ceva. Prețurile sunt irelevante, viața este foarte scumpă în comparație cu ceea ce oferă Londra. Totul este la jumătate de preț în America. În Chicago, chiria unui apartament cu două camere, living, bucătărie, două băi și balcon ajunge la 1.200 de dolari în Sandburg, o zonă foarte frumoasă și destul de cunoscută din oraș. Iar facturile ajung la maximum 150 de dolari pe lună. Salariile acolo sunt destul de ok. Media este undeva la 2.500-3.000 de dolari și vorbesc de un job normal, nu mă refer la o specialitate anume. În construcții, salariile sunt de aproximativ 3.000-3.500 de dolari. Iar românii de acolo sunt mult mai deschiși și mult mai culți”, povestea tânărul de 36 de ani.

—————————————

„New York-ul este foarte agitat, foarte aglomerat, foarte cosmopolit, dar și foarte murdar. În Chicago, de exemplu, dacă strănuți într-un magazin, toată lumea îți spune «Bless You». Lumea este mai educată, mai civilizată, ți se fac complimente pe stradă, oamenii zâmbesc. America este cu siguranță un loc unde m-aș întoarce să trăiesc…”

Irina, 28 de ani, despre viața în Chicago

—————————————

 

Viața în Chicago…

Timp de un an și jumătate, Irina, o româncă de 28 de ani, a trăit ceea ce mulți încă visează sau încă plănuiesc: visul american. A primit o ofertă de muncă în Chicago, cel mai mare oraș din statul Illinois și al treilea oraș ca mărime din Statele Unite ale Americii, după New York și Los Angeles. A fost anul în care a descoperit că viața peste ocean este mult mai liniștită și mai relaxată. S-ar întoarce… mereu acolo. Iată mai jos experiența sa, în câteva cuvinte.

„Diferența cea mai mare este că viața de acolo nu este așa stresantă. Se muncește mult, dar până la urmă, peste tot în lume oamenii au un job. Doar că pe lângă serviciu, oamenii își permit să facă absolut orice. Dacă vor să meargă într-o vacanță, se duc. Dacă vor să meargă la un film, o fac. Dacă vor să se relaxeze, la fel. Educația este de așa natură încât lumea este relaxată și se simte bine. În proporție mare, americanii nu prea au nimic… au casele lor, dar luate prin credite la bănci, adică mortgage. Într-o familie normală, unde lucrează și el, dar și ea, viața este cât se poate de obișnuită. Își permit să își cumpere o casă, adică să plătească mortgage, să își trimită copiii la o școală bună (nu una privată), să meargă în vacanțe, să își cumpere cam tot ce au nevoie. Acolo, în schimb, copiii se angajează de mici. De exemplu, unde am locuit eu timp de un an și jumătate, în Chicago, Illinois, salariile pornesc de la 2.000-3.000 de dolari pe lună. Un job în management ajunge la 5.000 de dolari, dar sunt joburi care sunt plătite și cu zeci de mii. Majoritatea oamenilor de rând nu locuiesc în oraș, ci în suburbii. O casă într-o suburbie din Chicago poate ajunge la 300.000 de dolari, iar cu un credit la bancă, ajungi să plătești în jur de 500-700 de dolari pe lună, rata. Mâncarea și hainele sunt mult mai ieftine. Hainele în general sunt ieftine, pentru că în America sunt întotdeauna reduceri, există out-let-uri, magazine foarte mari, multi-brand-uri de unde poți cumpăra o grămadă de lucruri de calitate la prețuri foarte bune. Un om care are un job normal poate să trăiască fără nicio grijă în America: să își plătească facturile, chiria, să meargă în vacanțe, să își cumpere haine, nu de la Hermes sau de la Cartier, dar cu siguranță de la alte brand-uri cunoscute. Toți americanii fac sport, la ora 5 dimineața sălile de fitness, de gimnastică sunt pline. Înainte de a merge la muncă, merg la sală, după serviciu, din nou la sală. Oamenii sunt mult mai buni acolo. Toată lumea zâmbește, toată lumea are timp să se mai și bucure, sunt relaxați, foarte toleranți.”

—————————————

„În Chicago, în suburbii, chiria unui apartament cu două camere pornește de la 600 de dolari. Sunt suburbii mai ieftine, altele mai scumpe, unde chiria ajunge la 700-800 de dolari. Pentru a închiria o casă, plătești peste o mie de dolari. Foarte important, sunt taxe care se plătesc anual pe proprietate. Sistemul de sănătate, de care mulți se tem… dacă nu ești angajat și nu ai asigurare de la angajator, ești într-o mare încurcătură. Pentru că te costă 5.000 de dolari doar ca să te ia ambulanța de acasă. O vizită la camera de urgență, medicamentele și orice serviciu medical este foarte-foarte scump. De ordinul miilor, dacă nu zecilor de mii. „Obama Care” este un fel de asigurare națională. Oamenii plătesc o sumă pe an și pot beneficia astfel de servicii medicale. De regulă, dacă ești angajat cu acte regulă, nu ai nicio problemă, pentru că orice angajator îți plătește asigurarea medicală. Tocmai de aceea, și salariile sunt mai mari… la un salariu de 5.000 de dolari, poți să rămâi în mână doar cu 3.500, restul se duc pe taxe.”

 Irina, 28 de ani, despre viața în Chicago

—————————————

 

În loc de concluzie…

Zece români stabiliți de ani buni pe meleaguri britanice au fost întrebați dacă ar lăsa în urmă Anglia și s-ar muta într-o altă țară. Oamenii au vârste cuprinse între 24 și 56 de ani și lucrează în Londra în diferite domenii precum: construcții, curățenie, taximetrie, înfrumusețare, arhitectură și relații cu publicul. Țara pe care a ales-o unul dintre aceștia a fost Norvegia (sau țările nordice), restul au ales… America.

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autori articol: Anamaria Sandra, Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!