MAI ESTE AGRICULTURA DE NOI?

Articol publicat in sectiunea Muncă, Reportajul săptămânii pe data 3 noiembrie 2014

Diaspora romaneasca_Mai este agricultura de noi

Pe câmpurile mai apropiate sau mai îndepărtate de capitala Angliei, mulţi români au pus piciorul. Şi genunchii. Iar prin mâinile lor au trecut căpşuni, zmeură şi mure de ordinul miliardelor. Ar fi fost bine dacă am fi vorbit, păstrând aceeaşi notă ridicată, şi despre banii pe care aceştia îi câştigau la fermele de fructe. Din păcate însă, pentru fiecare liră în parte, românii spun că au trudit din greu. O lădiţă perfectă ascunde şi foarte multă muncă. Şi migală. Cei care confirmă că au câştigat, totuşi, bine din agricultura britanică spun că au plătit preţul sănătăţii: dureri de spate, de dantură, nopţi nedormite, epuizare fizică, ore de muncă… cu duiumul.

Şi totuşi, în ciuda faptului că toţi spun că este o muncă grea, românii au adunat nu numai căpşuni, ci şi ani de experienţă pe câmpurile din jurul Londrei. Acum, agricultura poate fi o ispită doar pentru cei care vor să adune bani, rapid, în câteva luni, într-un sezon. Însă, înainte de a porni la cules, citiţi câteva experienţe de viaţă de la cei care au umplut deja nenumărate lădiţe cu fructe mari şi zemoase…

 

 

Pământul se lucrează cu sudoare

 

„Să fii culegător de căpșuni e greu. Este foarte greu. Este cea mai grea muncă din agricultură”, aşa vorbeşte unul dintre interlocutorii materialului nostru despre experienţa sa pe câmp, în tunele, printre căpșuni, într-una din fermele de fructe din Anglia. Lucru confirmat, de altfel, de toţi cei care ne-au povestit detalii despre perioada pe care au trăit-o pe câmpurile mai spre sud sau mai la nord de capitala londoneză. Şi cum mai precis s-ar traduce acest GREU? În genunchi, aplecaţi, cu picioarele mereu în apă, cu mâinile înţepate, treziţi cu noaptea în cap şi muncind şi câte 13 ore pe zi. Românii care au bătut în lung şi în lat fermele din Anglia spun că agricultura a fost cea mai bună opţiune de a veni şi a munci legal în Marea Britanie.

Cât despre partea financiară… „se fac bani frumoşi, atât timp cât munceşti mult şi eşti bun”, ne spun românii care au lucrat în acest domeniu. Însă, secretul pare a fi altul, din tot ceea ce povestesc cei care au participat la acest material: „Să îţi meargă mâinile!”

 

Sclavi pe plantaţie sau culegători de căpșuni

C.P. este un român de 45 de ani din Curtea de Argeş care a muncit câteva sezoane în agricultură, într-una din fermele de căpșuni din jurul Londrei. A ajuns în Anglia, la fel ca majoritatea conaţionalilor săi, cu un contract de muncă semnat în România. Deşi a renunţat în urmă cu câţiva ani la munca de culegător de căpșuni, nu a uitat nicio secundă cât de greu i-a fost.

„Am venit cu un contract de muncă direct din ţară. Nu era singura modalitatea de a veni în Anglia, dar era singura modalitatea de a munci legal. Decât să fii venit aici să stau pe capul cuiva, să caut de muncă, să adun datorii, a fost mai bine aşa, să vin prin agenţie. Plus că mi-au făcut imediat actele: National Insurance Number şi UTR-ul. Eu am lucrat la o fermă în Cambridge. Culegeam fructe: căpșuni, zmeură şi mure. Am lucrat acolo câteva luni. Mi-a fost foarte greu. Trebuia să îmi fac norma zilnic. Dacă nu o făceam, nu mă mai băga la muncă sâmbăta. Aveam un număr de lădiţe pe zi pe care trebuia să le umplem şi să le predăm. Trebuia să arate perfect. Trebuia să ai grijă să nu le strici, pentru că le puneam în cutii care mergeau direct la vânzare. Era migală. Migală şi iar migală. Eram sclavi pe plantaţie”, ne povesteşte românul de 45 de ani din Curtea de Argeş.

 

„Vreau să uit de agricultură!”

C.P. spune că la ferma unde a lucrat, majoritatea colegilor de pe câmp erau români. „Erau mulţi români acolo, cam în jur de 200. Era greu. Mulţi se plângeau, dar nu aveau ce face. Mergeau mai departe. Unii români erau mulţumiţi pentru că le mergeau mâinile, făceau treaba asta de mulţi ani de zile, aveau experienţă şi altă meserie nu aveau la bază. Ei erau mulţumiţi pentru că făceau bani. Dar se muncea mult, cam 10-12 ore pe zi. Din punctul meu de vedere, nici banii pe care îi primeam nu erau foarte mulţi. Luam 200 şi ceva de lire pe săptămână. Dar tot timpul stătea cineva în spatele tău şi te ameninţa: «Dacă nu faci treabă, te trimit acasă», aşa ni se spunea. Stăteam într-o caravană. Dădeam cam 50 de lire pe săptămână pentru utilităţi, locuiam cu mai mulţi. Era foarte greu”, povesteşte românul.

—————————–

„În niciun caz nu vreau să mă mai întorc vreodată în agricultură! Vreau să uit episodul acesta. Era greu ca începător, pentru că dacă aveam unul cu experienţă în faţă, atunci acela culegea toate fructele bune. Era foarte cald. Mai ales în perioada iulie-august. Stăteam în genunchi toată ziua, cel puţin la cules de căpșuni. La zmeură şi la mure era puţin mai bine, pentru că stăteam în picioare.”

C.P., 45 de ani, fost culegător de căpșuni

—————————–

 

 

Primele căpșuni, primele dureri

 

O altă experienţă de pe câmpurile cu căpșuni, cu gust englezesc, este cea a lui Ariel Cristian Tone. Un tânăr de 24 de ani din Bucureşti care ne-a confirmat încă o dată faptul că munca în agricultură este una grea. După câteva săptămâni petrecute pe câmp, au apărut şi dovezile: dureri de spate şi genunchi. Toate acestea sunt acum de domeniul trecutului, iar Cristian ne povesteşte că pentru el totul a fost doar o experienţă… de vară. Pe care nu vrea să o repete… niciodată.

„Am plecat din România printr-un contract de muncă în agricultură. Am lucrat în acest domeniu pentru că atunci, în 2008, aceasta era singura opţiune de a veni aici. Mai era şi domeniul construcţiilor o variantă, dar am decis să lucrez o perioadă în agricultură. A fost destul de greu pentru că nu eram obişnuit cu munca de culegător de căpșuni. Stăteam aplecat foarte mult, după fiecare fruct, bineînţeles, genunchii şi spatele m-au durut foarte mult în primele luni de muncă, dar în rest, am fost ok”, ne povesteşte tânărul din Bucureşti despre începuturile sale la fermă.

 

Căpșuni de clasa I, căpșuni de clasa a II-a

Ca la orice fermă, programul de lucru începea la primele ore ale dimineţii, ne spune Cristian. „Mă trezeam la ora 6 şi la 7 deja începeam lucrul. Locuiam chiar în fermă, în caravane, şi asta era bine, pentru că nu pierdeam deloc timp pe drum. Terminam în funcţie de cât de mult culegeam. Depindea de ceea ce aveam în ziua respectivă de cules. Unele rânduri erau mai bogate şi durau mai multe ore, altele erau mai sărăcăcioase şi le terminam imediat. Singura problemă era că ei ne plăteau la oră. Dacă aveam mai puţin de cules într-o zi, atunci luam mai puţini bani, deşi noi nu aveam nicio vină că erau mai puţine căpșuni pe rândurile respective şi astfel terminam în câteva ore”, spune tânărul de 24 de ani.

—————————–

„Nu aveam o normă, dar eram plătiţi doar pe lădiţele de clasa I. Pentru tot ce culegeam şi era considerat clasa a II-a nu primeam bani. O lădiţă clasa I trebuia să arate foarte bine. Cele care nu erau coapte sau erau deformate erau clasa a II-a. Noi trebuia să le selectăm. Le puneam în lădiţe separate. Din punctul meu de vedere, nu eram plătiţi bine. Chiar dacă noi culegeam fructele de clasa a II-a, nu eram plătiţi pentru acele lădiţe, deşi acestea mergeau mai departe la vânzare.”

Ariel Cristian Tone, 24 de ani, despre experienţa sa în agricultură

—————————–

Deşi toţi cei care au trecut prin experienţa agriculturii spun că este o muncă foarte grea, câmpurile din Anglia au fost şi încă mai sunt pline de români.

„Erau foarte mulţi români, bulgari şi polonezi. Erau foarte mulţi români care munceau la fermă, pentru că aceasta era singura opţiune de a ajunge în Anglia şi de a lucra legal. Nu erau mulţi cei care rămâneau. După câteva luni, fiecare mergea mai departe. Unii se mutau în Londra sau începeau să muncească în alte domenii. Mulţi se întorceau înapoi în ţară. Şi eu am plecat de la fermă. Am venit în Londra şi am început să lucrez în construcţii”, povesteşte Cristian.

—————————–

„A fost doar o experienţă de vară şi atâta tot. Nu m-aş mai întoarce să lucrez în agricultură.”

Ariel Cristian Tone

—————————–

 

 

„Dacă ar fi condiţii… mâine m-aş întoarce”

 

Deşi a trecut prin clipe grele şi momente dificile, George, un tânăr de 29 de ani, din zona Moldovei, ne povesteşte că s-ar întoarce oricând să muncească la fermă, atât timp cât patronii i-ar oferi condiţii de cazare mai bune. Un duş curat şi o toaletă pe măsură. Acestea ar fi singurele sale doleanţe, ne spune tânărul.

„În agricultură e foarte multă muncă şi condiţiile nu prea sunt bune deloc. La fermă am ajuns cu un contract de muncă, din România. Un prieten de-al meu care lucra deja în domeniu m-a ajutat să aplic. Imediat am primit contractul de muncă prin poştă şi asta a fost. Am lucrat la căpșuni, la zmeură şi la mure. Dar e greu. E greu, că stai aplecat toată ziua, stai în ploaie, te uzi. Trebuie să îţi cumperi singur cizme, salopetă, tot ce ai nevoie ca să te fereşti de umiditate. În rest, pe patron nu îl vedeai niciodată. Locuiam într-un fel de campusuri micuţe. Contractele erau din mai până în octombrie. Din cauza condiţiilor şi din cauza faptului că stăteam mereu în apă, eu am avut probleme cu dantura cât am stat acolo”, ne povesteşte George.

—————————–

„Eu nu am stat niciodată în genunchi, eu stăteam pe vine ca să culeg căpșunile. Acolo trebuia să munceşti mult ca să faci bani. Eram plătiţi la lădiţe. Cel mai mult am câştigat 150 de lire pe zi.”

George, 29 de ani, despre experienţa sa în agricultură

—————————–

În câteva luni de zile, tânărul spune că s-a perfecţionat şi dintr-un începător s-a transformat într-un culegător de top. „La început a fost greu, mai ales în primul an când am ajuns acolo. A fost foarte dificil, dar apoi am fost în topul culegătorilor, am prins experienţă şi am devenit unul dintre cei buni culegători. Cât despre condiţii… lăsau de dorit. Stăteam cazaţi câte patru persoane în cameră. Utilităţile se plăteau la săptămână, câte 60 de lire. De fapt, plăteai patul, camera o împărţeam cu alte trei persoane, iar duşul era la comun. Nu erau foarte bune condiţiile. Am avut probleme cu dantura, am făcut câteva plângeri să schimbe duşurile şi toaletele de acolo, dar degeaba. De-asta am şi plecat în cele din urmă. Din cauza condiţiilor, dar şi pentru că unii supervizori se purtau urât. Erau supervizori englezi foarte răi, stăteau în spatele tău şi spuneau ba că nu ai cules bine, ba că sunt prea roşii sau prea verzi căpșunile. Nu m-aş mai întoarce prea curând. Sau m-aş întoarce numai dacă ar fi condiţiile mai bune. Să fiu sincer, dacă aş prinde un contact de şase luni de zile şi condiţii bune, aş câştiga 7.000 de lire. Cam cu atât pleci acasă după un sezon. În Londra, dacă stau şi muncesc pentru 60 de lire, nu adun niciodată banii aceştia. E diferenţă mare. Încă se fac bani în agricultură. Românii încă muncesc în acest domeniu. La ferma unde am lucrat eu erau mulţi români, unguri, lituanieni şi polonezi. Erau români care spuneau că le este bine, care câştigau bine, dar erau şi români care nu aveau ce să mănânce acasă şi noi îi mai ajutam, culegeam pentru ei. Până anul trecut, oamenii mergeau în agricultură mai mult pentru acte, pentru că li se dădea Number, după care mulţi plecau în Londra şi îşi găseau ceva mai bun”, ne spune George.

—————————–

„Am prieteni care sunt şi în ziua de azi la fermă. Din păcate, preţurile sunt foarte scăzute acum. De exemplu, pentru o lădiţe de 3 kg de căpșuni, preţul este de o liră. Ca să faci bani, trebuie să faci multe lădiţe, să munceşti mult. Acum prietenii mei spuneau că au ajuns la 30-40 de lire pe zi. Ceea ce este puţin. Depind mult de ferma la care lucrezi.”

George

—————————–

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!