Mai multe depozite în bănci

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 1 iulie 2016

Depozitele deschise de către populație la băncile din România au avansat în luna mai cu 1,3%, sau 1,9 miliarde lei, față de luna precedentă, până la 152,35 miliarde lei (33,8 miliarde euro), arată calculele News.ro, pe baza datelor publicate de Banca Națională a României (BNR), în condițiile în care statisticile au arătat că veniturile au crescut puternic în ultimul an, iar prețurile au rămas sub estimări.

La finalul lunii aprilie, valoarea depozitelor populației era de 150,44 miliarde lei. Astfel, la finalul lunii mai, populația avea depozite în lei la bănci de 95,9 miliarde lei și depozite în valută de 56,5 miliarde lei. În perioada mai 2015 – mai 2016, depozitele în lei ale persoanelor fizice au avansat cu 9,3%, iar cele în valută – cu 7%. În total, depozitele din bănci ale populației și firmelor au ajuns la 256,2 miliarde lei (echivalent cu 56,8 miliarde euro) la finalul lunii mai, în creștere cu 1,9% față de aprilie și cu 12,4% comparativ cu aceeași perioadă din 2015.

În urma acestor evoluții, populația și firmele și-au consolidat poziția de creditor net față de sistemul bancar, în condițiile în care valoarea depozitelor din bănci este cu aproape 18% mai mare față de valoarea totală a creditelor luate la 31 mai, de 217,9 miliarde lei (48,3 miliarde euro).

Ultimele date statistice arată o creștere accelerată a salariilor în ultimele luni. Câștigul salarial mediu net la nivel național a crescut cu 12,3% în ultimul an, până la 2.086 de lei (echivalent cu 463 euro) în luna aprilie 2016.

În plus, de la 1 mai, salariul minim brut pe economie a crescut de la 1.050 de lei până la 1.250 de lei.

Rata anuală a inflației, care măsoară evoluția prețurilor de consum în ultimul an, a scăzut în mai peste estimările analiștilor și a ajuns la -3,5%, nou nivel minim istoric.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!