Mai curat

Articol publicat in sectiunea Editorial Sport pe data 26 februarie 2016

Fotbalul românesc se află pentru moment în mijlocul unui nou scandal, unul care-i poate pune capăt, atât lui cât și celor care l-au condus cândva. Procurorii DIICOT investighează modul în care FRF a folosit fondurile de la UEFA și FIFA pentru construirea bazei sportive de la Buftea, organismele amintite sesizând că în cheltuirea lor ar fi putut interveni probleme serioase.

Ce probleme? Umflarea nejustificată a costurilor, unele de patru sau de cinci ori mai mari decât cele ale pieței, și o sumă totală cheltuită care este cu 1 milion de euro mai mare decât orice s-a realizat în materie prin intermediul proiectelor din alte state. Federalii de la București sunt bănuiți că au băgat prin buzunarele proprii sume mai mici sau mari de bani pe care le-au primit din fonduri europene pentru dezvoltarea fotbalului. Sună bine și nici măcar nu este ceva să ne mire: toată lumea caută să bage-n buzunar cât mai mult din banii primiți de la alții. De ce-ar fi altfel la federație?

Lucrurile s-au întâmplat pe vremea domniei lui Mircea Sandu. Iar președintele federației se pare că ar fi încredințat servicii de consultanță în construirea bazei chiar și unei firme care aparținea prietenului fiice sale, Raluca. Nimic deosebit, doar nu era să dea bani străinilor, căci Mircea Sandu nu este și nu a fost vreun haiduc, dimpotrivă, noi am considerat mereu că a fost un infractor. Dumitru Dragomir s-a grăbit să spună că el nu știe nimic de toți banii aceștia, deși la acea vreme el era vicepreședintele federației, și ne este totuși greu să credem că i-au stricat niște bani.

Dacă toate aceste acuzații se vor dovedi adevărate, atunci România va fi suspendată din competiții, atât la nivel de club, cât și la nivel de națională. Și asta ne bucură.

Ne bucură pentru că dintr-o dată fotbalul european va fi mai curat fără noi.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!