Mii de imigranţi ilegali au intrat în UK cu paşapoarte româneşti

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Imigranţi în UK pe data 25 iunie 2016

uk-roman-cu-pasaport-la-granita-britanica

Campania pentru referendum, în special de partea celor din tabăra Brexit, loveşte din nou în români. Potrivit unei anchete semnate The Times, o reţea infracţională internaţională a permis intrarea în Marea Britanie a mii de imigranţi ilegali, din Rusia, Ucraina şi alte țări din Europa de Est, folosind paşapoarte româneşti false, achiziţionate cu doar £1.000 bucata.

Iată că şi cetăţenia română este foarte râvnită, unii fiind în stare chiar să dea bani şi să treacă prin oarece dificultăţi pentru a o obţine. Doar că cetăţenia română este doar un vehicul care permite solicitanţilor să trăiască şi să muncească în cele mai înstărite naţiuni din vestul Europei. Cei ce caută să obţină documente de identitate româneşti sunt cu precădere non-comunitari, de la indieni şi pakistanezi până la ucrainieni şi ruşi. Până şi la basarabenii noştri din Republica Moldova care au solicitat paşapoartele româneşti, nu este foarte clar câţi au făcut-o din pur patriotism pentru „ţara-mamă”.

Cât despre materialul publicat de The Times, totul a plecat de la un anunţ publicat într-un ziar în limba rusă din Marea Britanie în care apăreau anunţuri care propuneau spre vânzare nici mai mult nici mai puţin decât paşapoarte româneşti, la £1.000 bucata. Astfel că un jurnalist al The Times, Katerina Kravtsova, a reuşit să contacteze membrii grupării care au postat acele anunţuri. Kravtsova s-a întâlnit la Londra cu un intermediar, Oleg Grişko. Acesta s-a lăudat că mii de oameni din alte ţări au primit cetăţenie română cu ajutorul său şi chiar i-a prezentat un fost client jurnalistei. „Este aproape legal”, a arătat el.

Grişko a ajutat-o pe jurnalista sub acoperire să meargă în România, unde s-a întâlnit cu creierul operaţiunii, Grigori Volkov. Acesta s-a lăudat în faţa jurnalistei că a procesat zece cereri într-o singură dimineaţă.

Volkov, care s-ar părea că are şapte cetăţenii, a dus-o pe Kravtsova la Biroul Teritorial al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din Galaţi, unde a fost audiată.

—————————————

„Sub privirile complicilor săi, Grigori Volkov le-a împărţit pachete de documente celor care au plătit să obţină cetăţenie română, ilegal, pentru a-şi îndeplini visul unei vieţi în Marea Britanie, Germania sau Italia.”

(…) „Acest oraş de frontieră (n.r. Galaţi) a devenit o uşă din spate către bogăţiile Uniunii Europene.”

Katerina Kravtsova

—————————————

La un an de la această întâmplare, jurnalista britanică, susţine investigaţia The Times, a primit cetăţenia română.

 

Povestea The Times, incompletă?

Digi24 a realizat un interviu la Londra cu specialistul în politică externă Christian Mititelu, care a vorbit pe acest subiect:

—————————————

„Este fără îndoială o realitate, cetăţeni de alte naţionalităţi decât română care au paşapoarte româneşti aici în Marea Britanie. Da, adică au un paşaport care le dă acces nelimitat la UE. Plătesc pentru asta, nu se ştie unde sunt falsificatorii, s-ar putea nici să nu fie în România, să fie altundeva şi aş sublinia că nu e un fenomen unic în cazul actelor româneşti. Am cunoscut pe cineva care avea cetăţenie lituaniană, dar de fapt era ucraineancă. Sunt foarte mulţi ucraineni care intră în Marea Britanie în acest fel folosind un paşaport fals dintr-o ţară sau o carte de identitate falsă dintr-o ţară membră a Uniunii Europene”.

—————————————

Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie susţine însă că numele jurnalistului sub acoperire nu apare acum în baza de date. Oficialii spun că sistemul este greu de păcălit, chiar şi cu câţiva complici în interior.

—————————————

„Ştirea nu are toate elementele. Angajaţii birourilor teritoriale nu au competenţă de a audia, conform articolului care a apărut presă. Ei doar fac procedura de înregistrare a dosarului pentru obţinerea cetăţeniei. Cu alte cuvinte, era obligatoriu ca jurnalista britanică să intre şi în birourile Autorităţii din Bucureşti pentru interviu. În ultimii cinci ani, statul român a retras cetăţenia a două persoane după ce s-au descoperit nereguli în dosare”.

Gelu-Mugurel Dascălu, purtător de cuvânt al Autorității Naţionale pentru Cetăţenie

—————————————

De subliniat că materialul The Times vorbeşte de paşapoarte false, deşi, conform istorisirii, ar fi vorba de paşapoarte originale, emise în mod corupt de autorităţile româneşti. De altfel, paşapoartele româneşti întrunesc standarde foarte ridicate în ceea ce priveşte prevenirea falsificării lor.

Articolul The Times demonstrează totodată că toate infracţiunile din UK puse pe seama cetăţenilor români au ca protagonişti şi cetăţeni care nu sunt de origine română, aceştia din urmă fiind mai predispuşi să comită ilegalităţi din moment ce au documente de identitate în neregulă.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!