Mai ușor de ajuns în Canada

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Diaspora în lume pe data 1 mai 2015

Românii care au deținut în ultimii 10 ani o viză canadiană sau o viză non-imigrant pentru SUA nu vor mai avea nevoie de viză pentru a călători în Canada, începând cu anul viitor, România fiind inclusă de guvernul canadian în programul Electronic Travel Authorization (eTA).

Premierul Canadei, Stephen Harper, i-a transmis omologului său român, Victor Ponta, o scrisoare prin care îl informează că astfel cetățenii românii vor fi tratați identic cu ceilalți europeni care nu au nevoie de viză pentru Canada, informează Mediafax.

Premierul Ponta a salutat această relaxare a regimului de vize pentru Canada, subliniind că nu este etapa finală a liberalizării regimului de vize și apreciind că, după alegerile din SUA, România va face progrese și cu această țară în privința regimului de vize.

„E un pas important, nu e cel final, în care nu mai mergem deloc cu vize. Mă bucur foarte tare că România a intrat în acest sistem și sunt convins că și cu Statele Unite ale Americii o să progresăm după alegerile lor, că și ei au alegeri la anul, și după care sunt convins că o să progresăm în ceea ce privește «visa waver»”, a arătat premierul Ponta, citat de Mediafax. Victor Ponta a avut, de altfel, o întâlnire, la Guvern, cu ambasadorii Canadei și SUA la București.

Programul eTA este similar celui din Statele Unite, Electronic System for Travel Authorization (ESTA). Astfel, cele două țări aplică aceleași metode pentru a filtra călătorii din afara perimetrului nord-american.

Înainte de a merge în Canada, ideal chiar înainte de a cumpăra un bilet, călătorii vor putea solicita o autorizație electronică de călătorie, completând un formular online. În cea mai mare parte a cazurilor, cererile vor fi aprobate electronic în câteva minute. Este posibil ca unele persoane să aibă interdicție de călătorie pe teritoriul Canadei și li se va refuza eTA din cauza criteriilor actuale privind imigrația, în special referitor la infracționalitate sau securitate națională.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!