Muncitorii români, la mare căutare în Spania

Articol publicat in sectiunea Diaspora în lume pe data 22 iulie 2015

agricultura_la cules de capsuni

Românii continuă să formeze cea mai numeroasă comunitate de muncitori străini în Spania. În primele cinci luni ale acestui an, 37.000 de români și-au găsit locuri de muncă în această țară, relevă o analiză Digi24.

Conform datelor publicate de Ministerul Muncii din Spania, 300.000  români sunt înregistrați ca având contracte de muncă în această țară. Este colectivul de străini cel mai numeros cu contracte de muncă, românii fiind urmați la mare distanță de marocani, chinezi și italieni.

Ministerul Muncii din Spania avea înregistrați la sfârșitul lunii mai 67.000 de români muncitori în agricultură și aproape 38.400 de români cu contracte de muncă în domeniul menajului casnic. 28.400 de români apar drept proprietari ai unor mici afaceri, 172 de români muncesc în domeniul maritim și pescuit, iar 6 lucrează în industria cărbunelui.

Acestora li se adaugă alți peste 165.800 de români care sunt angajați cu contracte de muncă în alte domenii, potrivit Digi24.

Statisticile publicate de Ministerul Muncii din Spania arată o creștere cu mai bine de 37.000 a numărului de români care au un contract de muncă față de sfârșitul anului 2014.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!