Ai plănuit un concediu în afara Marii Britanii? Iată nişte sfaturi!

Articol publicat in sectiunea Articole recente, Timp liber pe data 28 iulie 2016

vacanta

 

Brexit-ul ţi-a copt-o!

Dacă anul trecut cu £500 puteai cumpăra aproape €700, la o rată de schimb de €1,39 la liră sterlină, după Brexit avem o rată de doar €1,20 la liră, cu alte cuvinte aceiaşi £500 îţi vor aduce în buzunar doar €600! E foarte dureros şi poate fi chiar mai rău de atât dacă nu cumperi valuta de acolo de unde trebuie.

Dacă mergi în România şi cumperi lei, probabil că ştii deja de o casă cu un schimb valutar ceva mai favorabil de la noi din ţară. Dacă nu ştii, întreabă-ţi rudele sau cunoştinţele.

 

Costuri mari asociate tranzacţiilor cu cardul

Dar, pentru alte destinaţii turistice europene, cel mai bine ar fi să mergi deja pregătit cu valută în mână. Este mult mai bine aşa decât să apelezi la debit card sau credit card pentru a scoate bani sau pentru a face achiziţii, pentru că orice tranzacţie de acest tip atrage cu ea penalizări – pe de o parte o rată de schimb valutar a băncii care nu este cea mai bună de pe piaţă, respectiv o taxă de tranzacţie ce poate varia, în funcţie de bancă, între 2 şi 3%, iar, în cazul scoaterii banilor de la bancomat, ar mai fi şi o taxă de retragere de numerar ce variază între £1 şi 3% din suma extrasă sau minimum £3. Şi, în secţiunea următoare vom vorbi şi de o penalizare suplimentară în cazul în care vă păcăliţi şi alegeţi să plătiţi în lire în loc de valuta locală.

 

Suspiciune de fraudă

A merge în străinătate (în special în România) înarmat doar cu cardul de bancă poate fi uneori o greşeală dureroasă, dacă se întâmplă ca banca să suspende cardul din motive de suspiciune de fraudă. Ei bine, dacă ai timp, anunţă banca unde intenţionezi să călătoreşti şi pe ce perioadă, ca să nu ai asemenea surprize.

 

Internetul vinde şi valută?

Dacă nu cunoşti o locaţie care să aibă un curs valutar favorabil în zona din UK în care locuieşti, cel mai bine ar fi să cumperi valută pe internet, de la un specialist în domeniu. Cele mai bune deal-uri sunt atunci când faci comandă pentru un schimb valutar şi mergi tu să ridici banii de la una din locaţiile casei de schimb valutar, pentru a evita costurile legate de curierat.

Post Office şi Sainsbury’s sunt două nume cunoscute care oferă un astfel de serviciu, însă cele mai bune oferte se vor obţine la specialiştii în valută. În Londra, Thomas Exchange Global este foarte competitiv şi are o mulţime de sucursale în capitala britanică, în timp ce No1 Currency are puncte de colectare în majoritatea oraşelor din Marea Britanie.

Dacă nu ai un punct de colectare aproape de zona unde locuieşti, poţi cere ca banii să-ţi fie trimişi prin poştă sau, de regulă, poţi solicita să colectezi banii de la punctul desemnat de la aeroport. Doar să nu cumva să schimbi banii la aeroport, pentru că acolo vor fi, cu siguranţă, cele mai proaste oferte. Travelex, spre exemplu, are puncte de colectare în majoritatea aeroporturilor britanice (nu şi la Gatwick) şi oferă o rată destul de bună dacă se face comanda cu cel puţin 4 ore înainte de colectare.

Când cumperi, foloseşte debit cardul. Credit cardul te va penaliza întotdeauna cu aproximativ 2,5%!

 

Bilete de avion ieftine. Foarte ieftine!

Bilet de avion de £50 până la New York sau £400 până în Australia dus-întors – ţi se pare prea puţin? Chiar este prea puţin, pentru că astfel de preţuri sunt greşeli. Dar nu-i de mirare că apar astfel de greşeli din când în când, în condiţiile în care, anual, sunt milioane şi milioane de zboruri.

Greşelile sunt frecvente, dar toată treaba este să le găseşti şi să acţionezi cu rapiditate. Intră pe SecretFlying.com sau pe TheFlightDeal.com. Ai putea să găseşti, spre exemplu, un bilet ieftin, dar care nu pleacă din Marea Britanie. Spre exemplu, în acest moment este o eroare la zboruri din septembrie până în noiembrie către Kuala Lumpur la numai £215. Doar că pleacă din Madrid. Însă la Madrid se poate ajunge destul de ieftin, de la Londra, cu Ryanair sau EasyJet, cu numai £50. Astfel că, totalul zborului către Kuala Lumpur ar fi de doar £265 – un preţ excelent pentru un bilet dus-întors către Malaezia.

 

Nu pierde trenul… uhm, avionul!

Când prinzi un bilet ultra-ieftin care te interesează, ar trebui să te mişti repede – companiile aeriene schimbă preţurile imediat ce realizează că s-a făcut o greşeală. Totuşi, chiar dacă reuşeşti să cumperi un astfel de bilet, nu te grăbi să-ţi faci alte planuri în legătură cu noua destinaţie, ci este mai bine să aştepţi un semn de la compania aeriană că biletul este confirmat. La începutul acestui an, spre exemplu, compania americană United Airlines a anulat mii de bilete de la Londra la New York care fuseseră vândute la preţul eronat de £50.

În afară de astfel de erori, dacă ştii unde vrei să mergi, vei obţine cele mai bune preţuri dacă faci comanda cu cel puţin trei luni înainte de a pleca, ştiind că ofertele cele mai favorabile sunt la zborurile din mijlocul săptămânii, în special marţea şi miercurea. Skyscanner.com şi cheapflights.co.uk sunt două site-uri unde poţi urmări şi compara ofertele de la mai multe companii aeriene.

Şi, în final, dacă foloseşti din plin credit cardul, ai face bine să verifici dacă ţi se oferă puncte şi Airmiles, pe care le poţi folosi pentru a obţine un discount la achiziţionarea biletului de avion.

 

—————————————

În afara UK, nu accepta niciodată să plăteşti în lire sterline!

Anul trecut, britanicii au pierdut aproape £300 de milioane pentru că au căzut pradă unei păcăleli. Spre exemplu, eşti la un magazin de obiecte artizanale undeva în străinătate, îţi place ceva şi vrei să faci o achiziţie. Când dai cardul pentru a plăti, eşti întrebat dacă n-ai vrea să faci tranzacţia în propria valută, adică în lire sterline. Majoritatea celor care nu cunosc şiretlicul vor crede că este mai ieftin dacă se plăteşte direct în lire, însă se înşeală amarnic.

Pe lângă taxa de tranzacţie ce poate varia, în funcţie de bancă, între 2 şi 3%, se mai aplică, atunci când „plăteşti în lire sterline”, o taxă denumită „conversie dinamică de valută”, de 4-6% din valoarea tranzacţiei. Plus că se face un calcul al sumei în lire, din valuta locală, iar rata schimbului valutar este, de regulă, cel mult mediocră.

—————————————

 

Nu ai cum să mergi într-o vacanţă şi să nu închiriezi o maşină. N-ai cum!

Şi, dac-o faci, ai grijă să nu fi păcălit. Mulţi îşi rezervă o maşină online, înainte de a ajunge la destinaţie şi aleg de cele mai multe ori cele mai tari oferte. În Spania, spre exemplu, poţi închiria o maşină chiar şi cu £3 pe zi. Doar că, a alege cea mai ieftină variantă poate să nu fie alegerea cea mai bună şi este un lucru pe care îl realizezi abia când ajungi la destinaţie. Firmele de închiriere cresc imediat preţul atacându-te cu ameninţarea costurilor mari de daună dacă nu cumperi şi asigurare. Îngrijorat, vei crede probabil că asigurarea este esenţială.

 

Şi asigurat şi împovărat…

Majoritatea vor încerca să-ţi vândă un tip de asigurare denumit „collision damage waiver”, „excess waiver”, „refundable excess coverage” sau „total excess protection”, toate acestea însemnând că, dacă accepţi să cumperi o astfel de asigurare nu vei plăti excess-ul la asigurare în caz de daune la maşină. Dar o astfel de asigurare suplimentară poate costa chiar şi £20 pe zi în anumite ţări şi, deci, ţine de tine dacă îţi asumi sau nu riscul de a nu da aceşti bani pentru a fi protejat. De remarcat că excess-ul se plăteşte şi în cazul în care dauna este provocată de un alt şofer, iar în Spania unele firme de închiriat maşini au introdus şi excess-uri de până la £1.800, sume care te pot convinge să dai bai pe acea protecţie, fie ea şi de £20 pe zi.

Când închiriezi o maşină online, asigură-te că înţelegi ce acoperă preţurile afişate, astfel încât să le poţi compara corect. EconomyCarHire.com, spre exemplu, include şi această asigurare în preţurile afişate, însă majoritatea site-urilor de închiriat maşini nu fac acelaşi lucru.

 

Ia uite! O asigurare ieftină care te face să te simţi uşor! Ca în vacanţă!

Mult mai simplu şi mai ieftin ar fi să cumperi o asigurare care acoperă un astfel de exces la maşinile de închiriat. ProtectYourBubble.com are preţuri începând de la £2,31 pe zi sau £38 pe an pentru o poliţă care acoperă mai multe închirieri, IcarHireInsurance.com cere £2,99 pe zi sau £39,99 pe an, iar AA cere £4,50 pe zi sau £50 pe an.

Poliţele vândute direct de firmele de închirat maşini nu sunt doar cu mult mai scumpe, ci adesea exclud zone vulnerabile ale maşinii, precum parbrizul, cauciucurile sau scutul maşinii. Astfel că, dacă ai neşansa să plăteşti asigurarea la firma de închirieri maşini şi totuşi îţi crapă un picuţ parbrizul, vei plăti din propriul buzunar pentru reparaţia sau schimbatul parbrizului, de cele mai multe ori la un preţ umflat cu pompa.

 

Vrei să fii mai special? Plăteşte!

În final, ai grijă cu costurile serviciilor suplimentare, care sunt foarte scumpe. Un sistem GPS poate costa şi £14 pe zi, în condiţiile în care poţi cumpăra un GPS care să fie al tău de la supermarket şi cu £60 sau un scaun de copil te poate costa de la £10 pe zi în sus, or, şi un scaun rezonabil ar putea fi achiziţionat tot de la supermarket la un preţ mai favorabil.

 

Fii isteţ, că vei avea de câştigat!

Iar dacă, în momentul preluării maşinii de închiriat, eşti întrebat dacă nu cumva vrei un upgrade al maşinii care, evident, costă mai mult, gândeşte-te bine ce răspunzi. Este foarte posibil ca maşina pe care ai cerut-o să nu fie disponibilă şi să primeşti oricum, gratuit, upgrade-ul.

Mai este chestiunea cu combustibilul. Unii cer rezervorul plin, alţii gol. Dacă îl vor plin, interesează-te care este cel mai apropiat peco, pentru a nu fi taxat gras pentru diferenţa de combustibil, iar dacă îl vor gol, vezi cum faci să nu-l aduci aproape plin, pentru că nu-ţi vei primi banii pe combustibil înapoi.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!