Mirela Lavric, suspendată

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 29 aprilie 2016

627 lavricÎn timpul Adunării Generale a Federaţiei Române de Atletism, preşedintele FRA Ion Sandu a vorbit şi despre cazul Mirelei Lavric, depistată pozitiv cu meldonium. ”Sunt şanse ca sportiva să nu fie suspendată. În orice caz, este o pată urâtă pe atletismul şi sportul românesc. Cred că era mai bine pentru sportul românesc dacă nu luam nici o medalie, decât să avem un sportiv suspicionat că s-a dopat. Este un lucru foarte grav şi asta o spun şi din punct de vedere al sponsorilor”.

Sandu, fost sprinter, a vorbit şi despre Jocurile Olimpice: ”Trebuie să găsim un loc comun unde să ne pregătim, să-i putem ajuta să performeze. Temerea mea mare este că s-au calificat, vor fi acolo, dar să nu abandoneze. Cum va fi să avem șapte-nouă calificaţi şi acolo să abandoneze jumătate, ce ruşine mare ar fi pentru FRA. Să fim solidari, să nu avem nimic de ascuns, cine nu mai poate, sau are ceva, să nu mai facă deplasarea, să nu abandoneze acolo. Randamentul fiecăruia de acolo să fie mult mai mare”.

Conform raportului de activitate al FRA pe 2015, numărul atleţilor legitimaţi a ajuns la 11.458, dublu faţă de 2009, când erau înregistraţi 5.454 sportivi. La competiţiile naţionale în aer liber de anul trecut au participat în total 4.454 de atleţi, la feminin şi masculin. Atletismul a beneficiat anul trecut de un buget total de 11,5 milioane lei, dintre care 6,95 milioane din contractul de finanţare cu MTS şi 4,59 milioane lei din venituri proprii.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!