Maxim rămâne la Stuttgart

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 17 iulie 2014

543 alex maximAlexandru Maxim a ales să rămână la Stuttgart, deşi mijlocașul plecat în Germania de la Pandurii Târgu Jiu nu a dus lipsă de oferte, ba dimpotrivă. După un sezon în care au schimbat trei antrenori (Bruno Labbadia, Thomas Schneider şi Huub Stevens) și au scăpat de retrogradare, cei de la Stuttgart l-au readus la echipă pe omul de care se leagă ultimul titlu câştigat în Bundesliga, Armin Veh.

Maxim şi colegii săi au început pregătirile cu o victorie lejeră în faţa celor de la FC Schruns, 10-0, iar românul a stat pe teren toate minutele şi a reuşit să şi înscrie. Mijlocaşul naţionalei speră ca noul sezon să fie unul cu mult mai bun pentru el, deşi la capitolul evoluţii personale nu a suferit nici în ultimul an. Maxim crede că va fi avantajat de stilul ofensiv al lui Armin Veh.

“Vine un sezon nou şi sunt convins că acum vom vorbi de altceva. Avem o săptămână cu noul antrenor, lucrăm mai mult fizic. Lui Veh îi place jocul ofensiv, cred că asta mă avantajează. Nu mă aşteptam să mă ţină pe teren 90 de minute, mă gândeam că mă va schimba după o repriză”, a spus Maxim.

“S-a produs acel schimb de antrenori, care nu m-a avantajat. Stevens a preferat jucătorii defensivi, dar eu mă pregătesc şi m-am pregătit mereu bine. Cred că am ajutat echipa în multe rânduri şi am fost la un nivel ridicat. Eu am avut o relaţie bună cu Stevens în afara terenului. A trecut însă acel moment, care m-a maturizat”, a încheiat Maxim.

Evoluțiile bune la Stuttgart l-ar menține pe Maxim în atenția lui Victor Pițurcă, deși este adevărat că acesta s-a cam ferit să apeleze foarte mult la jucătorul din Germania, mai ales din punctul de vedere al preferințelor personale pe care le are.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!