Micii fermieri vor să renunțe la pământuri

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 14 noiembrie 2014

Mai mult de jumătate dintre românii care deţin sub 5 hectare de teren agricol vor să vândă sau să dea în arendă pământul. Motivul: nu îşi recuperează banii investiţi în culturile agricole din cauza majorărilor din ultimii ani ale preţurilor la motorină, seminţe şi pesticide, atrag atenția patronatele.

„În agricultură au început să meargă lucrurile din ce în ce mai prost în ultimii trei ani. Au crescut preţurile la input-uri, iar preţurile produselor agricole au scăzut. Din aceste motive, oamenii încep să renunţe la pământ, încercând fie să îl vândă, fie să îl dea în arendă”, a declarat agenţiei Mediafax Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, afirma în aprilie că în România există peste 700.000 de fermieri care au între 1 şi 5 hectare şi care deţin o suprafaţă de 35-40% din suprafaţa agricolă naţională.

„Românii vor să renunţe la terenurile agricole. Fenomenul a luat amploare în ultimii ani, mai ales în această toamnă”, a mai spus Baciu.

O mare parte dintre fermierii români au îmbătrânit, iar foarte puţini dintre urmaşii lor se mai ocupă de agricultură, a arătat Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR).

 

Sprijin prea mic

El crede că sprijinul acordat de stat tinerilor fermieri este mult prea mic şi nu îi încurajează pe aceştia să se ocupe de agricultură.

„Încă nu există un sprijin real pentru înfiinţarea fermelor. Cu ce primesc ei, 15-20.000 de euro, ce poţi cumpăra? O roată de tractor? Ar trebui ca sprijinul să treacă de 150.000 de euro, iar tinerii fermieri să poată avea acces la credite”, a mai spus Matei.

Acesta a afirmat că în ultimii trei ani au crescut foarte mult preţurile la motorină, seminţe, erbicide, pesticide şi îngrăşăminte. În acelaşi timp, preţul produselor agricole a scăzut în ultimii trei ani cu aproape 50%. „S-a ajuns, în aceste condiţii, ca un fermier să cheltuiască 3.000 de lei pe un hectar de teren, iar producţia să n-o poată vinde cu mai mult de 2.000 de lei. Deci ies în pierdere. Din acest motiv, mai mult de jumătate dintre românii care au sub 5 hectare de teren vor să renunţe la pământ”, a adăugat oficialul federaţiei.

România are o suprafaţă agricolă de aproape 14 milioane de hectare, dintre care aproximativ 9 milioane sunt terenuri arabile.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!