MAI ESTE AGRICULTURA DE NOI?

Articol publicat in sectiunea Muncă, Reportajul săptămânii pe data 3 noiembrie 2014

Diaspora romaneasca_Mai este agricultura de noi1

 

Agricultura, (încă) o opţiune?

 

Uşor-uşor, munca în agricultură pare că nu mai este de interesul românilor. Mulţi au renunţat de mult timp. Şi mai mulţi renunţă în prezent, iar puţini mai sunt cei care încă se mai trezesc dimineaţa, cu chef de muncă, să culeagă fructele britanicilor. Acum, câmpurile au rămas singura opţiune a românilor care vor să ajungă în străinătate, dar la sigur! Aşa cum spun chiar ei. Şi anume: un contract de muncă, acte, cazare şi un job legal. Dacă au norocul şi nimeresc la o fermă unde se câştigă bine, atunci mai trec pe acolo încă un sezon, dacă nu, atunci renunţă şi îşi caută un rost prin alte domenii sau prin capitala londoneză.

 

De pe câmp, în site

Marinel Ioniţă este unul dintre românii care au muncit ani la rândul în agricultură. Prin mâinile sale au trecut mii şi mii şi iarăşi mii de fructe, în special căpșuni. La fel, ne povesteşte că munca la fermă este una grea, cu multe ore petrecute pe câmp, în căldură, în genunchi. Dar acolo unde nu este muncă nu sunt nici bani, aşa că singurul zâmbet pe care i l-a adus agricultura a fost sfârşitul sezoanelor, atunci când în sfârşit se putea întoarce la familia sa din România. Şi nu oricum! Ci numărând milioane de lei. Numai că, între timp, a renunţat să mai cutreiere fermele şi să umple cât mai multe lădiţe. A luat drumul construcţiilor şi este mai fericit aşa, mai ales că acum familia îi este alături.

„Am lucrat în agricultură vreo patru ani la rând, câte şase luni de zile pe contract. Aşa am venit din România în Anglia, cu contract de muncă… la cules de căpșuni şi de zmeură. A fost foarte greu, mai ales la început, pentru că vara, timp de şapte ore, stăteam numai aplecat ca să culeg. Şi pe timp de toamnă, lucram câte zece ore pe zi, pentru că nu mai era aşa cald şi puteam să stăm câte zece ore în tunel”, ne povesteşte românul despre primele sale experienţe la fermele britanice.

Cât despre banii câştigaţi în urma lădiţelor cu fructe, românul spune că nu erau foarte mulţi. Pentru o sumă mai rotundă trebuia să muncească la foc automat şi să predea numai fructe mari şi frumoase. Dar şi să aibă norocul unui câmp mai… roditor.

„Nu eram plătiţi foarte bine faţă de viaţa din Anglia, dar faţă de România eram plătiţi bine. Cel mai mult cred că am primit 70 de lire pe zi. Eram plătiţi la normă în funcţie de câmp. Dacă erau căpșuni mai multe pe rând, se scădea preţul. Ne dădea câte o liră şi jumătate pe lădiţă. Şi trebuia să fac câte 60 de lădiţe la zi ca să pot face ceva bani în ziua respectivă.”

Condiţiile de cazare erau acceptabile, doar că mereu unde sunt mai multe persoane, bineînţeles că sunt şi mai multe discuţii. „Dormeam în caravane. Erau caravane de patru persoane şi de şase persoane. Aveam bucătăria, livingul şi toaleta. Nu prea era bine, ştiţi cum este când sunt mai multe persoane la un loc. Noi plăteam 33 de lire pe săptămână”, ne spune românul.

—————————–

„În România nu câştigam banii aceştia. După şase luni în agricultură, plecam cu minim 200 milioane de lei vechi. Dar munceam din greu, trăgeam ca să facem banii aceştia. Pentru 50 de lire pe zi se muncea mult.”

Marinel Ioniţă despre experienţa sa în agricultură

—————————–

Alături de el, la ferma unde a lucrat patru ani de zile, românii predominau câmpurile din zonă. „Erau vreo 200 de români acolo. Mulţi spuneau că vor să plece la alte ferme, pe unde mai auzeau şi ei că este mai bine şi se plăteşte mai bine. Eu nu m-aş mai întoarce niciodată în agricultură. Nici nu aş mai avea cum, pentru că mi-am adus şi familia aici. Dar am prieteni care au rămas la fermă, numai că lucrează pe posturi mai bune. Unii sunt supervizori, alţii sunt şoferi. Au şi salariu mai mare şi le este mai bine…”, ne povesteşte românul despre experienţa sa la fermele de fructe.

 

 

Şoferul căpșunilor

 

Cu unul dintre prietenii interlocutorului nostru de mai sus, am luat şi noi legătura. Numele lui este Claudiu Mircea Drăguiescu, are 33 de ani şi este din Hunedoara. Tânărul ne povesteşte că nu am avea noi nici timp, dar nici spaţiu, dacă ar fi să îi ascultăm întreaga sa poveste de pe câmpurile cu căpșuni.

În Anglia a ajuns în urmă cu şase ani de zile, printr-un contract de muncă pentru studenţi, deşi nu se afla pe băncile unei universităţi. Culegător? Nu a stat prea mult. Ci numai câteva luni. A avut ambiţie şi restul timpului până la şase ani de agricultură l-a petrecut ca şofer… „Lucram pe tractor, transportam căpșunile”, ne explică tânărul din Hunedoara. Deşi a renunţat doar de două luni la munca în agricultură, Mircea spune sincer că s-ar întoarce la fermă, dacă munca sa ar fi plătită pe măsura calificărilor sale. Care nu sunt puţine la număr.

„Nu mai lucrez de două luni în agricultură, după şase ani de zile. Am plecat de la ferma aceea pentru că mi-am găsit ceva mai bun. Din România am ajuns în Anglia cu contract de muncă. Un contract pentru studenţi. Nefiind foarte mulţi studenţi interesaţi să lucreze în Agricultură, nu s-au ocupat locurile şi au trimis şi alte persoane. La început am cules căpșuni, apoi zmeură. Este poveste lungă. Ferma pentru care am lucrat ani de zile a fost a unor englezi, au dat faliment, apoi au scos ferma la licitaţie şi aşa a fost cumpărată de indieni. Eu am rămas să lucrez în continuare acolo, chiar dacă s-au schimbat patronii”, ne spune Mircea.

—————————–

„Munca de culegător de căpșuni este cea mai grea muncă din agricultură, nu se compară cu nimic. Şi nu este nici măcar cea mai bănoasă. Din 400 de persoane, doar 80 fac bani, restul de 300 abia se descurcă. Cei care fac bani au experienţă. Ştiu cum să culeagă.”

Claudiu Mircea Drăguiescu, 33 de ani, a lucrat în agricultură timp de şase ani

—————————–

Chiar dacă era şofer la fermă, munca pe câmp rămâne tot una dificilă, ne povesteşte tânărul din Hunedoara. „Eu am lucrat pe utilaje. Am cules căpșuni doar trei luni, din al doilea an am fost şofer. Prima dată am lucrat pe tractor şi apoi pe camion. La mine se încărcau lădiţele, se descărcau. Eu eram responsabil cu transportul acestora, plus tot ce avea legătură cu pregătirea câmpului pentru a doua zi. Tot ceea ce aveau nevoie culegătorii: paleţi, trailere, lădiţe.  Ne trezeam la 4 dimineaţa şi terminam… nu se ştia niciodată. Când se termina câmpul. Se putea termina în 7 ore sau în 13 ore. Niciodată nu ştiai când termini. Aşa este munca pe câmp, pentru cine nu ştie. Orele în care încărcam şi descărcam erau cele mai grele. Dra nu aveam ce face, pentru că eram plătit la oră. Cu cât munceam mai mult, cu atât primeam mai mulţi bani. Locuiam în caravane de 4-6 persoane. Dacă erai mai vechi la fermă, prindeai condiţii mai bune, dacă erai mai nou, condiţiile mai din urmă. Plăteam în jur de 35 de lire pe săptămână plus curentul şi gazul, care era pe cartele. Ferma era în Birmingham. Acolo erau şi foarte mulţi români. În primul an când am început eu, adică acum şase ani în urmă, erau mai puţini. Apoi în fiecare an au început să vină din ce în ce mai mulţi români. Iar anul acesta pot să spun că eram cam 90% români. Depinde de fiecare în parte. Unii erau mulţumiţi, alţii se plângeau”, ne spune Mircea.

Peisajul din jurul culegătorilor de căpșuni este unul care ar face pe oricine să strângă din dinţi şi să se întrebe dacă se merită să mai revină şi anul următor. Mai ales că munca aceasta loveşte de cum faci cunoştinţă cu ea, direct în sănătate.

„E greu, mulţi dintre ei stăteau toată ziua în apă, cu apa care le ajungea până la genunchi. Aplecaţi, mulţi se plângeau de dureri de spate”, ne povesteşte Mircea. Chiar dacă el a avut un regim mai special, fiind şofer, iată că în urmă cu doar două luni de zile a renunţat. „Eu aş mai fi rămas la fermă, dar mi-am găsit un loc de muncă mult mai bun, ca şofer, cu contract de muncă. Lucrez pe orice tip de utilaj, doar pe avion nu m-am urcat. O să urmeze să mă urc şi pe acesta… doar avionul a mai rămas”, ne spune mai în glumă, mai în serios, românul din Hunedoara. Am toate calificările, am toate categoriile de permis, inclusiv motocicleta, inclusiv autobuz. Am toate cardurile, iar majoritatea calificărilor mi le-am luat aici în Anglia”, ne spune Mircea, care ne confirmă faptul că agricultura britanică i-a ajutat pe mulţi şi a construit multe case prin România.

—————————–

„Am câştigat mulţi bani din agricultură. Am cheltuit aproape 30.000 de lire cu casa pe care o am în România. Eu m-aş întoarce şi mâine în agricultură, dacă mi-ar oferi mai mulţi bani. De exemplu, dacă erai o familie bună, muncitoare, plecai acasă cu 15.000 de lire, după un sezon de şapte-opt luni de zile. 15.000 de lire de familie. Cash. Curaţi.  Asta după ce plăteai acolo tot. Şi anume utilităţi, internet, facturi, telefoane.”

Claudiu Mircea Drăguiescu

—————————–

Şi totuşi, chiar dacă cei care au trecut prin experienţa câmpurilor englezeşti spun că munca în agricultură este una foarte grea, iată că pe mulţi români acest domeniu i-a ajutat din plin. Fie să ajungă în străinătate, fie să îşi termine de construit casele din România, fie să câştige bani, fie să dobândească o experienţă de viaţă sau de o vară. Important este că oricare ar fi motivul pentru care românii încă mai culeg şi la această oră fructele britanice, fermele sunt deschise tuturor şi încă sunt opţiunea cea mai bună de a ajunge în străinătate cu un contract de muncă, un pat şi un loc de muncă. Mircea ne confirmă că există români care sunt în continuare interesaţi… de cules.

„La ferma unde am lucrat eu sunt foarte mulţi români, mulţi erau din zona Olteniei şi fuseseră la muncă în Grecia. Asta ştiu să facă, toată viaţa lor au lucrat în agricultură. Au lucrat la măsline, la portocale. Aveam o grămadă de colegi români care, după ce se termina sezonul aici, mergeau pe timpul iernii la măsline, în Grecia. Primăvara aici, toamna acolo. Erau familii multe, neamuri care făceau asta de mulţi ani”, a declarat, pentru Diaspora Românească, Claudiu Mircea Drăguiescu, un român de 33 de ani, care a lucrat în agricultură timp de şase ani.

Pagina 2 din 2:Pagina precedentă

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!