Facultăți cu perspective derizorii

18 aprilie 2016

students2

Într-un clasament al celor mai puțin folositoare diplome de studii universitare, după domenii, atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite pe primele locuri se numără cele de citeste tot articolul

Nota 10 sau calificativul A?

3 aprilie 2016

uk_calificative invatamant anglia_eleve

Odată ajunși pe băncile şcolilor din Anglia, copiii români au avut de trecut un mare prag. Cel al diferenţelor, care nu sunt puţine la număr. Iar cea cu care s-au luptat cel mai mult, până au reuşit să se acomodeze, a fost diferenţa de notare. Mai exact, au fost nevoiţi să uite de cifre, în favoarea literelor. Şi astfel, nota 10 a devenit nota A, pentru că în Anglia performanţele elevilor sunt notate cu primele litere ale alfabetului, iar notele se acordă în funcţie de măsura în care elevii fac faţă sarcinilor care le sunt atribuite. Şi totuşi, spun atât părinţii, cât şi elevii că uneori citeste tot articolul

Spațiu și cursuri gratuite pentru românii din Londra

26 ianuarie 2016

Londra_Tommy Tomescu lansare ghid

Tommy Tomescu este un tânăr medic stomatolog care activează în Londra de mai mulți ani și, pe lângă meseria pe care o practică, își dedică întreg timpul liber unor activități de sprijinire a românilor din UK.

Ultima „faptă bună” este închirierea unui spațiu cu scopul de a-l pune la dispoziție tuturor celor care doresc să desfășoare acțiuni culturale sau profesionale care să-i implice pe români. Un prim pas l-a făcut chiar el, prin punerea la punct a unor cursuri gratuite de calificare pentru români, cursuri care se desfășoară în acest spațiu. citeste tot articolul

Cameron vrea cursuri de educaţie parentală

21 ianuarie 2016

uk_copil-parinte-custodie

Marea Britanie, „statul-dădacă”, nu se dezminte. David Cameron consideră că părinţii au nevoie de consiliere în creşterea copiilor, astfel că doreşte să-i încurajeze pe aceştia să participe la cursurile de educaţie parentală, oferindu-le vouchere. citeste tot articolul

Încă de la 3 ani, copiii trebuie să înţeleagă transsexualitatea

12 noiembrie 2015

uk-dragoste-pinguini-transsexuali

O organizaţie non-profit din UK care lucrează cu copii transsexuali spune că numărul de copii care îşi doresc schimbarea sexului „creşte rapid”. Ei solicită guvernanţilor să recomande creşelor şi grădiniţelor să prezinte copiilor o cărticică ilustrată cu pinguini, care explică problematica transsexualităţii. citeste tot articolul

Câştigurile la care se poate aştepta un student după licenţiere, în UK

11 noiembrie 2015

uk_student-job-salariu

Alegerea tipului de curs universitar este probabil una din cele mai dificile decizii pe care un tânar le are de luat. Ce să facă? Să aleagă acel subiect de studiu de care este pasionat sau pur şi simplu să meargă pe tipul de carieră care promite câştigurile cele mai generoase? Mai jos, am pregătit un scurt ghid în care poţi urmări la ce fel de salariu se poate aştepta un student proaspăt licenţiat în primul lui an de muncă în Marea Britanie. citeste tot articolul

Britanicii învață româna

9 noiembrie 2015

uk_cursuri de limba romana

Interesul britanicilor pentru România și limba română este mai vechi decât ne-am aștepta. Afirmația este valabilă cel puțin în mediul academic, unde limba română se predă de aproape 100 de ani. Mai puțin cunoscuta Școală de Studii Slavonice și Est-Europene din Londra oferă cursuri de limba română încă din 1919. Sute, poate chiar mii de britanici au învățat, de-a lungul timpului, despre ce ne face pe noi români. citeste tot articolul

Engleza, vorbită după cum bate vântul (locului). La tine cum e?

4 noiembrie 2015

uk_vorbitori-de-limba-engleza

Limba engleză este un organism viu! Ia înfăţişări diverse în funcţie de zona sau timpul istoric în care este vorbită şi, în plus, apar şi cei care nu au engleza ca limbă maternă, însă o vorbesc şi, fie o pocesc, fie îi dau strălucire într-un stil foarte personal sau într-un stil previzibil, în funcţie de limba lor maternă. citeste tot articolul

Şcolile britanice tratează aspru absenteismul la orele de curs

3 noiembrie 2015

fetita-cu-absente

Atunci când şcoala îi refuză copilului două zile libere pentru a merge la înmormântarea unui unchi, explicând că motivul nu este destul de întemeiat pentru a sustrage copilul din sistemul de educaţie, nu poţi înţelege ce se întâmplă cu lumea asta. Însă, în momentul în care copilul suferă de tumoare la creier şi şcoala refuză să-i motiveze din absenţe, situaţia devine de-a dreptul halucinantă. citeste tot articolul

Acum poţi da copilul la şcoală şi la cinci ani. Doar să fie „văratic”!

22 octombrie 2015

uk_copil admis la scoala

Părinţii cu copii născuţi vara vor obţine dreptul de a întârzia trimiterea la şcoală a copiilor cu un an, fiind asiguraţi că nu vor fi forţaţi ulterior să sară un an educaţional pentru a fi la nivelul celor de aceeaşi vârstă. citeste tot articolul

Pagina 2 din 1112345...10...Ultima pagina »