Modernizare la Dinamo

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 11 decembrie 2015

609 lipaElisabeta Lipă a declarat că Parcul Sportiv Dinamo va intra într-un proces de modernizare a reţelei de canalizare şi apă, care nu mai face faţă după construcţia bazinului de înot şi sălii de gimnastică.

„Parcul Sportiv Dinamo va intra într-un proces de modernizare. Avem în proiect modernizarea şi extinderea reţelelor exterioare pentru că au apărut multe obiective noi, bazinul, sala de gimnastică, iar acum va urma şi Stadionul Dinamo. Iar reţeaua veche nu mai făcea faţă”, a declarat ea.

Referitor la sala polivalentă din Parcul Dinamo, ministrul a afirmat că sarcina obţinerii avizului ISU pentru prevenirea incendiilor este a constructorului, care s-a angajat să îl obţină: „Dinamo este a doua mea casă, chiar dacă am plecat de acolo, mă bucur că nu am plecat pentru mult timp. Şi sufletul meu este tot acolo. Trebuie să se rezolve şi situaţia sălii de acolo. Sala Dinamo este fără aviz pentru că a fost proiectată la 800 de locuri, apoi la 1300 şi când s-a cerut cerut certificatul de la 1.300 la extindere 2.600 nu s-a cerut avizul ISU. Sala s-a construit, de 3 ani funcţionăm în ea, dar după drama de la Colectiv au luat la verificat toate aceste obiective. Eu ştiam de acest lucru, am discutat cu proiectantul şi constructorul sălii şi i-am spus că avizele sunt strict în sarcina lui. Aproape 3 ani a zis că o să facă, dar nu are timp şi acum a venit momentul în care trebuie să-şi ia diferenţa de bani pentru că a avut opriri drept garanţie. Nu poate intra în posesia acestor bani pentru că nu are scenariul pentru securitate de incendiu. Dar va veni şi acest aviz. Proiectantul a înţeles asta şi în scurt timp vom avea şi acest aviz”.

În mandatul pe care-l are la dispoziție, Lipă va încerca să modifice Legea sportului şi aşteaptă propuneri din partea federaţiilor în acest sens. „Numai dacă nu vrei nu este timp. Şi timp nu va fi niciodată, dar trebuie. Dacă vrei nu ai cum să nu reuşeşti. Vorbim de 3 ani şi jumătate de Legea sportului pe care vrem să o schimbăm. A venit momentul să o schimbăm. Trebuie să ne ţinem toţi de termene. Vreau ca toată lumea să vină cu sugestii, toate în beneficiul sportului românesc. Eu sunt optimisită, am şi putere de muncă. Sunt convinsă că, în ciuda faptului că mandatul este scurt, voi putea face lucruri bune”, a spus ea.

Elisabeta Lipă a preluat conducerea Ministerului Tineretului şi Sportului, fiind înlocuită la preşedinţia CS Dinamo de fostul tenismen George Cosac.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!