Moel Siabod Café: Popas românesc al drumeților din Țara Galilor

Articol publicat in sectiunea Afaceri românești, Poveşti româneşti, Timp liber pe data 17 mai 2016

UK_Tara Galilor_Moel Siabod Café_Gabriela Dintica si Dorina

Într-un sătuc de munte din Țara Galilor, aflat la o aruncătură de băț de Marea Irlandei, două surori din Vatra Dornei au pus pe picioare o mică afacere: un popas al drumeților, „nici cafenea, dar nici restaurant, undeva la mijloc”, după cum ne descrie Gabriela Dințică, interlocutoarea materialului nostru. Românca în vârstă de 39 de ani împreună cu sora sa și prietenul acesteia au deschis popasul care se află la poalele muntelui Moel Siabod din Snowdonia în urmă cu patru ani zile. De atunci, mica afacere a devenit locul preferat al multor drumeți care ajung în acea zonă.

Bucătarul șef este chiar Gabriela, iar unul dintre cele mai apreciate și bine vândute preparate este gulașul. Dacă v-am făcut puțin curioși, atunci vă mai spunem ceva: anul trecut, în urma concursului „Cea mai populară cafenea din UK”, lansat de Revista Outdoor Magazin, Moel Siabod Café a obținu locul 2. Și dacă v-am stârnit curiozitatea și mai mult, atunci sunteți invitați să poposiți oricând pe acolo.

 

De aproape un deceniu în Țara Galilor

Drumul Gabrielei în Marea Britanie a început în anul 2007, atunci când a hotărât împreună cu soțul său să își încerce norocul peste hotare… departe de viața agitată din București, acolo unde, după ce a terminat școala de bucătari, s-a angajat în domeniu și a lucrat pentru unul dintre cele mai cunoscute și luxoase hoteluri din capitală: Grand Plaza.

„Deși munceam foarte mult, tot nu ne era bine. Era greu în țară… nu ne descurcam și am hotărât împreună cu soțul să facem ceva.

Inițial, m-am gândit să plec pe navă de croazieră sau să plec în Italia ori Spania, dar nu știam limba, așa că unul dintre colegi mi-a spus de Anglia. Mi-am depus CV-ul la o firmă care recruta personal și așa am ajuns în Marea Britanie.

Nu știam foarte multe lucruri despre Țara Galilor. Am ajuns aici cu un contract de muncă, printr-o agenție, am dat vreo 20 de interviuri în total și, la final, din toată Marea Britanie am ales Țara Galilor. Am fost singura femeie, la acea vreme. Am venit ca și bucătar, am lucrat vreo doi ani de zile, iar între timp a venit și soțul meu”, ne povestește Gabriela, care a continuat să își aprofundeze cunoștințele în Alimentație Publică făcând cursuri, școală, NVQ. „Am lucrat la recepție, în housekeeping (n.r: curățenie), în bar… am extins oarecum aria”, ne mai spune tânăra româncă.

—————————————

UK_Tara Galilor_Moel Siabod Café_Gabriela Dintica1

„Facem gulaș… este cel mai bine vândut preparat. Avem clienți care vin doar ca să mănânce gulaș. Din toate preparatele noastre, nu se cumpără nimic, totul se gătește, nimic nu se ia gata făcut. 99% din meniu… se gătește.

Servim mic dejun (English), am mai adăugat noi și alte preparate pe care le facem pe grătar, nu la microunde, cum ar fi somon. La prânz, supe. Am adaptat supa lor de șuncă în ciorbă românească de șunculiță. Se vinde ciorbița aceasta… de nu se poate. Sandwich-uri, panini, prăjituri. Gulașul se servește toată ziua. Am mai adaptat musacaua noastră… cu cartofi, cu vinete, cu carne, cu linte. Lasagna pe care o gătesc așa cum știu eu din România.

Am avut clienți care au plecat când au auzit că nu avem Fish and Chips, așa că am început să fac chifteluțe din pește… să fie ceva din pește. Totul este home-made și nu este muncă ușoară.”

Gabriela Dințică, 39 de ani

—————————————

 

Tot răul spre bine

După un an de zile, timp în care a lucrat ca manager într-o Guest House, Gabriela a rămas fără job.

„A căzut economia și doamna aceea pentru care lucram mi-a spus că nu mă mai poate ține, așa că am rămas fără muncă. Între timp, a venit și sora mea aici. Ea a început să lucreze ca ospătar”, ne povestește românca.

Numai că tot răul a fost spre bine și lucrurile abia atunci au căpătat un sens în viața Gabrielei.

„Când am rămas eu fără job, prietenul surorii mele ne-a spus așa: «Păi ia stai așa, tu ești bucătar, tu ești ospătar, și voi munciți pentru alții? Haideți să încercăm să facem ceva.» Și apoi tot el a fost cu ideea, și așa am găsit locul acesta. Nu este nici cafenea… nici restaurant. Un fel de popas. Este mai exact o fostă benzinărie, un fel de Walkers Stop… chiar așa se și numește. Un popas al celor care fac drumeții”, ne spune Gabriela despre cum a început totul.

 

Să deschizi o mică afacere… pare a fi ușor

Totul a curs ca un făcut, ne spune românca din Țara Galilor.

„În decembrie am luat hotărârea, în ianuarie, la sfârșitul lunii, am găsit locul și în martie am deschis, după ce am renovat spațiul acela. Multe nu îți trebuie. Prietenul surorii mele a trebuit să deschidă firma online, am cerut părerea unui inspector în alimentație publică, ce ne-a spus regulile pe care trebuie să le respectăm și cam atât. Nu ne-a trebuit niciun certificat… nimic. E mai ușor decât se crede. E mai ușor să deschizi, dar e mai greu să o menții. După aceea, după ce deschizi, vin controalele. Investiția a fost… destul de mult! Nu aș știi să spun exact suma. Prietenul surorii mele a fost cel care a investit. Acum depinde și de fiecare în parte cât vrea să investească… poți cumpăra o masă și cu 10 lire, dar și 60 de lire…”, ne povestește Gabriela despre popasul pe care și l-au dorit în primul rând a fi diferit față de ceea ce este în acea zonă.

—————————————

UK_Tara Galilor_Moel Siabod Café_Gabriela Dintica

„Am pornit cu ideea de a fi diferiți față de ceea ce este în zonă. De exemplu, toate cafenelele din Snowdonia se deschid la ora 9-10 dimineața, noi deschidem la ora 7.30. Pentru că dacă ești un drumeț care pleacă pe munte, în niciun caz nu pleci la ora 10. Și dacă omul vrea să servească o cafea sau o gustare mică… să aibă unde. Am plecat pe premisa aceasta. Avem oameni care știu că deschidem așa de dimineață și ne așteaptă în parcare la ora 7. Și avem în fiecare zi un Walker Special Meniu, la un preț mai special, adresat celor care pornesc în drumeții, bogat în calorii.”

Gabriela Dințică, 39 de ani

—————————————

 

După patru ani…

Acum, după patru ani de zile, mica afacere s-a transformat într-o afacere mai mărișoară. Cel mai important, ne povestește românca din Vatra Dornei, este că „trebuie să depui totul într-o afacere. Să fii acolo trup și suflet. Când am deschis cafeneaua, în anul 2012, eram doar eu cu sora mea. Ea în față, servea, eu în spate la bucătărie. Era mic, era bine… și am văzut-o crescând în fiecare zi. Acum suntem 10 oameni și uneori nu reușim să facem față. Aici unde suntem noi este un parc național, al doilea parc național ca și mărime din Anglia. Este vârful Snowdon, iar noi suntem la poalele muntelui. Capel Curing este numele satului unde avem cafeneaua. Un sătuc cu 15-20 de familii, dar cu foarte mulți turiști, mai ales în perioada verii”, a mai adăugat românca.

Viața în Țara Galilor este total diferită de cea trăită în marile orașe. „Viața este liniștită… ca la țară. De exemplu, chiria pentru un apartament cu trei camere o poți găsi cu 300 de lire pe lună. La casă este mai scump. O casă cu trei camere este 450 de lire pe lună. Sunt mulți români care locuiesc aici. Mulți lucrează în Alimentație Publică, au o cafenea, un magazin cu fish and chips… cunosc românce care lucrează în spital, ca surori medicale sau la case de bătrâni, farmaciste… sunt o grămadă de români realizați cu joburi bune aici”, ne spune în câteva cuvinte Gabriela.

Cei care vor să poposească pe la Moel Siabod Café pot găsi mai multe informații pe site-ul următor Moel Siabod Cafe.

—————————————

„Ne-am dorit să fim diferiți. Un lucru aparte în plus pe care îl avem sunt cele 12 drumeții, care pleacă din cafenea și se întorc la cafenea, făcute chiar de noi. Pornesc de la drumeții de o oră, o oră și jumătate și ajung undeva la șapte ore. Avem și o hartă mică, cu drumețiile pe care le avem. Nicio altă cafenea nu mai are așa ceva. Clienții sunt super încântați. În rest, muncim șase zile din șapte, de dimineața de la 7.30 până seara la 7.

Un alt lucru cu care ne mândrim este faptul că anul trecut Outdoor Magazin a lansat concursul „Cea mai populară cafenea din UK” și noi am ieșit pe locul 2. A fost una dintre marile noastre realizări.”

 Gabriela Dințică, 39 de ani

—————————————

Autor articol: Oana Padureanu
Etichete: , , , , , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!