Maxim a semnat cu Stuttgart

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 14 august 2015

594 maximAlexandru Maxim a semnat un nou contract cu VfB Stuttgart, prelungindu-şi vechiul angajament până în 2019, a anunţat site-ul oficial al echipei germane.

Maxim are 77 de meciuri jucate la Stuttgart, cu 10 goluri marcate şi 22 de pase decisive pe care le-a oferit colegilor săi.

Ultimele două sezoane jucate de Alexandru Maxim la Stuttgart au fost marcate de momente alternante. Fie jucătorul român avea evoluţii excelente, fie el era uitat pe banca de rezerve de Huub Stevens, antrenor care a fost mereu nemulţumit de randamentul defensiv pe care îl avea mijlocaşul de 25 de ani. Chiar şi aşa Maxim a atras interesul a numeroase echipe din Europa, însă transferul său nu s-a materializat, germanii fiind reticenţi în a-l ceda la Swansea sau Hamburg, echipele care şi-au manifestat interesul pentru el.

Stuttgart a anunţat oficial prelungirea contractului lui Maxim, care se termina în 2017, până în 2019, adică cu încă 2 ani. Prin această prelungire Maxim şi-a asigurat şi o mărire de salariu de aproape 50%. Românul ar fi încasat undeva la 700.000 de euro, în timp ce salariul stipulat în noul angajament este de peste 1 milion de euro!

“Sunt fericit că am semnat prelungirea contractului şi vreau să fiu un actor important în meciurile lui VfB şi să asigur rezultate bune pentru echipă în Bundesliga”, a declarat Maxim pentru site-ul oficial al clubului, imediat după ce a semnat prelungirea contractului.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!