Mutu, vizat de Fiscul italian

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 29 ianuarie 2016

614 mutuAdrian Mutu, atacantul echipei ASA Târgu-Mureş, este în vizorul Fiscului italian în dosarul de evaziune fiscală început în 2012.

Gazzetta dello Sport a publicat lista jucătorilor vizaţi de ancheta Fiscului italian. Pe această listă apare şi numele lui Adrian Mutu (37 de ani). Atacantul român a jucat în Italia pentru Inter Milano, Verona, Parma, Juventus, Fiorentina şi Cesena.

Lista integrală a jucătorilor implicaţi în dosarul de evaziune fiscală, publicată de jurnaliştii italieni, este: Gustavo German Denis, Juan Fernando Quintero, Adrian Mutu, Ciro Immobile, Matteo Paro, Hernan Crespo, Pasquale Foggia, Antonio Nocerino, Marek Jankulovski, Cristian Gabriel Chavez, Ignacio David Fideleff, Ivan Ezequiel Lavezzi, Gabriel Paletta, Emanuele Calaio, Cristian Molinaro, Rios Pabon, Diego Alberto Milito.

Gazzetta dello Sport anunţă că preşedinţii de club Adriano Galliani (AC Milan), Aurelio De Laurentiis (Napoli), Claudio Lotito (Lazio) şi fostul preşedinte al lui Juventus, Jean Claude Blanc, se numără printre suspecţi, alături de mai mulţi impresari, printre care şi Alessandro Moggi. Până acum, autorităţile italiene au pus sechestru pe bunuri în valoare de 12 milioane de euro.

Cazul numit „Offside” a început la Napoli în 2012, unde patru procurori au detectat o reţea în care sunt angrenate 35 de cluburi din Serie A şi B, precum şi peste 100 de persoane.

Mecanismul fraudulos priva Statul italian de încasarea taxelor provenite din tranzacţiile comerciale privind transferurile de jucători.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!