Mai multe abuzuri asupra copiilor

Articol publicat in sectiunea Social pe data 31 iulie 2015

Peste 60.000 de apeluri s-au înregistrat, în prima jumătate a anului, la Telefonul Copilului, numărul cazurilor de abuz sexual sesizate fiind dublu față de aceeași perioadă din 2014, cei mai mulți abuzatori fiind alți copii sau tații, potrivit datelor asociației, citate de Mediafax.

Asociația Telefonul Copilului arată că, în prima jumătate a anului, la numărul gratuit destinat copiilor, 116 111, s-au înregistrat 60.973 de apeluri. În 4.267 de cazuri a fost necesară consiliere psiho-socială și juridică de lungă durată, asigurată de specialiștii organizației neguvernamentale. În 786 de situații s-a solicitat intervenția instituțiilor abilitate la nivel local.

Potrivit sursei citate, în primele șase luni ale acestui an s-a dublat numărul cazurilor de abuz sexual față de aceeași perioadă a anului 2014, fiind semnalate deja 111 astfel de situații. În peste 60% dintre cazurile raportate a fost vorba de victime fete, 39% dintre ele având între 13 și 15 ani și 27% între 6 și 12 ani. Dintre băieții abuzați sexual, 25% au vârste între 6 și 12 ani, iar 8% au între 13 și 18 ani.

„Efectele abuzului sexual s-au evidențiat prin depresii și tulburări de comportament, gânduri extreme, frică și anxietate. Stările emoționale resimțite de copiii victime ale abuzului sexual la momentul apelului către 116 111 au fost: apăsare, teamă, tristețe, dezgust. Astfel, apelanții au solicitat confidențialitate și servicii de consiliere psihologică și consiliere juridică din partea serviciului Telefonul Copilului”, se arată în documentul transmis agenției Mediafax.

Conform datelor înregistrate de Telefonul Copilului, 67% dintre copiii-victimă sunt din mediul rural, iar principalele regiuni din care au fost sesizate situațiile de abuz sexual sunt Moldova (34%), Muntenia (30%) și București (24%).

Comisia Europeană a lansat, recent, un infringement împotriva a șase state membre, printre care și România, pentru că nu au comunicat măsurile adoptate pentru a asigura punerea în aplicare a Directivei privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!