Mai puţine accidente aeriene, mai multe victime

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 20 martie 2015

Anul 2014 a fost unul dintre cei mai siguri ani din istoria aviaţiei comerciale, în pofida celor două incidente extrem de mediatizate în care au fost implicate avioane aparţinând companiei Malaysia Airlines, soldate cu sute de morţi, relevă un raport prezentat de Asociaţia Internaţională pentru Transport Aerian (IATA) şi citat de Mediafax.

În pofida faptului că anul trecut au murit mai multe persoane decât media ultimilor ani, numărul de accidente mortale, raportat la numărul total al zborurilor, a înregistrat o scădere-record, potrivit IATA.

„Deşi securitatea aviaţiei a ţinut prima pagină a ziarelor în 2014, datele arată că zborul continuă să-şi îmbunătăţească performanţele în privinţa securităţii”, afirmă Tony Tyler, directorul general al IATA, citat într-un comunicat.

Asociaţia, care reprezintă aproximativ 250 de companii aeriene, relevă în raportul anual privind securitatea că în 2014 s-au înregistrat 12 accidente mortale, soldate cu 641 de victime, în contextul în care media celor cinci ani (2009-2013) dinainte a fost de 19 accidente mortale şi 517 victime.

Însă statisticile Asociaţiei de anul trecut nu includ pierderea zborului MH17 al Malaysia Airlines, doborât cu o rachetă antiaeriană de tip sol-aer în Ucraina, în iunie, care nu a fost clasificată drept accident tocmai din acest motiv. Toate cele 298 de persoane de la bord au murit.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!