Marica, spre Ludogorets

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 30 octombrie 2015

603 maricaCiprian Marica ar putea ajunge la Ludogoreţ, echipă la care sunt legitimaţi alţi trei internaţionali români, Keşeru, Moţi şi Prepeliţă.

Marica a rămas liber de contract după despărţirea de Konyaspor, dar nu duce lipsă de oferte. Din România a fost căutat de Steaua şi Dinamo. Însă misiunea celor două cluburi din Liga 1 este încurcată de planurile celor de la Ludogoreţ.

Site-ul Sportal.bg susţine că oficialii campioanei Bulgariei au făcut o ofertă pentru Ciprian Marica şi Dimitar Rangelov, ambii puşi pe liber de Konyaspor. Ludogoreţ, echipă cu o forţă financiară mai mare faţă de cea a Stelei şi a lui Dinamo, are şanse destul de mari să-l convingă pe Ciprian Marica.

Bulgarii au procedat la fel şi în vară, când l-au convins pe Claudiu Keşeru să semneze pentru un salariu de peste 350.000 de euro pe an.

Ludogoreţ a fost eliminată din cupele europene în acest sezon, dar cu toate acestea investiţiile serioase au continuat. Campioana Bulgariei se află în prezent pe locul 3 în campionat, cu 21 de puncte, la 4 puncte distanţă de Levski Sofia, dar cu un meci mai puţin disputat.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!