Medicii de familie acuză minciuni din sistem

Articol publicat in sectiunea Social pe data 8 aprilie 2016

Medicii de familie sunt deciși să refuze semnarea contractului cadru de acordare a serviciilor medicale începând cu 1 aprilie, dacă nu vor fi majorate bugetele alocate asistenței primare, și atrag atenția că sistemul medical românesc se bazează în mare parte pe minciuna că pacienții au acces la tot ce au nevoie.

„Tragem un semnal de alarmă. Așa nu se mai poate. Practica profesiei noastre este o cursă cu obstacole. Sistemul medical românesc se bazează în mare parte pe minciună. Este o minciună că pacienții au acces la tot ceea ce au nevoie. Este o minciună că softurile informatice merg foarte bine”, a declarat Rodica Tănăsescu, președintele Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), într-o conferință de presă recentă, potrivit News.ro.

„Este o minciună că pacienții au în spital tot ceea ce le este necesar. Este o minciună că medicii și asistentele sunt încurajați și stimulați în practica lor profesională. Este o minciună că se încearcă reducerea birocrației. Din păcate, toate aceste deficiențe cresc exponențial, iar activitatea noastră este din ce în ce mai îngreunată”, a adăugat ea.

 

Accesul pacientului, îngrădit

Rodica Tănăsescu spune că medicii cer retragerea de la publicare a contractului cadru 2016-2017 și prelungirea actualului contract până la elaborarea unuia nou convenabil pentru ambele părți.

„Acest contract pe care îl semnăm cu CNAS impune mari restricții, nu putem prescrie medicamente uzuale, pe care colegii noști din Europa le pot prescrie. Nu putem recomanda investigații medicale uzuale, pe care colegii noști din Europa le pot prescrie. Circuitul pacientului este o mare problemă. Accesul pacientului la anumite servicii este îngrădit”, a spus Tănăsescu.

Șefa SNMF a mai criticat „discriminarea” care s-ar face între medicii de familie și cei din ambulatoriu, întrucât cei din urmă au beneficiat de o creștere a salariilor 25%, deși cei dintâi ar fi majoritatea.

„Pe lângă bugetul mic alocat medicinei primare, pe noi ne afectează și legislația codului fiscal care ne impune o taxare suplimentară, fiind PFA. Am vrea să vedem că se reduc sarcinile administrative, dar deocamdată nu am văzut nimic în acest sens. În România se acordă pentru asistența medicală primară 6,5% din fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Noi reprezentăm o treime din medicii țării și avem în cabinete 20% din asistentele din sistem”, a mai spus Tănăsescu.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!