Macovei despre Iohannis: „Declarațiile sale seamănă cu ce spune PSD”

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 9 ianuarie 2015

Fostul ministru al justiției, Monica Macovei, lansează un atac la adresa președintelui Klaus Iohannis, evocând patru motive pentru care susține că trebuie puse întrebări cu privire la intențiile șefului statului referitoare la Justiție, după declarațiile acestuia, de marți, din ședința CSM.

„Președintele Klaus Iohannis a spus astăzi (marți, 6.01 – n.r.) public că are obiectivul ridicării MCV până la sfârșitul lui 2016. Reamintesc că DNA există și lucrează astăzi tocmai datorită MCV, pentru că obsesia majorității clasei politice este de ani de zile eliminarea DNA. MCV există pentru că Parlamentul și politicienii nu au voință politică de a lupta cu corupția, amână sau blochează ridicarea imunității sau încearcă grațierea colegilor de după gratii”, a scris pe Facebook Monica Macovei.

Aceasta susține că soluția o reprezintă „ridicarea imediată și fără excepții a imunității parlamentarilor și miniștrilor cu dosare penale și oprirea ordonanțelor de urgență și a legilor de protecție a politicienilor”, adăugând că, „până nu se elimină blocajele politice din drumul justiției, MCV trebuie să rămână pentru funcționarea dreaptă și independentă a Justiției”.

Fostul ministru al justiției amintește și despre faptul că Iohannis a vorbit despre posibilitatea ca procurorul general să fie membru CSAT, idee susținută și de premierul Victor Ponta: „ (…) s-a grăbit să-și anunțe susținerea pentru acest lucru, fără a aduce argumente.”

„O astfel de măsură, adică prezența permanentă a procurorului general în cadrul CSAT, este greșită și încalcă principiul separației puterilor în stat. Există riscul ca, odată așezat la aceeași masă cu atâția oameni politici (președinte, prim-ministru, miniștri), procurorul general să primească sugestii sau chiar să fie supus unor presiuni politice privind anchetele în curs sau inițierea unor dosare penale”, explică europarlamentarul. Aceasta mai notează că Justiția nu a dat niciodată semnale sau nu s-a comportat ca o „supraputere”, „astfel încât să devină motiv de îngrijorare pentru președinte”, după ce acesta a afirmat că Justiția este „una din cele trei puteri ale statului, nu o supraputere”.

„Până acum, toate atacurile murdare au fost la adresa Justiției, a unor judecători și procurori. Este Justiția o «supraputere» dacă anchetează parlamentari și miniștri, adică reprezentanții celorlalte două puteri ale statului, și atunci să o lase mai încet cu aceste anchete?”, mai întreabă Monica Macovei.

Fostul ministru al justiției a criticat și precizările lui Klaus Iohannis cu referire la „scurgeri nepermise de informații în presă, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare”, arătând că, de fapt, „oamenii trebuie să știe dacă politicienii sunt anchetați pentru corupție, dacă sunt furați de politicieni”, fiind vorba despre „informarea publicului”.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!