Mobilizarea rezerviștilor. Surpriză pentru toți tinerii între 20 și 35 ani

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 7 mai 2014

Evenimentul zilei a anunțat, marți, că în Monitorul Oficial, a fost publicat modelul certificatului medical pe care toţi tinerii sunt obligaţi să îl deţină la recrutare, în perioada stării de război. Se pregătește statul român de război?, l-au întrebat jurnaliștii pe Președintele României, în emisiunea „Evenimentul zilei”, difuzată de B1 TV. „Procedura este una standard, aplicată în toate țările NATO”, a răspuns șeful statului.

„Armata României își evaluează capacitatea de a mobiliza rezerviștii. Pentru că suntem o țară NATO, Armata a declanșat și în România proceduri similare cu cele din alte țări ale Alianței. Procedurile derulate deja de MApN au scos la iveală o situație aparte în care este acum România”, situație remarcată și de Traian Băsescu.

„Nu există posibilitatea decretării unei mobilizări. Urmare a declanşării unor proceduri la nivel NATO şi noi ne-am evaluat rezerviştii. Dar să ştiţi că nu a făcut-o numai România. Au făcut-o toate statele membre NATO. Sunt nişte proceduri interne în NATO”, a declarat șeful statului, care a adăugat că măsurile luate recent de Ministerul Apărării fac parte dintr-o procedură standard a NATO.

Întrebat de jurnalistul Dan Andronic dacă aceste proceduri sunt impuse de evoluția situației din Ucraina, președintele României a confirmat.

„Sigur că da, a trebuit făcută o evaluare: ce capacitate de a mobiliza rezervişti avem, dacă este atacată una din ţările baltice. Deci nu e nimic spectaculos în treaba asta. Dar asta ne-a prilejuit ocazia să constatăm că mulţi din rezerviştii noştri sunt în Italia şi Spania. Deci trebuie să găsim o modalitate, ori de a ne adapta la situaţia existentă, ori de a găsi soluţii să ne putem adapta”, a explicat șeful statului.

Potrivit Legii, în cazul mobilizării sau a războiului, sunt obligaţi să îndeplinească serviciul militar toţi bărbaţii apţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. În Monitorul Oficial a fost publicat modelul certificatului medical pe care toţi tinerii sunt obligaţi să îl deţină la recrutrare, în perioada stării de război.

Legea nr. 446/2006, privind pregătirea populaţiei pentru apărare, prevede la art. 3: la declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen devine obligatorie pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, ce îndeplinesc criteriile pentru a face serviciul militar. Noul model al certificatului precizează că tinerii vor trebui să-şi facă analize, pentru a se verifica dacă au heptatita B sau C.

Potrivit Evz, mişcarea autorităților române vine în contextul situaţiei tensionate din Ucraina.

 

Moldova, țara cea mai afectată

„Moldova este țara cea mai afectată de situația din Ucraina în primul rând pentru că Moldova avea relaţii economice foarte puternice cu Ucraina”, a mai spus Traian Băsescu.

„Pe de altă parte, problema transnistreană era o problemă pe care Moldova şi Ucraina o tratau în tandem, pentru că Ucraina are frontiera de vest a Transnistriei, Moldova frontiera de est. Mai mult decât atât, a creat un fel de nesiguranţă faptul că o ţară de dimensiunile Ucrainei este stopată din drumul către Uniunea Europeană. (…) Întrebarea foarte simplă este ce se întâmplă cu o ţară de dimensiunile Republicii Moldova, dacă Moscova vrea ceva. Acestea sunt dezavantaje. Mai sunt vreo două-trei poate mai puţin importante. Dar sunt şi avantaje. În primul rând, riscurile pe care noi le-am tot semnalat s-au vizualizat acum de către toţi. De la începutul mandatului meu tot atenţionez: Atenţie cu conflictele îngheţate, atenţie cu comportamentul Federaţiei Ruse la Marea Neagră. Asta a accelerat procesele în favoarea Republicii Moldova, procesele de semnare a acordului de acordare a vizelor”,  a mai spus președintele Băsescu.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!