Moartea a 3.000 de români, ajunsă în Parlamentul European

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 8 aprilie 2016

3.000 de români au fost străpunși, în 1941, de gloanțele soldaților sovietici. Răniții au fost îngropați de vii, alături de cei deja morți, într-o serie de gropi comune pregătite dinainte. Cunoscut ca un „Katyn românesc”, masacrul de la Fântâna Albă – o pagină însângerată în istoria poporului român, a ajuns în Parlamentul European.

Europarlamentarul Siegfried Muresan a organizat în perioada 4-8 aprilie 2016, la sediul Parlamentului European de la Bruxelles, expoziția „Masacrul de la Fântâna Albă. 75 de ani – pagina ascunsă a istoriei”. Expoziția cuprinde fotografii care explică cronologic desfășurarea măcelului, dar și mărturii ale supraviețuitorilor.

„Decenii întregi, autoritățile sovietice, apoi cele ruse, au încercat să ne convingă că la Fântâna Albă nu a avut loc niciun masacru asupra românilor care voiau să se întoarcă în patria-mamă. 50 de ani după acel masacru, nu ne-a fost permis să aflăm, să dezbatem, să discutam despre această pagină neagră din istoria României – uciderea a peste 3.000 de români. (…) Am considerat necesar să organizăm această expoziție pentru a ne aduce noi aminte, precum și pentru a atrage atenția și colegilor din Parlamentul European, din celelalte state membre ale UE, asupra acestui masacru. Și pentru ca Europa să știe că România a plătit scump decizia de a separa poporul român, din Pactul Ribbentrop-Molotov”, a declarat eurodeputatul român în deschiderea evenimentului, citat de ziare.com.

Potrivit istoriei, după Pactul Ribbentrop-Molotov, mii de români din nordul Bucovinei și Basarabia, teritorii cedate Uniunii Sovietice, încercau să se refugieze în România. Soldații sovietici au răspândit zvonuri cum că românilor le este permis să se întoarcă în patria-mamă și să treacă frontiera sovieto-română. Astfel, în duminica Paștelui din 1941, 3.000 de români, locuitori ai satelor de pe Valea Siretului, cu dorința de a trece granița sovieto-română și de a scăpa de teroare, au încercat să ajungă în România. Pentru mulți, acest drum a fost fără întoarcere. Când coloana de români – care aveau steaguri albe și tricolore, icoane și cruci – a ajuns aproape de graniță, soldații sovietici au început să tragă cu mitralierele. După masacru, răniții au fost îngropați de vii, alături de cei deja morți, într-o serie de gropi comune săpate înainte. Câțiva supraviețuitori au fost arestați de NKVD, torturați și uciși, rămășițele lor fiind îngropate la cimitirul evreiesc din Hliboca. După masacru, a fost declanșată o operațiune vastă de represalii. Astfel, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia și Kazahstan. Puțini au fost cei care au supraviețuit. Ca rezultat al emigrării, asasinatelor și deportărilor, populația românească a regiunii Cernăuți a scăzut cu 75.000 de persoane între recensământul românesc din 1930 și primul recensământ sovietic din 1959. S-a afirmat că aceste persecuții au făcut parte dintr-un program de exterminare a populației românești, pus la cale de regimul sovietic.

Masacrul de la Fântâna Albă a fost considerat tabu până în anii ’90. Decenii la rând orice referire la masacru sau orice comemorare a victimelor au fost interzise de autoritățile sovietice, mai apoi de cele ucrainene. Cele din urmă au permis pentru prima dată abia în anul 2000 oficierea unei slujbe religioase la Fântâna Albă.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!