Moscova ironizează Parlamentul European

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 5 iunie 2015

Ministerul de Externe al Rusiei nu pare prea îngrijorat de faptul că mai mulți diplomați ruși nu mai au acces în clădirile Parlamentului European (PE), ca răspuns la lista neagră a Moscovei pe care se află 89 de oficiali UE declarați indezirabili.

„Cred că putem să stăm și fără să vizităm complexul (Parlamentului European – n.r.), pentru că oricum nu este nimic de făcut acolo, cu restricții sau fără”, a declarat adjunctul ministrului rus de externe, Serghei Riabkov, citat de Tass. „Având în vedere sentimentele majorității membrilor acestei adunări, orice ar putea spune și orice decizie ar putea adopta poate fi cu usurință prevăzut”, a continuat diplomatul rus.

Adjunctul ministrului de externe a subliniat că, „din păcate, există tot mai puțin bun simț cu fiecare lună în luarea acestor decizii cu privire la Rusia”.

Reacția oficialului de la Moscova vine în contextul în care președintele PE, Martin Schultz, a anunțat marți că a luat măsuri drastice ca răspuns la lista neagră a Kremlinului, pe care se află 89 de personalități europene declarate indezirabile pe teritoriul Rusiei, inclusiv cinci români. Așadar, ambasadorul rus la Uniunea Europeană, Vladimir Kizhov, și încă un diplomat de la Moscova nu mai au acces liber în clădirile legislativului european, în timp ce activitatea europerlamentarilor din comisia de cooperare UE-Rusia a fost suspendată.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!