Maxim, spre Premier League

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 5 iunie 2015

maximAlexandru Maxim, internaţionalul de 24 de ani care este sub contract cu VfB Stuttgart, pare doar la un pas distanţă de un transfer în Premier League.

Huw Jenkins a vorbit deschis despre campania de transferuri din această vară, una în care Alexandru Maxim este considerat o prioritate. „Perioada de transferuri va fi una dificilă, mai dificilă decât mă pot gândi acum. Asta pentru că, pe măsură ce echipa devine mai puternică, este mai greu să găseşti jucători performanţi. Vrem să găsim fotbalişti care sunt cel puţin la fel de buni ca cei pe care îi avem deja”, a spus Jenkins într-o intervenţie făcută în media galeză. Din dialogul cu jurnaliştii a reieşit și faptul că Swansea va căuta jucători pe posturile de portar, fundaş stânga, mijlocaş ofensiv şi extremă, iar printre nominalizaţii pentru a ocupa aceste posturi se numără şi Alexandru Maxim.

„Aşa cum am procedat şi în trecut, dacă vom găsi jucătorul potrivit, trebuie să profităm de ocazie şi să-l aducem. Nu este o problemă de bani pentru noi în această vară, cât una de a reuşi să găsim fotbalişti care să se potrivească echipei noastre”, a încheiat patronul lui Swansea. Discuţia este cu atât mai interesantă cu cât VfB Stuttgart a refuzat în această iarnă o oferă concretă de 5 milioane de euro de la Swansea pentru Maxim, iar suma pentru care nemţii sunt dispuşi acum să discute este de 10 milioane de euro!

Fotbalistul transferat de nemți în 2013 pentru 1,5 milioane de euro de la Pandurii a făcut un anunţ care a determinat presa din Germania să scrie că Maxim va părăsi clubul care a evitat retrogradarea la limită în ultimii 2 ani. Zvonurile au fost alimentate şi de o postare pe care Maxim a făcut-o pe Facebook după încheierea sezonului. Românul a scris în engleză ceea ce se traduce prin: „A fost un an dificil. Acum e vacanţă şi aştept următorul pas. Vă mulţumesc tuturor pentru sprijin!”

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!