MARILE REUSITE ALE MICILOR INTREPRINZATORI

Articol publicat in sectiunea Afaceri românești, Muncă, Reportajul săptămânii pe data 5 februarie 2012

Fiecare imigrant poarta cu sine o poveste despre cutezanta. Iar romanii care locuiesc in tinuturile innourate ale Regatului Unit nu fac exceptie.

Localnicii s-au obisnuit sa ne ordoneze in categorii, sa ne imparta in buni si rai sau sa ne separe dupa criterii considerate pozitive ori negative. Ei ii remarca mai ales pe romanii delincventi de pe aceste meleaguri sau, dimpotriva, pe cei cu rezultate exceptionale. Pentru ca marile reusite presupun idei inovatoare, talent, proiecte bine structurate, planuri bugetare, investitii si manageri. Si orice performanta are in spate propria poveste de succes despre invingatori, ambitie, strategie, riscuri asumate, cadere si ascensiune.

Cei mai multi dintre calatorii de pe drumurile strainatatii sunt, insa, temerari care au indraznit sa viseze dincolo de orizonturi… Asa se face ca micii intreprinzatori trec aproape neobservati, desi ii caracterizeaza si pe ei, in egala masura, priceperea, curajul sau perseveranta. Nici lor nu le lipsesc spiritul de initiativa, organizarea, cumpatarea ori dorinta de a munci, chiar daca realizarile lor sunt percepute ca firesti, iar marile lor momente de glorie par a fi doar o mica parte din normalitate…

 

 

Soferia ca afacere

 

O anumita pricepere, multa munca, seriozitate si cea mai ieftina reclama in ziarul Diaspora Romaneasca – acestea au fost singurele „ingrediente” de care au avut nevoie cativa romani decisi sa isi cladeasca viitorul in capitala Marii Britanii.

Pe unii dintre micii intreprinzatori romani din Regatul Unit ii gasim la rubrica „Servicii”, in pagina 13 din Diaspora Romaneasca, singura publicatie care apare de aproape zece ani in interiorul comunitatii romanesti din Marea Britanie. Acolo isi promoveaza ofertele mecanici auto ori proprietari de autovehicule ce isi doresc sa se dezvolte pe piata transporturilor, frizeri sau coafeze, cameramani si fotografi, traducatori autorizati si alti oameni care cred ca serviciile lor pot fi utile comunitatii din care fac parte. Pentru a le aparea anuntul in interiorul ziarului, ei platesc in fiecare saptamana cinci lire sterline. Insa in spatele randurilor scrise cursiv in pagina ziarului, se afla experientele de viata traite de persoanele care au pornit o astfel de initiativa…

   

Un anunt in Diaspora Romaneasca

„Imi aduc aminte ca am inceput cu un anunt in Diaspora Romaneasca. Si primul client roman pe care l-am avut mi-a venit prin intermediul acestui ziar”, isi aminteste Florin, un tanar care are acum propria afacere in domeniul transportului de persoane spre si dinspre aeroporturile din Londra.

Florin ajungea pentru prima data la Londra in 1 decembrie 2007. A venit aici la sora sa stabilita mai devreme in aceasta tara. A muncit mai intai in constructii si apoi intr-o fabrica. Si peste aproape un an, in noiembrie 2008, a obtinut licenta de sofer de taxi (minicab). „Ca sa ajung la acest moment a trebuit sa ma interesez singur care sunt demersurile necesare si sa parcurg mai multe etape. Cel mai important a fost un test pentru ceea ce englezii numesc «Topographical Skills», prin care ti se testeaza abilitatile de a te orienta in spatiu folosind o harta. Ca sa poti participa la acest test trebuia atunci sa dovedesti ca ai cel putin trei ani de experienta ca si sofer… Acum am auzit ca pretentiile s-au inasprit si ca se pretind in plus trei ani de sedere pe teritoriul acestei tari. Am inteles ca au introdus aceste noi criterii de departajare tocmai datorita numarului mare de soferi est-europeni care vin in Marea Britanie pentru a lucra ca soferi de taxi”, mai spune Florin.

Odata ce a trecut testul, tanarul din Romania a castigat dreptul de a lucra ca sofer pentru o companie de transport si, in scurt timp, a si gasit un angajator care a apelat la serviciile sale. Firma britanica era specializata in servicii de transfer persoane dinspre si inspre aeroport si opera in Londra si imprejurimi. „Am lucrat pentru ei cam un an. Si inca din acea perioada am inceput sa imi fac reclama in Diaspora Romaneasca, dar si pe internet. Mai distribuiam si carti de vizita…”, povesteste Florin despre inceputurile activitatii de sofer de taxi in capitala Marii Britanii.

———————————————

„Imi aduc aminte ca am inceput cu un anunt in Diaspora Romaneasca. Si primul client roman pe care l-am avut mi-a venit prin intermediul acestui ziar.”

Florin, tanar proprietar al 247 Airport Transfer LTD

————————————————

 

Crestere continua…

„(…) Si au inceput sa ma sune romanii. Nu erau foarte multi la inceput. Sau poate ca asteptarile mele initiale au fost prea mari. Totusi, am inceput sa am saptamanal cativa clienti din comunitatea romaneasca stabilita in Marea Britanie”, continua marturisirile tanarului din Romania care transporta zilnic persoane spre aeroporturile din jurul Londrei.

Florin a intuit de pe atunci potentialul acestui gen de servicii de transport si a facut tot ce trebuia sa se dezvolte independent pe aceasta piata. Peste putin timp, obtinea el insusi licenta de operator, care ii dadea dreptul sa-si preia comenzi proprii si chiar sa aiba alti soferi ca si colaboratori. „Aceasta se intampla, daca imi aduc bine aminte, in iunie 2010. Atunci am inceput sa lucrez practic oficial pe cont propriu. In prima faza, eu eram cel care preluam comenzile si tot eu faceam deplasarile cu clientii. Biroul de preluat comenzi era la mine acasa si doar fratele meu ma mai ajuta, raspunzand la telefoane. Iar activitatea a inceput incet sa se dezvolte. Am reusit sa iau un credit bancar cu care mi-am achizitionat un autoturism si apoi am avut primii colaboratori. Intai, un baiat care ma ajuta cu autoturismul propriu si inca unul la care apelam in aceleasi conditii, insa doar part-time. Iar la sfarsitul lui 2010, imi amintesc ca aveam deja trei colaboratori”, mai rememoreaza Florin propriul parcurs pe piata serviciilor de transport din metropola londoneza.

Tanarul din Romania apreciaza ca nu i-a fost deloc usor. Ca si coordonator al mai multor masini responsabilitatea devenise foarte mare si trebuia sa urmareasca atent numeroase documente si probleme, inclusiv politele de asigurare ale tuturor autoturismelor carora le oferea comenzi.

In 2011, el a inceput sa investeasca tot mai mult in publicitate. „La inceput ne promovam exclusiv in comunitatea romaneasca. In acest moment, suntem prezenti pe motorul de cautare de pe internet Google, ca si pe multe alte website-uri specializate de transport”, subliniaza Florin.

 

Pretul este cel mai important

Activitatea companiei de transport persoane infiintata de tanarul roman s-a dezvoltat continuu in ultimii doi ani, chiar si in conditiile crizei economice persistente in Europa. In acest moment, firma pe care o conduce colaboreaza cu 10 soferi permanenti si inca 10 conducatori auto colaboratori in regim part-time. Toti au masinile lor si mai mult de jumatate dintre acestia sunt romani. Si din august 2011, exista si un birou in care se preiau comenzi si care functioneaza in zona Wood Green, din nord-estul Londrei.

„Fratele meu, sora mea si inca o prietena lucreaza permanent in acest spatiu, ajutandu-ma in tot ce tine de acte si de preluarea comenzilor prin telefon.

Recunosc ca un astfel de business ofera foarte multe oportunitati aici la Londra. Trebuie sa fii, insa, serios si prompt si atunci clientii revin. Totusi pretul este cel mai important. Apreciez ca la vara, pe perioada jocurilor olimpice, o sa mai avem nevoie de inca 10 colaboratori”, concluzioneaza Florin.

Firma sa are acum propria pagina de internet si o politica de preturi atractiva. „Acordam din start 10% discount pentru clientii romani si totodata reduceri similare tuturor celor care isi fac cont pe pagina noastra de web, devenindu-ne clienti.”

Iar cand vine vorba de planuri de viitor, acestea sunt optimiste, dar temperate. „Pentru viitor ne-am dori sa crestem cat mai mult posibil, dar imi este greu sa fac estimari. Exista peste 2.000 de astfel de operatori licentiati numai in Londra. Concurenta este foarte mare… Pe de alta parte trebuie sa facem tot timpul investitii majore… Ar trebui sa cumparam masini proprii, cat mai noi. Acestea reduc foarte mult cheltuielile si sunt foarte bune inclusiv pentru imagine, conteaza pentru clienti. Apoi avem nevoie de tehnica performanta, computere si softuri specializate. Si acestea sunt foarte costisitoare, dar ne-ar fi de mare folos in monitorizarea comenzilor”, adauga romanul.

Compania a ajuns la o baza de date in care se afla cateva sute de clienti si colaboreaza si cu cateva agentii de turism care ii furnizeaza clienti pe aeroporturi.

„Este o afacere care nu functioneaza constant, sunt fluctuatii destul de mari. Suntem bombardati cu foarte multe comenzi in decembrie, in perioada Pastelui si in lunile de vara, din iunie pana in septembrie. In schimb, perioada ianuarie-martie este intotdeauna mai relaxata”, incheie cu moderatie romanul care a dezvoltat propria afacere de transport persoane la Londra.

 

 

Constructor full-time, sofer de weekend

 

Nelu Pascan are un anunt in Diaspora Romaneasca de peste trei ani de zile. „Transport marfa cu VAN. Execut mutari in Londra si in imprejurimi”, este textul ofertei sale, urmate de un numar de telefon.

„Am reusit sa prind ceva clienti… In fiecare saptamana mai fac bani cat as castiga pe santier intr-o zi de munca. Si fac totul pe cont propriu. De aceea sunt si foarte multumit. Nu ma comanda nimeni”, sustine romanul, subliniind ca serviciile de transport pe care le ofera cu autoutilitara proprie raman pentru el doar o preocupare de weekend.

 

Mutari de weekend

Nelu Pascan s-a stabilit in Marea Britanie „in urma cu vreo 10 ani” si a incercat „mai multe munci”. Pana cand a ajuns la concluzia ca cel mai potrivit este sa munceasca in constructii. Barbatul nu se mai considera tocmai tanar, la cei 42 de ani ai sai, si isi aminteste ca la inceput i-a fost foarte greu „in tara asta”. „Nu stiam nicio boaba engleza. Am invatat sa vorbesc putin cate putin si totul s-a schimbat in bine, dupa 2007, cand am intrat in Uniunea Europeana si am inceput sa mai avem si noi drepturi. Atunci am reusit sa imi aduc si familia, nevasta si cei doi copii pe care ii lasasem la Suceava. Baiatul cel mare o sa termine acum scoala aici si a invatat si el o meserie. O sa iasa zidar”, isi incepe Nelu Pascan destainuirea.

In urma cu mai bine de trei ani, romanul a inceput sa se gandeasca cum sa faca „un ban in plus”. Asta dupa ce, prin 2007, isi cumparase un VAN. Mergea cu el pe santier si isi mai ducea si colegii. Autoutilitara ii era benefica pe santier, pentru transportul sculelor. Dupa un timp insa, i-a mai venit o idee…

„Am dat un anunt in Diaspora Romaneasca, in care spuneam ca asigur transport de marfa si pun masina la dispozitie pentru cei care vor sa se mute”, zice Nelu Pascan. Si la scurt timp dupa aparitia reclamei au inceput sa sune telefoanele; la inceput cate unul sau doua apeluri pe saptamana.

 

Ajutor reciproc

„Am cerut de la inceput bani putini, ca sa prind clienti.” Cei care voiau sa se mute folosind autoutilitara lui Nelu Pascan ii plateau motorina si inca 30 de lire sterline in plus. Pentru banii acestia soferul ii ajuta pe oameni inclusiv la incarcarea si descarcarea bagajelor in momentul cand se mutau dintr-o locuinta in alta.

„Asa ca am lasat reclama in ziar incontinuu. Nu este foarte scumpa si m-am gandit ca ne ajutam si noi unii pe altii. Eu mai dau un ban pentru singurul ziar romanesc din Londra si ei ma ajuta sa mai castig cate un banut in plus, la sfarsit de saptamana”, este filosofia romanului care ofera servicii de transport celor care vor sa se mute dintr-o locuinta in alta.

In ceea ce priveste extinderea acestei activitati, barbatul recunoaste ca nu prea isi face planuri. Are un loc de munca si vrea sa continue cu aceste servicii doar in timpul liber. „Stiu ca sunt multe firme serioase care se ocupa numai de asta. Nu as putea sa le fac concurenta si ar fi si riscant”, adauga cu intelepciune barbatul.

„Nu este o afacere foarte profitabila, daca stai sa te gandesti. Pentru ca daca as pune la socoteala cele 180 de lire sterline pe care le platesc lunar pentru asigurarea masinii, plus celelalte taxe si reparatiile care se ivesc… Dar banii pe care ii platesc pentru publicitate si ceva in plus tot scot. Asa ca eu sunt multumit”, mai spune in incheiere Nelu Pascan.

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autor articol: Marcel Istrate
Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!