Maxim vrea să fie titular

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 14 aprilie 2014

530 alex maximAlexandru Maxim devine omul de bază în încercarea lui Stuttgart de a se salva de la retrogradare. Românul a fost rezervă cu Freiburg, dar a intrat pe teren în minutul 61. Maxim a deschis scorul în minutul 70. În prelungirile meciului, tot el a centrat pentru golul doi reuşit de Harnik, iar Stuttgart îi poate mulţumi.

Presa din Germania îl felicită pe fostul jucător al lui Pandurii, dar Maxim a dovedit că știe ce este modestia: „Îmi păstrez fericirea pentru finalul campionatului”, spune el.

„Sunt fericit, mai ales că în perioada asta toate etapele sunt dificile pentru noi, indiferent cu cine jucăm. Fericirea mi-o păstrez pentru finalul campionatului, mai sunt cinci etape şi nu am ieşit încă din zona periculoasă. Mă simt foarte bine în ultima perioadă şi la antrenamente. Chiar vorbeam cu băieţii înainte de a intra, le-am spus că mă simt excelent şi voi înscrie. Am avut noroc”, a declarat Maxim după meci.

Cu toate acestea, Huub Stevens îl foloseşte mai mult din postura de rezervă, lucru care nu este pe placul mijlocaşului. „Vreau să joc etapă de etapă, să fiu titular”, spune Maxim.

„Sincer să fiu, la momentul în care ne aflăm noi şi la situația dată, mă bucuram chiar dacă nu intram în teren şi câştigam cele 3 puncte. Era un moment delicat pentru noi. Îmi doresc să putem continua parcursul acesta bun. Şi la meciul cu Dortmund, chiar dacă nu am câştigat, am jucat foarte bine. Am speranţe foarte mari că la finalul campionatului vom fi cu toţii foarte fericiţi. Îmi doresc să joc etapă de etapă, să fiu titular, dar dacă antrenorul decide să rămân pe bancă, nu pot face nimic, decât să mă pregătesc foarte bine. Îmi doresc enorm să joc, mai ales pe final, acum, în această situaţie dificilă. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în weekend. La prestigiul echipei, cred că toată lumea se gândeşte că trebuie să ne salvăm de la retrogradare”, a mai spus jucătorul, probabil cu gândul la naționala României.

Maxim a marcat șapte goluri în acest sezon pentru Stuttgart, fiind și la originea a 12 pase decisive pentru echipa sa.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!