Necunoscutele şi incertitudinea de după referendum

5 martie 2016

uk vs eu

Referendumul care va avea loc în UK pe 23 iunie are darul de a tulbura apele oricare ar fi rezultatul. Cel mai mare şoc pentru UE ar fi ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, însă situaţia va fi complicată şi în cazul rămânerii în UE. citeste tot articolul

Reguli mai dure în UK pentru şoferii care vorbesc la telefon

4 martie 2016

uk-sofer-la-telefon

Autorităţile britanice, în încercarea lor de a-i forţa pe şoferi să nu mai folosească mobilul când se află la volan, s-au gândit să mărească atât valoarea amenzii cât şi numărul de puncte de penalizare, de până la şase per abatere. citeste tot articolul

Doi doctori români la BBC: unul din ţară, unul din UK

4 martie 2016

uk-documentar-bbc-doctori-romani-danaila-baca

Noile generaţii de doctori şi asistenţi din România pleacă în număr mare pentru a profesa în sistemele medicale din Occident. „Ce ţară are de pierdut şi care are de câştigat?” Aceasta ar fi trebuit să fie întrebarea principală a ultimului documentar BBC despre români, însă ei se mulţumesc să sublinieze condiţiile grele pentru medicii din România, care îi fac să vină în număr mare în UK. citeste tot articolul

Despăgubiri de tot râsul…

3 martie 2016

Diaspora romaneasca_Romanii, foc si para pe firmele de curierat_Roxana Draghescu_Atlassib

Numai client al firmelor care transportă colete să nu fii! Românii ce au avut probleme în preajma sărbătorilor de iarnă din cauza companiilor care fie nu le-au mai adus deloc pachetele, fie le-au adus la destinație incomplete sau deteriorate au revenit, pe adresa redacției, cu noi informații. Dacă în reportajul „Românii, foc și pară pe firmele de curierat”, publicat în Diaspora Românească, numărul 612, vă prezentam poziția luată de patronii companiilor, care dădeau asigurări că își vor despăgubi clienții în cel mai scurt timp, iată că acum a ieșit la iveală adevărul: declarațiile cu pricina au avut un singur obiectiv, și anume cel de a-și salva imaginea. citeste tot articolul

A luat cineva un împrumut pe numele dumneavoastră?

3 martie 2016

Vestea bună, spun autorităţile britanice, este că în ultimul an au scăzut considerabil furturile de identitate. Vestea rea? Au crescut enorm anumite tipuri de fraudă de identitate – iar cea mai mare creştere a fost înregistrată în zona fraudei de identitate privind împrumuturile!

citeste tot articolul

Cannabis, ecstasy, speed. De la curiozitate la dependență

2 martie 2016

droguri

Curiozitatea se plătește scump în lumea drogurilor, mai ales că se transformă cât ai clipi în obișnuință. Nu este nevoie să consumi de mai multe ori ca să devii dependent, ci doar o singură dată… ne spune din propria experiență un tânăr român de doar 25 de ani care a căzut în plasa stupefiantelor din pură curiozitate. A vrut să încerce, să vadă cum e, cum se simte și… a aflat. Din nefericire. citeste tot articolul

Prostituţie fără frontiere

2 martie 2016

uk-prostituata-romanca-seven-sisters

Formulă clasică: fete minore, cu puţină educaţie, fără părinţi care să le călăuzească îndeaproape paşii în viaţă, împresurate de atâtea tentaţii, lasă garda jos şi se prostituează pentru a-şi alimenta necesităţile zilnice: cazarea, alimentele, hainele şi, nu în ultimul rând, drogurile. Este o „carieră” care distruge. Două românce din Bucureşti au „profesat” chiar şi la Londra, în zona staţiei de metrou Seven Sisters. Acum se plâng că au fost infectate cu virusul HIV. citeste tot articolul

Northampton: Job-uri multe, viață lipsită de griji

1 martie 2016

uk_muncitori fabrica de sandwich-uri

„Numai cine nu vrea să muncească nu își găsește un loc de muncă în Northampton” ne spune scurt, sincer și cuprinzător unul dintre românii care au dat traiul londonez pe viața în orășelele mai mici ale Angliei. Daniel este numele său și de câțiva ani de zile și-a găsit liniștea, stabilitatea dar și forța de a construi planuri de viitor în Northampton. citeste tot articolul

Românii de la Salad Box, într-o extindere internaţională mult mai mare

1 martie 2016

uk-salad-box-se-lanseaza-la-londra

Momente excelente pentru lanţul românesc de restaurante Salad Box! Planurile de extindere internaţională de care vă informam cu doar două luni înainte au căpătat dimensiuni neaşteptate. Printre altele, în Marea Britanie nu se vor mai deschide doar unul – două restaurante, ci „numeroase” locaţii, într-un timp foarte scurt! Impresionantă este şi deschiderea pe care Japonia o pune la dispoziţie românilor. citeste tot articolul

Românul ajuns manager la o agenție guvernamentală britanică

29 februarie 2016

Londra_Nicolae Daniel Popescu

Un român se află printre managerii NARIC UK, agenția națională guvernamentală britanică pentru recunoașterea și echivalarea diplomelor de studii și a certificatelor de calificare profesională.

Nicolae Daniel Popescu este în prezent Information Development Manager la National Academic Recognition Information Centre (UK NARIC). El a obținut această poziție de conducere după ce a lucrat peste opt ani în cadrul instituției. În tot acest timp, tânărul originar din nord-estul României a răspuns solicitărilor a mii de conaționali stabiliți în Regatul Unit care doreau să obțină recunoașterea propriilor acte de studii pe piața muncii britanice și s-a implicat activ în existența comunității românești pe aceste meleaguri. citeste tot articolul