MAI BINE MINȚEAM…

Articol publicat in sectiunea Acte, Muncă, Reportajul săptămânii pe data 11 aprilie 2016

Diaspora romaneasca_Mai bine minteam

Adevăr sau (o mică) minciună? Pe ce vă bazați atunci când aveți un plan, un job sau un scop pe care trebuie să îl atingeți? Preferați să fiți sinceri, chiar dacă concluziile nu sunt întotdeauna în favoarea dumneavoastră? Sau, dacă observați pe parcurs că onestitatea dăunează grav atât sănătății, cât și viitorului, atunci luați în calcul că o mică „înfloritură” nu face rău nimănui?!

Indiferent de răspuns, noi am aflat că există români care au fost pe punctul de a pierde lucruri importante în viața de imigrant în Anglia, cum ar fi jobul sau casa pe care vor să o închirieze, doar din simplul motiv că au fost mult prea sinceri. La polul celălalt există oameni care au reușit să păstreze sau chiar să obțină un loc de muncă, o casă sau alte beneficii „păcălind” într-o mică sau mare măsură alți oameni. Până la urmă, nimeni nu judecă pe nimeni atâta timp cât pentru unii este o lecție de viață, iar pentru alții un scop îndeplinit! Ce credeți? Cum este mai bine? Adevăr sau… „Provocare”?

 

 

Adevărul sau… adevărate dureri de cap

 

Vi s-a întâmplat vreodată, de exemplu, la un interviu de angajare, când ați vrut să închiriați o casă sau pur și simplu când vi s-a cerut o recomandare, să vă pară rău că ați fost sinceri și ați spus adevărul? Câteodată, ne povestesc interlocutorii materialului nostru, o mică minciună nevinovată nu face rău nimănui și vă ține departe de un eventual refuz, stres sau alte dureri de cap.

Un caz concret este cel al faimoaselor recomandări pe care englezii au început în ultima perioadă să le ceară negreșit. Fie că este vorba de angajare, fie că este vorba de închirierea unei case, a unei mașini, sau pur și simplu de un job privat în construcții sau curățenie, o referință bună  face totul.

 

Nu ai de unde ști până nu o pățești

Se spune că minciuna are întotdeauna picioare scurte. Se mai spune că, de obicei, sinceritatea este apreciată. Însă, doar se spune… în ambele cazuri. Câteodată a fi sincer poate atrage o grămadă de nopți nedormite, stres și chiar ghinionul de a-ți pierde locul de muncă. Cel puțin în cazul Alinei, o tânără în vârstă de 27 de ani din Târgu-Mureș, s-a dovedit că sinceritatea nu a fost deloc o idee bună. Tânăra lucrează de câteva luni de zile ca Passenger Agent la aeroportul Heathrow, iar în momentul în care a completat formularul pentru verificarea ultimilor cinci ani (background check), necesar pentru angajare, a fost… 100% sinceră. Acum are un singur regret:

„Am luat absolut totul în serios din prima clipă în care am început să completez acel formular. Dacă mi s-au cerut toate adresele la care am locuit în ultimii cinci ani… apăi, le-am trecut pe toate. Nu am sărit peste niciuna. Dacă mi s-a spus să numesc două persoane de contact care să mă cunoască de cinci ani… păi am numit oameni pe care îi știu de mai bine de cinci ani. Dacă mi s-a cerut să numesc toate joburile pe care le-am avut… așa am făcut. Nu am mințit cu nimic, nu am ascuns nimic. Nici prin gând nu mi-a trecut vreo clipă că și când vine vorba de sinceritate, ce este prea mult strică. Eu am vrut să fie totul ca la carte.

Ei bine, după interviu și training am început munca în sine. Atât mie, cât și celorlalți colegi ni s-au oferit 90 de zile la dispoziție pentru ca dosarul nostru să fie complet. Dosarul însemnând referințele din ultimii cinci ani, de la joburi, colegii, universități, școli, perioade în care s-a stat acasă, concedii de maternitate, caziere pentru fiecare țară în care s-a locuit, scrisori de la HMRC, călătorii… după fiecare caz în parte. Practic, o grămadă de hârtii și de documente care să ateste ultimii cinci ani. Noi am oferit doar toate datele de contact, iar o firmă specializată care lucrează cu aeroportul a trimis persoanelor numite de noi scrisori sau e-mailuri. La început, m-am gândit că în trei luni de zile, adică cele 90 de zile, voi avea totul. Însă nu a fost așa… a fost nevoie de timp pentru fiecare lucru. Cazierul din UK l-am primit într-o săptămână, a fost necesar să merg în România pentru a putea lua cazierul de acolo, neavând cinci ani de zile în Marea Britanie. Apoi celelalte recomandări au fost trimise, de către persoanele pe care le-am desemnat, direct la firma care se ocupa de Background Check. Totul bine și frumos până la perioada în care am lucrat în curățenie”, ne povestește Alina despre cum a început stresul că există posibilitatea să își piardă locul de muncă.

—————————————

„Pentru a lucra într-un aeroport din Marea Britanie, aproape orice angajat trebuie să obțină un Airside Pass sau legitimația care oferă posibilitatea de a ajunge în anumite zone cu restricții ale aeroportului. British Airports Authority (BAA) are reguli stricte în ceea ce privește emiterea acestor legitimații. Iar referințele trebuie să fie clare, concise și pozitive pentru a fi acceptate.”

Alina, 27 de ani

—————————————

 

Ce te faci când nu are cine să îți dea recomandare?

Există cazuri, așa cum ne povestește tânăra din Târgu-Mureș, în care firma pentru care ai lucrat nu mai există sau școala particulară unde ai urmat anumite cursuri s-a desființat. Sau agenția care ți-a găsit un loc de muncă și-a schimbat sediul și nu mai dai de ei. Sau ai călătorit. Și lista poate continua…

În astfel de situații „trebuie să dai contactele a doi oameni, pot fi prieteni sau cunoștințe foarte apropiate (Personal Gap References), care să confirme pentru tine că te cunosc și că ai lucrat, sau ai călătorit, sau că ai stat acasă. După fiecare caz în parte. Nebunia a început în cazul meu în momentul în care a trebuit să dovedesc primele șapte luni de zile pe care le-am petrecut în Anglia. În formularul pe care l-am avut de completat, la început, imediat după interviul de angajare, scrisesem că am lucrat în curățenie, ca self-employed. La HMRC eram înregistrată în Cleaning. Închiderea de an (Tax Return-ul pe acel an era de asemenea în curățenie, la domeniul de activitate). Nu mințisem cu nimic. Singurul lucru era că nu mai aveam cum să mai contactez familia pentru care am lucrat în acea vreme. Era un job pe care îl găsisem într-un anunț postat în geamul unui magazin.

Neavând cinci ani de zile în UK și fiind specificat că trebuie să mă știu cu acești oameni de cel puțin cinci ani, am dat datele de contact ale unor prieteni din România. Ei bine, în cele din urmă s-au trimis acele scrisori pe e-mail, apoi li s-au cerut prietenilor mei să le trimită din nou, prin poștă. Numai procedura aceasta a durat o lună de zile. Scrisorile trimise Par Avion, recomandate, cu semnătură, cu tot felul de Special Delivery, nu mai ajungeau, așa că a fost un adevărat stres. Și pentru mine, pentru că cei de la firma specializată cu verificările mă sunau zilnic să îmi spună să iau legătura cu prietenii, pentru că aveau nevoie de recomandările care nu mai ajungeau, dar și pentru săracii prieteni din țară care erau și ei sunați la rândul lor. Și de mine, și de firma în cauză. Nu sunt cuvinte prin care aș putea reda acel stres”, ne spune tânăra despre cât de greu și cât de mult timp necesită obținerea unor recomandări.

Stres? A spus cineva stres? O nimica toată am spune în comparație cu ce a urmat. Lucru confirmat de altfel și de Alina.

„Chiar așa. Ce a urmat a fost nebunie. Odată primite scrisorile din țară, odată ce am crezut că în sfârșit mă liniștesc, cei de la Securitatea Aeroportului m-au anunțat că nu le pot accepta, pentru că sunt din România. Apoi mi-au spus că au nevoie de o referință de la cineva rezident în UK. Adică o cunoștință care să confirme pentru mine că eu în acele șapte luni de zile am lucrat Cleaner. După care s-au gândit mai bine și mi-au spus că nu acceptă decât o recomandare de la familia pentru care am lucrat. În caz contrar… îmi vor respinge dosarul și îmi voi pierde jobul”, ne povestește tânăra despre cât de ușor poți pierde un loc de muncă… când ești sincer și pe deasupra nu ai nicio vină.

 

Faci ce faci… dar faci totul

Când ții cu dinții de noul job în care ai investit timp, bani, cursuri în domeniu, pe care ți l-ai dorit mult și pentru care deja ai trecut de interviul de angajare, de trainingul intens și de testele deloc ușoare, atunci… nu îți permiți să îl pierzi.

„Când mi-au dat vestea, că am nevoie de o referință chiar de la familia pentru care am lucrat în acele luni, am simțit că totul s-a sfârșit. Că îmi voi pierde jobul. Nu mai vorbisem cu oamenii aceia de aproape patru ani de zile. Plus că am plecat de la ei destul de… brusc. I-am lăsat baltă, așa de pe o zi pe alta, pentru că îmi găsisem un alt job. Cum să am curajul să le cer, acum după patru ani, o recomandare? Și de unde să încep să îi caut? Știam că nu mai locuiesc la aceeași adresă, așa că nici nu aveam un punct de pornire. Și totuși, în haosul acela al gândurilor și al sentimentelor de resemnare, mi-a venit ideea să îi caut pe o rețea de socializare. Mi-am amintit numele de familie și am început căutările. Și așa… într-un final am dat de ei. Mi-am făcut curaj și le-am scris. Erau singura mea șansă. Am luat în calcul și faptul că poate nu își mai aminteau de mine. Până la urmă, lucrasem Cleaner în casa lor în urmă cu patru ani de zile… nu eram o persoană pe care o să țină minte. Mi-am încercat norocul, pentru că oricum nu aveam nimic de pierdut și am trimis un mesaj. Spre surprinderea mea… am primit răspuns și m-au și ajutat cu referința”, ne povestește tânăra despre cum s-au finalizat problemele sale.

—————————————

„Pe scurt, cam așa s-a derulat întreaga experiență, însă între timp s-au scurs și cele 90 de zile pe care le-am avut la dispoziție pentru a primi toate recomandările. Oricând puteau spune… gata, îți desfacem contractul de muncă, pentru că nu te-ai încadrat în timpul pe care ți l-am pus la dispoziție. Au fost zile cu o încărcătură mare, de care nici nu vreau să îmi amintesc. Mai mult decât atât, pe lângă recomandare de la familia pentru care am lucrat, mi-au cerut și o grămadă de scrisori de la HMRC, prin care să îmi dovedesc statutul de self-employment. Cred că ar fi fost mai simplu să mint… să fi spus altceva. Că am stat acasă, că nu am lucrat, că am fost întreținută de cineva…”

Alina, 27 de ani

—————————————

 

 

Un CV puțin schimbat îți aduce jobul visat

 

A vrut să fie onestă și a rămas doar cu… onestitatea. Vorbim despre Mirela, o tânără de 34 de ani din județul Neamț, care ne-a povestit că la începutul verii trecute a aplicat împreună cu colega sa de casă la un job pe Oxford Street.

Compania, un brand cunoscut de îmbrăcăminte pentru care tinerele își doreau să lucreze, avea nevoie de staff pe timpul verii.

„Chiar m-am dus cu inima deschisă, nu m-am agitat chiar deloc. Era un job de câteva luni de zile, pe perioada verii, și am zis că îl iau fluierând. Nici nu mi-a trecut prin cap vreo clipă că ți se cere experiență ca să împachetezi niște haine. Am terminat Administrație Publică acasă, am lucrat secretară, apoi am ajuns la Consiliul Local… Mă bazam oarecum pe CV-ul meu, în special că aplicasem pentru un job ca Sales Assistant.

Toate bune și frumoase, până am primit răspunsul. Colega mea de casă fusese acceptată, eu nu (eram unsuccessful). Mi-a căzut cerul în cap mai mult de frustrare… Cum? Nu am nimic cu colega de casă! Știam că își terminase liceul în țară și apoi a plecat câțiva ani în Italia, unde a lucrat carrer într-un sanatoriu. Adică, nu înțelegeam după ce criterii ne-a ales. Niciuna din noi nu aveam experiență în vânzări… În fine, până la urmă urmei, tu doar așezi hainele la raft, nu vinzi nimic.

Atât de tare m-a bulversat decizia, că am început o mică investigație… Bineînțeles că am descusut-o pe colega de casă. Pentru că totul era logic în mintea mea: ori selecția s-a făcut la întâmplare, ori CV-ul ei era puțin «înflorit». În cele din urmă, mi-a confirmat că și-a trecut în CV un job de un an de zile, ca Sales Assistant pentru o firmă de haine din Italia. Mi-a spus în față că în astfel de cazuri așa se procedează, pentru că nu stă nimeni să verifice dacă tu chiar ai lucrat în Italia sau nu. Și că nu era prima dată când își trecea joburi inventate în CV. Replica mea a fost sinceră: Acum îmi spui! Dacă ar fi avut cine să mă învețe, sigur aș fi inventat și eu de atunci, dar eu am fost sinceră. Am o facultate… Cine s-ar fi gândit că e nevoie de experiență ca să așezi niște haine la raft. Asta a fost. M-am ofticat, să fiu sinceră.”

—————————————

„Oricum, mi-a fost învățătură de minte. Drept dovadă, am adăugat pe ici, pe colo câteva experiențe în plus la CV și în vara aceea am primit un job ca Supervisor pentru o bine-cunoscută firmă de lenjerie intimă. Dacă nu mințeam… cine știe ce cleaning făceam. Dar și acolo se cere experiență acum…”

Mirela, 34 de ani

—————————————

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autor articol: Adriana Niculescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!