Medaliații români din campionatul englez!

Articol publicat in sectiunea Afaceri românești, Diaspora, Muncă, Poveşti româneşti, Timp liber pe data 9 februarie 2016
Londra_Vasile Munteanu_echipa Elite Club la campionatul national de Karate

Vasile Munteanu, însoțit de echipa Elite Club la Campionatul Național britanic de Karate

Povestea lui Vasile Munteanu, instructor de karate, nu e neapărat o poveste de succes, o poveste a unui român care a reușit în Londra. Este povestea unei echipe, a unor români care le-au dovedit englezilor și altor naționalități europene de ce sunt în stare urmașii lui Ștefan cel Mare. Și nici măcar nu este o poveste, ci un început de poveste pentru că senseiul nu are decât 26 de ani, iar mulți dintre elevii lui medaliați încă se luptă cu ghiozdanul la școală!

În mai puțin de trei ani de zile, clubul de karate, înființat în Londra de sensei Vasile Munteanu, a ajuns astăzi apreciat și respectat în lumea artelor marțiale din UK. Săptămâna trecută, cinci dintre micii sportivi români au urcat pe podiumul Campionatului Național Englez de Karate! Nu vorbim despre un concurs de grădiniță, ci de o competiție foarte grea la care au participat 77 de cluburi engleze cu aproape 1.000 de sportivi!

 

Karate înseamnă educație

Toată lumea are o vagă idee despre ceea ce înseamnă karate: niște scheme, niște picioare pe sus, șpagatul lui Van Damme etc. De fapt, karate înseamnă, în primul rând, educație. Ceea ce și-a propus tânărul instructor Vasile Munteanu nu a fost să construiască războinici, ci ceva mult mai simplu și pacifist: „Scopul meu este să-i scot pe copii din fața tabletelor și calculatoarelor și să le ofer alte modele de viață decât cele promovate de mass-media, adică ceea ce văd la televizor sau în altă parte”. Și poate succesul său se datorează și faptului că el însuși a devenit un model pentru elevii săi. Vorbim de succes, în condițiile în care clubul său proaspăt înființat deja se bate de la egal la egal cu cluburi cu zeci de ani de tradiție din UK.

Ultima competiție la care a participat Elite Karate Club Londra este Campionatul Național Englez de Karate pentru gradele inferioare. „În UK, sunt atât de mulți practicanți de karate încât se desfășoară campionate naționale pentru două secțiuni, gradele inferioare și gradele superioare, adică posesorii de centură neagră”, ne explică Vasile Munteanu. La această competiție, clubul a făcut deplasarea în Sheffield cu un antrenor, șapte sportivi și doi arbitri care au susținut examenul de calificare. Ultimii și-au îndeplinit misiunea, adică au obținut calificarea, iar din cei șapte sportivi, cinci au fost medaliați: Kevin Roman – 10 ani (locul 3 proba kata sincron), Rafael Moroșan – 11 ani (locul 3 kata sincron și locul 3 kumite individual), Robert Hrecinic – 13 ani (locul 3 kata sincron), Răzvan Țocu – 14 ani (locul 2 kumite individual), Diana Pascu – 15 ani (locul 3 kata individual, locul 3 kumite individual). Și ceilalți doi sportivi care au reprezentat clubul, Gabriel Pascu – 9 ani și Andrei Lazer – 11 ani, au avut prestații foarte bune în concurs, dar faptul că au schimbat categoria i-a dezavantajat. De menționat cifrele impresionante ale acestei competiții: 1.000 de participanți de la 77 de cluburi din Anglia, 8 suprafețe de teren, 11 ore de concurs.

—————————————

„Învățăm că violenței nu i se răspunde cu violență”

 

Londra_Kevin Roman la Campionatul National britanic de Karate

Kevin Roman, 11 ani, medaliat cu bronz la Campionatul Național Englez de Karate

„Am 11 ani și jumătate, sunt elev în clasa a VII-a, la o școală de prestigiu. Sunt o fire sensibilă. Îmi place vioara, pianul și șahul. De aproape 18 luni, am descoperit o nouă pasiune – karatele. În viziunea multora, karatele este sportul în care înveți să te bați. Este greșit! Karatele te educă să ai o disciplină maximă și să-i respecți pe ceilalți.

Elite Karate Club este locul pe care-l vizitez de trei ori pe săptămână, locul în care merg cu mare drag, la antrenamentele pe care le aștept cu nerăbdare. Sensei Vasile Munteanu este un om cu coloană vertebrală, foarte serios… în tot ceea ce face pune și suflet. Este un adevărat model pentru mine. Antrenamentele devin din ce în ce mai serioase și interesante. Învățăm cum să ne auto-educăm, cum să respingem violența celorlalți, învățăm că violenței nu i se răspunde cu violență.

Ceea ce este foarte frumos este faptul că participăm la competiții. Clubul nostru a participat la competiții locale, naționale și internaționale. Aceste competiții ne dezvoltă din toate punctele de vedere ca luptători și ne motivează să lucrăm zilnic, să ne perfecționăm, să devenim cei mai buni.

Iubesc echipa Elite Karate Club, este o a doua familie pentru mine, familia unde se vorbește românește. Aș îndemna toți copiii să se apuce de karate pentru că este un sport care te educă și îți dă dorința de ascensiune, iar celor care practică karatele le-aș sugera să vină la antrenamente, să nu lipsească și să muncească pentru a obține rezultate.”

Kevin Roman, 11 ani, medaliat cu bronz la Campionatul Național Englez de Karate

—————————————

 

Un început promițător

În aceeași perioadă, doi membri ai clubului au participat la o altă competiție în Italia și, evident, și-au îndeplinit și ei misiunea.

—————————————

Londra_Razvan Nica si Madalina Ster la Campionatul National britanic de Karate

Răzvan Nica și Mădălina Ster la Campionatul Național britanic de Karate

„Au fost două competiții destul de dificile, pentru care ne-am pregătit un an. Sportivii s-au descurcat foarte bine pentru categoriile la care au fost înscriși. Personal, sunt foarte mulțumit de evoluția fiecărui sportiv în parte, sunt progrese din partea lor. În Italia, clubul nostru a fost reprezentat de Răzvan Nica (25 ani) în calitate de sportiv și oficial al competiției, dar și de un alt sportiv la categoria seniori – Mădălina Ster (20 ani). Ambii au obținut medalia de bronz la kumite. Este un început de an promițător pentru clubul nostru, cu rezultate destul de bune prin care sperăm să impulsioneze și pe ceilalți sportivi din cadrul clubului care vor participa la competițiile viitoare, dar, de asemenea, și pe sportivii care au obținut rezultate – să-i motiveze să se mențină la același nivel de concentrare și muncă.”

Sensei Vasile Munteanu

—————————————

 

Rezultate de excepție

Pe lângă medalii obținute la ultima competiție, clubul lui Vasile Munteanu se poate lăuda cu un palmares impresionant pentru tinerețea sa:

  • Gabriel Pascu, campion european de Shito Ryu Hayashi-ha, anul trecut în Spania (kumite).
  • Diana Pascu – locul III Italia (2015), competiție internațională, locul III Campionatul European de Shito Ryu (Slovacia), locul III Campioanul European de Shito Ryu Hayashi-ha (Spania).
  • Robert Hrecinic și Răzvan Țocu, doi campioni naționali în UK (2015).

Sunt doar câteva dintre rezultatele unui club înființat de Vasile Munteanu în noiembrie 2013. „Anul acesta ne pregătim pentru încă 15 competiții, la care am fost invitați. Este un efort financiar considerabil și ne bucurăm că suntem susținuți atât de părinți, cât și de sponsorii noștri, Clubul Românesc Masons Arms, Priority Point LTD, Cornelius Restaurant, Gold Training and Recruitement LTD, Mara Food Store, Xtra Deals LTD, Wiser Media Ltd”, ne-a declarat Vasile Munteanu.

—————————————

„Emoțiile și fericirea pe care o simțeam la competiții

când câștigam nu se compară cu nimic”

 

Londra_Diana Pascu la Campionatul National britanic de Karate

Diana Pascu (15 ani) – locul III Italia (2015) competiție internațională, locul III Campionatul European de Shito Ryu (Slovacia), locul III Campionatul European de Shito Ryu Hayashi-ha (Spani

„Nu aș fi crezut niciodată că viața de sportiv este așa de frumoasă și, la mine, este doar începutul. Karatele a fost pentru mine un sport de care eram interesată de mică, dar nu am avut ocazia să merg. Primele ore de karate au fost frumoase, dar, cu cât înaintam mai mult, cu atât mai frumoase se făceau… emoțiile și fericirea pe care o simțeam la competiții când câștigam nu se compară cu nimic. Teama și emoțiile dinaintea unui meci sunt mari, dar, în alte țări, la campionate mai mari sunt de 10 ori mai mari. Karatele m-a ajutat să mă descopăr ca persoană, să am mai multă încredere, să fiu mai independentă și să învăț să mă descurc singură în diferite situații. În fiecare zi învăț lucruri noi și întâlnesc diferite persoane. După un timp, se formează și prietenii mai strânse, nu neapărat doar la club, dar și în alte țări.”

Diana Pascu (15 ani) – locul III Italia (2015) competiție internațională, locul III Campionatul European de Shito Ryu (Slovacia), locul III Campionatul European de Shito Ryu Hayashi-ha (Spania)

—————————————

 

trimiteri-sus-4

Flotări (editorial pe subiect)

SPORTIVII NOȘTRI CÂȘTIGĂ ÎN UK

Lectia de karate

FC România, gest umanitar pentru victimele tragediei de la Bucureşti

trimiteri-jos-4

 

Românii au ceva în plus

Dincolo de activitatea de performanță, la clubul românului se înscriu adulți și copii aduși de părinți, care vor doar să facă „mișcare”. Interesant este că cei mai mulți români rămân, iar englezii sau alte naționalități renunță. „În ceea ce îi privește pe englezi, aceștia sunt mai comozi. Nu sunt predispuși la efort sau la disciplină. Vorbesc de cei pe care i-am cunoscut la sală, nu de întreaga nație. Oricum, prin comparație, românii au ceva în plus. Probabil acesta este și secretul sau cauza pentru care ne-am impus așa rapid în karate. Ca și asiaticii (japonezi, chinezi, coreeni), românii sunt rezistenți și răbdători. Ni se potrivește acest stil de viață”, ne-a spus Vasile Munteanu.

 

Vasile Munteanu și visul românesc!

La doar 26 de ani, Vasile Munteanu și-a îndeplinit visul de a întemeia o școală de karate la Londra. Este unul dintre sutele de mii de români care a pășit pe această insulă, fără bani, fără „pile” (precum în România), fără prieteni, dar cu o mare ambiție. În plus, Vasile Munteanu are avantajul, pur românesc, al celor șapte ani de acasă, primit de la părinți, plus avantajul anilor de la sala de karate, primit de la frații mai mari, și ei instructori de karate. Trebuie spus că nu întâmplător Vasile a realizat aceste performanțe în Londra. Acesta provine dintr-o familie cu tradiție în karate. Doi dintre frații săi sunt nume „grele” în lumea artelor marțiale din țară: Ion Munteanu (38 ani), centură neagră 4 Dan, și Daniel Munteanu (41 de ani), centură neagră 5 Dan. „Mare parte a succesului meu de aici le-o datorez lor. Interesant și motivant pentru mine, totodată, este faptul că acum ne întâlnim, ca adversari, fiecare cu clubul său, la competițiile internaționale”, ne-a declarat Vasile Munteanu.

 

Lecția de karate

„Artele marțiale nu te învață doar să lovești sau să câștigi. Karatele te învață cum să încasezi o înfrângere fără să simți că ai pierdut. Înfrângerea este greu de suportat în orice sport, însă în artele marțiale nu ai cu cine să împărți vina. Nu poți să te scuzi cu paleta de ping-pong curbată, racheta neacordată, mingea prea dezumflată sau coechipierii neatenți. Brusc, ești singur în fața eșecului. La o competiție de karate există un singur campion și sute de pierzători, dar toți sunt câștigători, pentru că și cel care câștigă, de regulă unul singur, și cei care pierd au de învățat ceva. Înveți că trebuie să perseverezi, indiferent de rezultat, indiferent de cât de multe obstacole întâlnești în cale. Înveți să devii un lider.

Să fii lider înseamnă să ai curajul să urmezi o idee și un plan, în ciuda tuturor riscurilor. Poți risca să te faci de rușine. Se știe că limita dintre sublim și ridicol este foarte subțire. Dar practicarea artelor marțiale te învață că tot ceea ce poți realiza tu, prin propriile forțe, prin disciplina pe care ți-o autoimpui, prin muncă și perseverență, este mult mai important decât ceea ce cred oamenii despre tine. Până la urmă, mai mult decât în orice alt sport, e vorba de educație. De aceea, primim cu brațele deschise toți copiii, pentru că mai mult decât o lecție de exercițiu fizic, noi încercăm să facem aici o lecție de viață. Dar și adulții pot învăța, pentru că educația nu se termină niciodată, oricâți ani ai avea”, spune sensei Vasile Munteanu, centură neagră 2 Dan, instructor Elite Karate Club London.

Londra_vasile munteanu si o speranta a karatelui mondial

Vasile Munteanu și o speranță a karate-lui mondial

—————————————

„Recunosc sincer că nu aș fi avut același succes la competițiile internaționale dacă nu aș fi avut acești copii români. Oricât de bun instructor sau pedagog ai fi, contează elevul pe care îl ai, iar eu sunt mândru de elevii mei români și sunt foarte mulțumit și fericit că ne-am impus în acest mediu englezesc. De asemenea, le sunt recunoscător și englezilor și vreau să mărturisesc că, cel puțin în acest sport, nu ne-am simțit discriminați. Suntem respectați și tratați ca atare!”

Sensei Vasile Munteanu

—————————————

 

Cum îți poți duce copilul la karate, în Londra

Vasile Munteanu are deschise două săli de karate în Londra, una în Walthamstow (YMCA, 642 Forest Road, E17 3EF) și una în Hendon Central (Fitness4all Studio, 413 Hendon Way, NW4 3LH). Primul antrenament este gratuit. Ulterior, un antrenament costă 7,5 lire. Un abonament pe o lună începe de la 30 de lire, depinzând de pretențiile fiecăruia.

„În prezent, avem la club aproximativ 100 de cursanți, din care 85 sunt români”, a adăugat sensei Vasile Munteanu. Numărul de telefon la care poate fi contactat este 07438052254.

Autor articol: Gelu Irimia
Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!