Ministrul Educației a pus gând rău școlilor doctorale

Articol publicat in sectiunea Social pe data 10 iunie 2016

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a declarat că în următorii doi-trei ani o treime din şcolile doctorale se vor închide, iar altele se vor concentra, afirmând că evaluarea internaţională a acestor instituţii nu se poate realiza mai repede, potrivit Mediafax.

Ministrul Educaţiei a afirmat că responsabilitatea privind calitatea şcolilor doctorale aparţine universităţilor şi Academiei Române.

„Mă aştept ca până la sfârşitul lunii să putem anunţa acel proiect de evaluare internaţională a şcolilor doctorale din România şi (sigur, eu o las moştenire pentru că mandatul meu este scurt), mă aştept ca în următorii doi ani, pentru că nu poţi evalua 360 de şcoli doctorale mai repede, cam în doi-trei ani, cred că o treime din ele se vor închide. Altele se vor concentra, în sensul că vor pune piese la un loc şi vor face masă critică pe anumite domenii şi vom reuşi ca în interior să avem confortul că suntem dispuşi să ne expunem internaţional, nu?… Evaluarea internaţională”, a spus Curaj, într-o conferință de presă la Alba-Iulia.

Ministrul Educaţiei a adăugat că este convins că părerea celor care vor realiza evaluarea internaţională „nu va fi rea, ci bună”, afirmând că şcoala românească are un potenţial extraordinar.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!