MECANIC AUTO. MERITĂ?

Articol publicat in sectiunea Auto, Muncă, Reportajul săptămânii pe data 26 octombrie 2015

Diaspora Romaneasca_Mecanic auto. Se merita

O meserie populară printre românii din Marea Britanie este cea de mecanic auto. O meserie în care de multe ori cererea este mai mare decât oferta, care are tot timpul clienți și oferă practicanților posibilitatea de a-și crea abordări proprii la vasta gamă de servicii în domeniul reparațiilor de mașini. Le oferă oportunități de dezvoltare și lasă mult loc pentru inițiativă. Fiecare mecanic își va menține și crește numărul de clienți printr-o strategie proprie.

Pentru unii, un serviciu profesionist înseamnă oferirea unei game largi de servicii, pentru alții înseamnă sinceritatea față de client, pentru alții este respectarea termenului dat. Ei știu că recomandările contează cel mai mult, iar cei care vor longevitate în domeniu vor investi în relațiile cu clienții.

Am vorbit cu mecanicii auto români (și nu numai) din Londra în încercarea de a afla cum se practică această meserie în Marea Britanie, despre interacțiunea cu oamenii, cu mașinile, cu uneltele. Munca șapte zile din șapte nu le este străină, dar nici afacerile reușite. Iar metodele de atragere a clientului nu sunt mai prejos de priceperea în meserie. Aflați mai multe din reportajul nostru.

 

 

Clientul nostru, stăpânul nostru

 

A fi mecanic auto în Londra nu e deloc o joacă de copii… cu mașini. Este o meserie grea, este un domeniu în care trebuie mereu să fii la zi cu tehnologia, cu noutățile. Trebuie să îți placă și, cel mai important, spun cei care lucrează cu și printre mașini, e să îi faci pe clienți să plece apăsând accelerația fericiți și mulțumiți.

„Clientul nostru, stăpânul nostru” sunt vorbe românești care „repară” orice mașină într-un service auto, mai povestesc cei care dețin o astfel de afacere în capitala britanică. Iar „din vorbă în vorbă” pare a fi cea mai bună reclamă pe care o urmăresc clienții service-urilor auto.

Un alt aspect considerat valoros în această țară este cuvântul și sinceritatea, după cum ne spune chiar unul dintre interlocutorii materialului nostru: „Dacă în România există șansa ca un client să nu se supere dacă nu îi dai mașina la timp, aici nu există acest lucru. În țara asta trebuie să respecți acest lucru. Timpul este foarte important, iar clienții pun preț pe faptul că ne încadrăm într-un timp anume.”

 

Pasionat de mașini

Le-a studiat, le-a admirat, le-a reparat și le-a apreciat ani și ani la rândul. Și tot nu s-a plictisit, pentru că îi plac mașinile de când se știe. Vorbim despre Ali, un iranian de aproape 50 de ani care a ajuns în Marea Britanie în urmă cu 17 ani.

Povestea sa cu mașini a început demult, de pe vremea când încă era student în Iran, acolo unde a terminat o școală de profil. După care și-a continuat studiile în Turcia, iar apoi a poposit vreme de 14 ani în România. Acum trăiește în Londra, este căsătorit cu o româncă de aproape 27 de ani și au împreună un băiat, student la Medicină. Putem spune că Ali este un veteran în acest domeniu, pentru că primul service auto l-a deschis în anii ’90. De atunci și până în prezent, clienții care îi trec pragul sunt românii și iranienii. Și cam atât!

„Sunt pasionat de mașini de mult timp, de când eram încă în țara mea. Sunt inginer de profesie și am terminat o școală de profil în Iran, dar am studiat și în Turcia alți patru ani, auto-mecanica. Service-ul auto din Marea Britanie l-am deschis cam prin 1998-1999 și se află în Leytonstone. Am de fapt două service-uri auto, într-unul sunt singur, în celălalt mai am un partener unde facem și MOT-ul. Reparăm orice mașină. Numai că avem clienți români și iranieni, doar atât. Nu avem alte naționalități. Nu avem englezi. Nu primim… pentru că nu avem timp. Deocamdată nu avem nici timp și nici spațiu”, ne povestește Ali despre motivul pentru care a ales să repare doar mașinile românilor și ale iranienilor.

—————————————

„Este o meserie frumoasă, dacă îți place. Are și părți bune și părți mai puțin bune, ca oricare altă meserie. Sunt zile bune, sunt și zile mai rele. Este stres pentru că sunt obligații și trebuie să respecți un anumit timp.”

Ali, 50 de ani, are două service-uri auto în zona Leytonstone

—————————————

 

Muncă enormă

Munca într-un service auto începe dimineața și se mai termină seara târziu. Este o meserie care necesită pe cât de multă atenție, pe atât de multă răbdare, ne mai povestește Ali.

„Lucrăm foarte mult. Deschidem la ora 9 dimineața și închidem la ora 19.30-20.30. De obicei, celelalte service-uri auto închid mult mai devreme, iar oamenii preferă să vină la noi, după ce își termină serviciul. Sunt clienți pe care îi cunosc de ani de zile. Lucrez șase zile din șapte, doar duminica mă odihnesc. Nici dacă vreau să plec undeva nu am cum, cu o singură zi liberă pe săptămână. Câteodată și băiatul meu mă mai ajută. Are 22 de ani și studiază medicina, dar în weekend mai vine și îmi mai dă o mână de ajutor. E un fel de hobby pentru el”, spune acesta.

 

Când cuvântul are valoare

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care se pune preț într-un service auto este cuvântul. Dacă se stabilește o zi anume și o oră anume pentru a preda o mașină, nu mai există cale de întoarcere, ne povestește Ali, un iranian de aproape 50 de ani care se află în Anglia de 17 ani și care lucrează cu mașini de ani întregi. El spune că are în plan să mai deschidă un al treilea service auto.

„Dacă în România există șansa ca un client să nu se supere, dacă nu îi dai mașina la timp, aici nu există acest lucru. În țara asta trebuie să respecți acest lucru. Timpul este foarte important în țara aceasta, pentru că omul acela are nevoie de mașină. Depinde de ea. Clienții pun preț pe faptul că ne încadrăm într-un timp anume. S-ar putea să mai deschidem un al treilea service auto în vestul Londrei, în zona Edgware, pentru că sunt și mulți români acolo, plus că avem clienți care vin de acolo la service-ul nostru. Poate va fi chiar zona Harrow, oricum undeva în vestul Londrei. Să vedem, deocamdată nu este nimic concret. Vom vedea.”

—————————————

„Românii care ajung la service vin de obicei pentru MOT. Mai merg pe la alte service-uri și sunt păcăliți, și așa ajung la mine la service. Alte servicii pe care le facem sunt: schimbul de ulei, facem orice service, orice verificare, injectoare. Avem cam 10-11 clienți pe zi pentru MOT.”

Ali

—————————————

 

Sinceritatea… este apreciată

Dacă vrei să îți păstrezi clienții, dar și să câștigi alți clienți, ne povestește Ali, trebuie să spui lucrurilor pe nume de fiecare dată…

„Nu s-a întâmplat niciodată să am în service o mașină mai mult de câteva zile. De exemplu, dacă vine un client la mine, iar reparația pe care o am de făcut are o valoare de 2.000 sau 3.000 de lire, mai bine îi spun să renunțe la acea mașină și să cumpere o alta nouă. Așa vorbim noi cu clienții, dacă se merită să repari o mașină atunci îi spui, dacă nu, atunci nu o repari doar de dragul de a lua bani. Dacă nu se merită să investească bani în mașină, atunci îi spui. Dacă minți un client doar să câștigi niște bani, nu reușești în acest domeniu. Trebuie mereu să spui adevărul, pentru că un client aduce și alți clienți. Aceasta este cea mai bună reclamă, din vorbă în vorbă. Cuvântul este foarte important în această țară”, povestește Ali.

—————————————

Mașini, păreri și cheltuieli

„Am învățat românește într-un an de zile… nu mi-a fost greu deloc, chiar a fost ușor. Mai ales că am stat în România 14 ani. Nu cred că aș putea face altceva… tot în domeniu trebuie să fie. Nu am o mașină preferată, dar din punctul meu de vedere cred că Audi și Passat sunt cele mai prost făcute. Se strică orice, repede. Dar oamenii cumpără pentru că sunt la modă și cred că acest lucru nu este foarte bun. Trebuie să iei ceva care să fie ok. Oamenii cheltuiesc foarte mulți bani. Iar cele mai bune sunt cele economice, cu motor mic. Românii cumpără mașini scumpe, cheltuiesc mulți bani și pierd mulți bani, deși toți au venit aici ca să câștige bani. Noi am venit aici pentru o viață mai bună, nu să investim bani în mașinile pe care ni le cumpărăm.”

Ali, 50 de ani, are două service-uri auto în zona Leytonstone

—————————————

 

 

Un service auto nou… o pasiune mai veche

 

Încă de pe băncile școlii, mașinile au fost o pasiune pentru Bogdan Claus, un român în vârstă de 30 de ani din Iași. Tânărul a ajuns în Anglia în urmă cu cinci ani de zile, atunci când a primit un contract de muncă în agricultură. Nu a stat prea mult să culeagă căpșune și în câteva luni de zile, după sosirea sa în Marea Britanie, s-a angajat la un service auto din Londra unde a lucrat până de curând. Și asta pentru că, în urmă cu doar câteva săptămâni, și-a deschis propriul service auto. 

„Am terminat școala profesională de mecanici, am făcut practică în service și apoi m-am angajat. În România am lucrat cu mașini timp de zece ani.

Apoi în Anglia am ajuns cu un contract de muncă în agricultură, la căpșune. Am stat vreo două luni de zile la fermă. Apoi am ajuns în Londra și mi-am găsit un job la un service auto. Și acolo am lucrat de atunci și până în urmă cu două săptămâni, când mi-am deschis propriul service auto. A fost greu și încă mai este greu, ca orice început, pentru că e nevoie să cunoști mulți oameni. Acum am doar câțiva clienți, pentru că mai lucrăm și în particular, de acasă, mai reparăm o mașină”, ne povestește tânărul din Iași.

—————————————

„Să amortizez investiția durează destul de mult acum, poate un an de zile, poate mai mult ca să pot avea profit. Fiecărui client îi dau mai multe cărți de vizită să le împartă și pe la prieteni. Ofer și discount-uri. Dacă un client mă recomandă și altor clienți, data viitoare când vine la service scad din preț…”

Bogdan Claus, 30 de ani, și-a deschis de curând un service auto în vestul Londrei

—————————————

 

Un service nou, o investiție pe măsură

Bogdan și-a deschis propriul service auto de curând și ne povestește că începutul a fost, este și încă va mai fi unul greu.

„Service-ul auto este în Uxbridge, în vestul Londrei. Am investit destul de mult în acest service auto, în jur de 15.000 de lire. Am închiriat un spațiu și am cumpărat tot. Truse de scule. Unele le aveam din trecut pentru că acolo unde am lucrat a fost nevoie să am propriile scule, dar pentru un garaj e nevoie de mult mai multe. Am cumpărat mașină de schimbat cauciucuri și echilibrat roți, de direcție, de făcut geometria la roți. Practic, de tot ceea ce este nevoie într-un service auto”, ne spune tânărul din Iași care și-a deschis recent un service auto.

—————————————

„Majoritatea clienților pe care îi am sunt români… am și câțiva clienți englezi. Dar deocamdată sunt la început. Majoritatea clienților pe care îi am momentan au ajuns la service… din vorbă în vorbă. Mi-am mai făcut și cărți de vizită pe care le-am lăsat pe la magazine și am pus anunțuri pe site-urile românești.”

Bogdan Claus

—————————————

 

Rețeta succesului: calitate, rapiditate și un preț bun

Printre serviciile oferite de Bogdan în noul său service auto se numără: „Revizii, distribuții, ambreiaje, cam de toate… electrică, diagnoză. Facem full-service, frâne, distribuții, ambreiaje, suspensii, schimbări de cauciucuri, geometria roților, diagnoză electrică și multe altele. Având în vedere că doar ce am deschis service-ul auto, prețurile sunt mai scăzute decât la celelalte. Eu zic că sunt foarte ieftine. Pentru full-service prețul este 50 de lire, pentru geometria roților la fel, 50 de lire, pentru diagnoză computerizată este 40 de lire. Cred că rețeta succesului unui service auto constă în multe lucruri care se leagă ca un lanț. Și calitate și rapiditate, dar să fie și un preț bun”, a declarat Bogdan pentru Diaspora Românească.

—————————————

„Lucrez șapte zile din șapte, de la 8 dimineața la 10 seara. Nu am mulți clienți pe zi, în jur de 3-4, cu diferite probleme. La o mașină pot lucra o oră, la alta pot lucra patru ore, depinde de fiecare. Service-ul este deschis de dimineața până noaptea. Sunt mulți care lucrează și nu au timp să ajungă decât seara, la 6-7, și atunci acesta este un avantaj…”

Bogdan Claus

—————————————

 

Românii sunt „specialiști” în toate…

Nu mai este de mult o noutate faptul că românii sunt buni la toate. Chiar și atunci când vine vorba de mecanică… „Am avut clienți români care s-au pus ei să repare, să desfacă și nu au mai reușit să îi dea de cap și atunci au apelat la mecanic. Englezii sau alte nații nu fac așa ceva. Nu am avut cazuri. Doar românii, știți cum sunt, că noi ne pricepem la toate… dar nu e chiar așa. Având în vedere că fac mecanică de la vârsta de 14-15 ani nu mă văd făcând altceva”, a concluzionat tânărul român din Iași.

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autori articol: Anamaria Sandra, Oana Padureanu

Comentarii

3 pareri la “MECANIC AUTO. MERITĂ?”

  1. costel Spune:

    buna ziua,as dori si eu un job,ca sofer ,mecanic auto,am experenta,nu prea stiu engleza,,rog seriozitate,pentru mai multe detali,,07490208765

  2. cristi moldovan Spune:

    scuzati-ma,titlul corect este „mecanic auto: merita?”

  3. popescu Spune:

    bine bine … si niste numere de telefon sau niste nume mai exacte sa ii gasim pe acesti mecanici ???

Spune-ti si tu parerea!