Maxim, bine sau rău?

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 24 octombrie 2014

555 alex maximLa națională nu i-a mers prea bine. Alexandru Maxim nu a fost folosit de Victor Piţurcă în partida cu Finlanda, probabil un fel de pedeapsă după evoluţia mai puțin fericită cu Ungaria. Însă mijlocaşul român are parte numai de veşti bune de la echipa de club. Scos în ultimele meciuri de pe lista de titulari ai lui VfB Stuttgart, Maxim este zarul unei conjuncturi creată prin accidentarea unui coleg, contracandidat pe postul pe care evoluează.

Varianta respectivă a fost discutată de tabloidul german Bild, în ediţia online fiind publicată o descriere destul de apreciativă la adresa sa. “Este unul dintre cei mai buni fotbalişti ai lui VfB, un clasic număr 10. Vorbim despre Alexandru Maxim, fotbalist care a arătat în trecut cât poate fi de important. A reuşit şapte goluri şi 12 pase decisive pentru Stuttgart în Bundesliga şi a avut goluri importante în duelurile pentru evitarea retrogradării cu Braunschweig, Hamburg şi Freiburg”, spun germanii.

Apetența pozitivă a redactorilor germani vine într-un moment în care Alexandru Maxim poate fi alesul echipei în condițiile accidentării titularului Daniel Didavi şi poate intra în primul “11”. “Fără îndoială, Maxim poate deveni din nou un jucător foarte important în următoarele săptămâni”, mai spun cei de la Bild.

Armin Veh, antrenorul echipei VfB Stuttgart, declară că mijlocaşul român Alexandru Maxim trebuie să înveţe să facă şi faza defensivă. “Maxim este o opţiune pentru înlocuirea lui Didavi. Acest lucru depinde şi de sistemul pe care îl vom folosi. Maxim are o şansă mare să revină printre titulari, dar trebuie să înveţe să facă şi faza defensivă”, a spus Veh.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!