Mai aproape de eliminarea tarifelor de roaming

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 31 martie 2014

Comitetul pentru Industrie, Cercetare şi Energie (ITRE) al Parlamentului European a aprobat reforma din telecomunicaţii, care prevede, printre altele, eliminarea tarifelor de roaming în UE, de la 15 decembrie 2015. Potrivit unui comunicat al PE, propunerea Comisiei Europene de eliminare a tarifelor de roaming în UE a fost votată cu o largă majoritate.

Tarifele de roaming nu vor fi eliminate de la 1 iulie 2014, aşa cum propusese Comisia Europeană, ci de la 15 decembrie 2015. Pentru a proteja companiile telecom faţă de „folosirea abuzivă” a serviciilor de roaming, membrii ITRE au solicitat CE să propună o serie de măsuri care să permită firmelor să aplice tarife în situaţii excepţionale. Aceste tarife vor fi sub nivelul celor aplicate în prezent.

Totodată, Comitetul pentru Industrie, Cercetare şi Energie a decis interzicerea practicilor de blocare sau de încetinire a conţinutului de internet. Companiile vor putea, în continuare, să furnizeze „servicii specializate”: televiziunea prin internet (IPTV), video la cerere, anumite aplicaţii, precum imagistica medicală de înaltă rezoluţie, săli de operaţie virtuale, aplicaţii cloud care necesită prelucrarea unor cantităţi mari de date şi care sunt vitale pentru activitatea întreprinderilor, în măsura în care acest lucru nu afectează vitezele de internet promise altor clienţi. Raportul adoptat de ITRE ar urma să fie votat de plenul Parlamentului European în sesiunea din 2 şi 3 aprilie.

Conform comunicatului PE, ajungerea la un acord cu ministerele telecomunicaţiilor din cele 28 de state membre trebuie să se numere printre priorităţile viitorului Parlament European, rezultat în urma alegerilor din 22-25 mai.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!