MAI BINE MINȚEAM…

Articol publicat in sectiunea Acte, Muncă, Reportajul săptămânii pe data 11 aprilie 2016

Diaspora romaneasca_Mai bine minteam2

 

Noroc că… „au înflorit”

 

Dacă unii au mers pe sinceritate și s-au ales cu mai nimic, decât poate cu dureri de cap, stres și resemnare, alții au fost ceva mai inventivi. Au știut de la bun început că dacă spun adevărul nu își vor putea atinge scopul niciodată. Ei sunt cei care ne-au spus că uneori în viață o mică-mare minciună nu face rău nimănui. Ba, dimpotrivă! Te ajută chiar să obții ceea ce îți dorești.

Câteva povești ale unor români care au „înflorit” pe ici, pe colo, ne confirmă faptul că, din păcate, ei au fost cei câștigați.

 

Locuim patru… în acte suntem trei

Închirierea unui apartament în Londra a fost pentru Laura și prietenii săi o experiență… cu de toate. A trebuit să mintă, să ascundă și chiar să inventeze pentru a putea în cele din urmă să semneze contractul de închiriere. Tânăra în vârstă de 32 de ani din București spune că dacă nu ar fi făcut toate aceste lucruri, ar fi locuit și acum într-o share house, alături de alți șase, opt sau zece oameni.

„Eram două cupluri și am hotărât să închiriem un apartament cu două camere. Ne săturasem de viața la comun cu alți șase oameni în casă. Mereu coadă la baie, mereu coadă la bucătărie, așa că am început să ne interesăm pe la agenții. Mai întâi de toate, ne-am informat. Ce acte ne trebuie, care sunt prețurile, ce agenții sunt mai serioase. Ei bine, toate aceste lucruri ne-au ajutat foarte mult, pentru că de fapt nu am plecat, așa cum spune o vorbă românească, câine surd la vânătoare.

Noi mergeam cu toții când aveam de văzut un apartament, adică toți patru. Sau eram toți prezenți când se discuta cu agentul. Așa am aflat că nicio agenție nu închiriază un apartament cu două camere, living și o cameră (one bedroom flat) la patru oameni. Maximum este trei, dar și aici sunt probleme. Noi voiam să fim toți patru pe contract pentru că niciunul nu aveam, la acea vreme, venituri mari. Adică, să spunem că aș fi vrut să închiriez apartamentul doar eu și prietenul meu. Imposibil! Ni se cerea închiderea de an (Tax Return-ul) și acolo se vedea clar că împreună aveam un venit de 20.000 de lire pe an. Iar agențiile cer ca fiecare în parte să aibă această sumă. Dar știți cum suntem noi, românii… La taxe preferăm să ne riscăm, să recuperăm cât mai mult, să băgăm cheltuieli în plus și astfel scade și venitul, nu? Te bucuri pe o parte, dar ți-o faci cu mâna ta, pe altă parte.

În cele din urmă, ne-am hotărât să ascundem pe unul dintre noi. Adică să spunem că suntem trei. Și așa a fost dificil, dar am găsit o agenție care ne-a acceptat. Ne-a cerut o grămadă de documente, dar după vreo două săptămâni de nebunie… am primit apartamentul. Dacă nu am fi mințit, probabil că nu ne-am fi mutat. Toate agențiile ne-au spus că nu închiriază la patru persoane decât apartamente cu două sau cu trei camere (two-three bedroom flat). Scopul nostru era să locuim toți patru și să nu cheltuim foarte mulți bani. Nu ne puteam întinde acum la apartamente cu două camere, plus living…”, ne povestește Laura despre cum a reușit să închirieze un apartament.

—————————————

„A fost destul de haios în prima săptămână când ne-am mutat, pentru că agentul care s-a ocupat de dosarul nostru a venit de câteva ori în apartament. Ba a mai fost nevoie de o semnătură pe o hârtie, ba a venit cu o echipă care a reparat boilerul. Cert este că de fiecare dată când suna cineva la ușă, prietena mea trebuia să se ascundă în șifonier. Pe ea nu o trecusem pe contract… și să ne fi văzut cum ascundeam încălțămintea, hainele. Dar mai ales cum stătea fata și câte 40 de minute prin șifonier…”

Laura, 32 de ani

—————————————

 

 

Nanny… doar pe hârtie

 

Cum să obții un job ca nanny când, fie vorba între noi, în ziua de astăzi se cer cursuri de prim-ajutor, experiență și cel puțin o recomandare, iar tu nu ai lucrat nici măcar o zi ca dădacă?

Răspunsul ni-l dă Anca, o tânără în vârstă de 27 de ani din Bacău, care a reușit totuși să „păcălească”. Nu este nevoie de multă imaginație, ci doar de mult curaj.

„Când am ajuns în Anglia anul trecut, am locuit împreună cu o prietenă undeva în nordul Londrei, în zona 6. Atât ea, cât și celelalte colege de casă lucrau în curățenie sau ca dădace într-un cartier rezidențial, undeva aproape de casa noastră, dar situat în afara Londrei. Eu unde era să mă duc să muncesc? În centrul Londrei? Nu prea era convenabil. Așa că fetele, care știau cum stă treaba în cartierul lor, m-au ajutat. Au vorbit cu familiile pentru care lucrau și, din vorbă în vorbă, cineva chiar căuta o nanny, trei zile pe săptămână. Erau în jur de 20 de ore pe săptămână și plătea 10 lire pe oră. Pentru mine era mai mult decât perfect, numai că cerea experiență, plus două recomandări. De unde să am așa ceva? Doar ce ajunsesem în Anglia, iar în țară lucrasem pentru o firmă de telefonie mobilă”, ne spune tânăra despre întreaga sa experiență.

Numai că un CV, o experiență și două recomandări se pot face peste noapte.

„La sfaturile colegelor de casă mi-am făcut un CV, unul care nu avea nicio treabă cu realitatea, am pus acolo că am lucrat cu copiii timp trei ani de zile în Anglia. Și, după ce le-am cerut acordul, am dat două numere de telefon… ale vecinelor. O poloneză și o portugheză care se cunoșteau foarte bine cu colegele de casă. Fetele au fost de acord, pentru că așa începuseră și ele să lucreze… altcineva inventase și pentru ele! Au mințit fetele acestea pentru mine cu așa o lejeritate, că mie mi-a venit să intru în pământ. Că sunt super mulțumite, că așa o persoană ca mine nu mai găsesc, că și acum copiii, care au crescut și nu mai au nevoie de dădacă, mai plâng după mine. Că am fost ca o mamă pentru copii.

Nu știu de unde au avut atât de multă imaginație și de unde au scos toate aceste lucruri, dar cert este că femeia (cea pentru care trebuia să lucrez) m-a sunat după jumătate de oră și mi-a spus că i-a cerut părerea și soțului ei și că vor să încep cât mai repede și că abia așteaptă să lucreze cu mine. Că deja sunt încântați de mine. Mi-a fost o rușine cruntă pe moment, însă acum nu regret nimic…”, ne spune Anca.

—————————————

„Mi-am și dorit atunci jobul acesta foarte mult, dar eu sunt și o fire lipicioasă care se pune la mintea copiilor încât imediat m-au plăcut copiii. A fost extraordinar, nu știam nimic despre copii, despre teme, dar în două săptămâni am simțit că lucram pentru această familie de doi ani. Atât de repede m-am integrat, iar copiii m-au plăcut din prima zi. Acum îi ajut pe părinți cu tot felul de lucruri prin casă. Au încredere în mine, îmi lasă bani pentru cumpărături, sau pentru a plăti fata care face curățenie. Le-am gătit de câteva ori preparate românești, de care s-au îndrăgostit… Ei mă iubesc, iar eu ador familia aceasta. Nu le-am spus niciodată adevărul… și nu cred că o voi face, chiar dacă acum nu mai sunt doar o nanny pentru ei. E micul meu secret!”

Anca, 27 de ani

—————————————

 

 

Invoice-uri inventate… pentru o casă reală

 

O poveste asemănătoare, care are la bază tot închirierea unei case, dar și o mică minciună, are și Daniela. Tânăra din Iași ne-a spus că dacă nu ar fi inventat… nu ar fi reușit să închirieze apartamentul în care își dorea nespus de mult să locuiască.

„Am observat că multe agenții imobiliare cer mai nou să lucrezi ca angajat dacă vrei să închiriezi o casă. Însă pe noi ne-a ajutat într-o oarecare măsură faptul că amândoi, atât eu, cât și partenerul meu, suntem self-employed. Ne-a ajutat în sensul că am putut jongla cu anumite lucruri pe care le poți face numai atunci când ai acest statut. Ne-a fost greu să închiriem un apartament (one bedroom flat) din simplul motiv că nu ne încadram la venit. Era singura piedică. Acum agențiile cer sume uriașe, cel puțin așa am perceput eu… Nu știu câți români câștigă peste 25.000 de lire pe an, dar cam acestea sunt cerințele. Cum din Tax Return se vedea clar că nu avem un venit atât de mare, ne-am gândit cum să facem totuși să nu pierdem apartamentul pe care voiam să îl închiriem.

Am întrebat în stânga și în dreapta și un prieten ne-a sfătuit să luăm legătura cu un contabil. Să facem niște invoice-uri, cum că partenerul meu are în weekenduri joburi private și că este plătit cash, bani pe care nu îi  depune de fiecare dată în bancă. Ni s-a părut o idee grozavă și am zis să încercăm. Am stat o noapte întreagă, am scris invoce-uri, doar că acum ne trebuia și o scrisoare de la un contabil, care să confirme că el se ocupă de situația noastră financiară. Atât ne-au cerut de la agenție. O scrisoare în care un contabil să spună, că pe lângă intrările din bancă, se mai câștigă și alți bani cash uneori, care urmează să fie declarați la următorul Tax Return. Am căutat pe internet contabili români, am dat telefoane. Fără niciun rezultat. Nimeni nu voia să facă așa ceva. Până la urmă, când credeam că nu mai este nicio speranță, am găsit pe cineva care a fost de acord să ne ajute. I-am spus toată povestea, iar omul știa de aceste mici impedimente. Ne-a dat scrisoarea. Dar nu pe gratis. Am plătit 300 de lire. Important a fost că doar așa am putut închiria apartamentul.

Cei de la agenție ne-au acceptat și invoice-urile, dar și scrisoarea, și a doua zi am semnat contractul. Ce să faci, câteodată mai trebuie să mai și minți…”, ne povestește Daniela despre minciuna care a ajutat-o să-și atingă scopul: închirierea unui apartament.

—————————————

Când nevoia te împinge să minți

 

„Am lucrat doi ani de zile pentru o firmă de cosmetice, Micabella se numește, este un brand destul de cunoscut în UK. Produsele nu sunt rele deloc, sunt naturale și chiar multă lume le cumpără. Erau căutate la acea vreme, acum doi-trei ani de zile în urmă. Numai că, cel puțin aceasta este părerea mea, nu sunt chiar atât de amazing (spectaculoase) pe cât ne puneau managerii să spunem. Aveam un speech pe care trebuia să îl spunem fiecărei cliente în parte când făceam demonstrațiile de machiaj. Cu multe interjecții, cum ar fi Oau! Super! Ce diferență! Oarecum simțeam că mint în fiecare zi, dar doar așa câștigam bani, pentru că eram plătiți din vânzări. Aveam comision, cu cât vindeam mai mult cu atât salariul era mai mare. Aveam un coleg spaniol, care inventa tot felul de prostii. Culmea era că îl credeau clientele. El mereu câștiga 2.500-3.000 de lire pe lună!”

Crina, 23 de ani

 

„Și în domeniul construcțiilor, agențiile cer de ceva vreme recomandări atunci când ești în căutare de muncă. Nu prea mai merg lucrurile cu prietenul care te aduce la muncă. Așa că a trebuit să inventez pentru doi amici de-ai mei care nu mai lucraseră deloc în construcții. I-am pus să mintă, să spună la agenții că au experiență, că au lucrat în joburi private și să dea numărul meu pentru confirmare. Negreșit, m-au sunat toate agențiile unde i-am înscris. Acum așa se rezolvă multe… cu minciuni, că altfel nu te mai primește nimeni la muncă. Nu minți, atunci stai acasă!”

Daniel, 40 de ani

 

„Nu știu dacă este considerată o minciună, dar la categoria păcăleli cred că se încadrează. M-am mutat acum câteva luni în urmă și am vrut să sun peste tot că îmi schimb adresa, ca să primesc corespondența la noua adresă. Nu am reușit să vorbesc cu cei de la HMRC. Stăteam și câte 40 de minute la telefon și nu răspundea nimeni. M-au apucat nervii la un moment dat și un coleg de muncă, ungur, m-a sfătuit să apelez numărul special Abroad (din străinătate) că astfel mi se răspunde în câteva secunde. Ei bine, așa a fost. Au răspuns imediat… Bine că de acum știu cum să procedez, că altfel și acum eram la telefon.”

Nicu, 54 de ani

—————————————

Pagina 2 din 2:Pagina precedentă

Autor articol: Adriana Niculescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!