Mirajul imobiliar. UK, pe butuci?

Articol publicat in sectiunea Locuinţe, UK la zi pe data 8 martie 2015

uk_police_demolition

„Austeritatea crează prosperitate.” E un slogan al guvernului actual. „Cum?” Asta se întreabă echipa editorială a UK Column, o revistă a mediei alternative din Marea Britanie. Tot aceştia explică cum masa monetară din economie şi-a luat zborul mult peste adevăratul PIB, ce se întâmplă cu piaţa imobiliară, de ce creşte în valoare când ar trebui să scadă şi cum se face că britanicul de rând este mai „bogat” acum faţă de perioada de dinainte de 2008.

David Cameron are un Plan economic pe termen lung, însă Mike Robinson, jurnalist al UK Column, este de părere că, mai degrabă, acest plan are ca scop salvarea pieţelor financiare din City of London care, remarcă acesta, nu au nicio legătură cu economia. Nu numai economia britanică creşte într-un ritm galopant, dar, conform presei, averea medie a britanicului a crescut în 2014 cu nu mai puţin de 14% faţă de anul precedent. „Dar cum s-a putut întâmpla aşa ceva?”, se întreabă Robinson. „Produsul Intern Brut (PIB-ul) a crescut cu doar aproximativ 3%!”

 

Banii, nu mai buni decât nişte vouchere

Jurnalistul UK Column explică cum Banca Angliei a admis într-un buletin trimestrial recent că marea majoritate a banilor în circulaţie din UK au ajuns în circulaţie ca urmare a creditelor aprobate de bănci. Mai mult, aceşti bani în circulaţie nu sunt bani adevăraţi, ci doar credite trecute în contabilitatea băncilor, care pot fi convertite în bancnote şi monede, atunci când se cere acest lucru. Aşadar, banii rezultaţi din creditele de la bănci nu sunt mai mult decât vouchere, ca acelea de la Next sau M&S.

M4 este indicatorul pe care Banca Angliei îl foloseşte la măsurarea cuantumului acestor credite ale băncii. Conform lui Robinson, se constată că din 1982 indicatorul M4 a crescut exponenţial faţă de PIB, în timp ce PIB-ul a crescut foarte lent. Creşterea exponenţială s-a oprit în 2007, când au apărut primele semne ale crizei financiare şi de atunci nivelul M4 se situează, mai mult sau mai puţin, la acelaşi nivel.

Diferenţa de bani dintre M4 şi PIB a fost folosită în special pentru investiţiile în imobiliare, în timp ce economia reală şi productivitatea au fost decimate în toată această perioadă, constată jurnalistul.

 

Cum de tot cresc preţurile la imobiliare?

În 2007-2008 a apărut criza financiară. Economia SUA s-a resimţit şi a urmat imediat o corectare drastică a preţurilor din piaţa imobiliară americană. Dar nu la fel a fost şi în UK. Aici, preţurile imobiliarelor nu au scăzut în aceeaşi măsură.

Motivul principal, conform lui Robinson, este că rata dobânzii Băncii Naţionale a Angliei a fost adusă aproape de 0 şi a fost menţinută la acest nivel, ceea ce a făcut ca proprietarii de locuinţe să nu se simtă presaţi să vândă.

Mai mult, preţurile au crescut. Iar zicala „Preţurile caselor din Marea Britanie se dublează la fiecare 20 de ani” este repetată constant în presă. Cum se poate acest lucru? Doar salariile în termeni reali nu mai sunt cum erau înainte de 2008, iar creditările aprobate de bănci nu sunt foarte multe – de fapt, nivelul lor este la nivelul cel mai scăzut din 1990 încoace (exceptând primii ani de după 2008).

Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei, este îngrijorat de supraîncălzirea pieţei imobiliare britanice, provocat de aşa-numitul „credit bubble”. Dar nu există un credit bubble, pentru că nu se acordă credite nici măcar la nivelul la care se acordau în anii trecuţi. Deci, ce se întâmplă?

O cauză ar fi faptul că, mai nou, datorită preţurilor atât de ridicate, a creditelor imobiliare mai greu accesibile şi a avansurilor tot mai mari cerute de către bănci, părinţii îşi ajută copiii cu propriile economii.

O a doua cauză, despre care nu se prea vorbeşte în presă, ne spune Robinson, este comunitatea „investiţiilor alternative”, adică fondurile de pensii şi de investiţii care îşi fac reclamă la „produsele financiare alternative” şi care se concentrează în mare parte pe piaţa imobiliară rezidenţială. Unele din aceste fonduri speculează pe această piaţă, în timp ce altele devin proprietari pe termen lung. Sunt mulţi chiriaşi în case deţinute de aceste fonduri, fără a şti acest lucru.

A treia cauză este reprezentată de străinii care fac achiziţii în masă pe piaţa imobiliară britanică. Românii care lucrează în construcţii au remarcat că multe din noile şantiere din Londra au fost deschise cu bani veniţi din afară.

Ce ar trebui subliniat aici, ne atrage atenţia Robinson, este faptul că preţurile caselor continuă să crească, însă datorită achiziţiilor cu bani cash și nu cu credite imobiliare.

 

Şi? Pe mai departe?

Nu, britanicii nu erau în 2014 cu 14% mai avuţi ca în 2013, nimeni nu poate spune că simte acest lucru. Ceea ce este mai important este că Mark Carney nu mai poate menţine multă vreme rata dobânzii băncii centrale la un nivel aşa mic. Iar când va trebui să crească această dobândă, avertizează Robinson, hiperinflaţia va fi în floare, iar efectele se vor vedea imediat. Cei care au minţit în legătură cu veniturile când au obţinut creditul ipotecar sau sunt, pur şi simplu, la limită cu finanţele, nu vor mai face faţă la rata mai mare lunară.

 

Nu s-a schimbat nimic

Robinson este de părere că ceea ce s-a întâmplat în 2007-2008 e doar un preludiu al crizei financiare adevărate. Atunci, Gordon Brown, ministrul de finanţe britanic, a anunţat că „salvează lumea” prin menţinerea în viaţă, prin orice mijloace, a instituţiilor financiare globale.

Între timp, nu s-a schimbat nimic. În continuare, spune jurnalistul britanic, băncile sunt prea mari ca să falimenteze, în continuare încalcă flagrant legea şi în continuare sunt implicate într-o piaţă a derivativelor ce se măsoară în mii de trilioane de dolari.

„Bail out”-ul va fi urmat de „bail in”, spune Robinson. Economiile depuse în bănci vor fi confiscate, după care va veni rândul proprietăţilor fizice. Totul va fi încununat de creşterea dobânzilor, când timpul va fi corect. Pentru ei. Pentru bănci, pentru sistemul financiar. Aceasta este intenţia Planului pe termen lung al echipei David Cameron şi George Osborne, conchide Mike Robinson.

Acelaşi jurnalist UK Column propune şi o soluţie: legislaţia Glass Steagall (în mare, de separare în cadrul instituţiilor financiare a ramurii de depozitare a economiilor de ramura de investiţii), respectiv Bradbury Pound (monedă eliberată de statul britanic, fără a fi împrumutată, cu dobândă, de la Banca Angliei, cum se întâmplă astăzi).

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!