Măști naturale pentru combaterea lăsării sânilor

Articol publicat in sectiunea Femina pe data 17 iunie 2016

Din cauza înaintării în vârstă, sânii își pierd elasticitatea și suplețea, caz în care multe femei ajung să nu mai fie mulțumite de bustul lor. Din fericire însă, exista o serie de măști pentru sâni, care pot fi realizate în confortul propriului cămin, care ajută la tonifierea pielii și sporirea elasticității acesteia, prevenind sau combătând lăsarea sânilor.

Aceste măști sunt realizate din produse naturale, cât se poate de sănătoase, care pot fi obținute după rețetele de mai jos, după cum urmează.

Mască pentru sâni din castravete și gălbenuș de ou

Având în vedere că gălbenușul de ou este bogat în proteine și vitamine și castravetele are proprietăți de tonifiere, aceasta este una dintre cele mai folositoare măști pentru sâni. Pentru obținerea ei, este de ajuns să obțineți un piure din 3 castraveți românești peste care se adaugă 2 gălbenușuri de ou și o linguriță de unt. Se amestecă până la omogenizare, iar compoziția se aplică pe sâni, prin masare. Masca se lasă să acționeze 30 de minute după care sânii sunt spălați cu apă rece. Este indicată folosirea acestei măști o dată pe săptămână.

Mască pentru sâni cu albuș de ou

Albușul de ou are proprietăți astringente și hrănitoare pentru piele. Pentru obținerea acestei măști, este necesar să bateți un albuș de ou până se obține spuma de albuș, peste care să adăugați o linguriță de iaurt și una de miere. Masca se masează pe sâni și se lasă să acționeze 20 de minute, după care sânii se spală cu apă rece. Această mască este indicat să fie folosită o dată pe săptămână.

Mască de sâni din planta schinduf

Planta schinduf are vitamine și antioxidanți care combat radicalii liberi și strâng pielea din jurul sânilor. Pentru realizarea măștii de schinduf, se amestecă 1/4 cană de praf de schinduf cu apă caldă și se amestecă până la obținerea pastei. Soluția se aplică pe sâni și se lasă să asezoneze 10 minute, după care se clătesc sânii cu apă caldă. Remediul poate fi folosit de două ori pe săptămână.

Uleiul de măsline, remediul cel mai bun pentru sâni lăsați

Uleiul de măsline este o sursă bogată de antioxidanți și acizi grași. Aceștia inversează efectele radicalilor liberi care sunt una dintre cauzele lăsării sânilor.

Uleiul de măsline se folosește în stare crudă și se masează sânii timp de 10 minute, ușor, până intră în piele. Procedeul poate fi repetat în fiecare zi a săptămânii, pentru combaterea lăsării sânilor.

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!