Muzică de divorț

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 12 mai 2014

„Cred că străinătatea îşi pune amprenta pe fiecare relaţie în parte… fără să conştientizăm. Poate doar în timp realizăm acest lucru. Dacă stăm să analizăm trecutul şi prezentul. Pe unii îi face mai puternici, pe alţii îi duce la cealaltă extremă… şi îi destramă…”

Sunt cuvintele unuia din interlocutorii ziarului nostru, dintr-un reportaj publicat acum o săptămână, dar care stârnește, încă, multe comentarii. Este străinătatea o șansă pentru familie sau un blestem? Plecăm ca să construim ceva sau ca să distrugem? Îi ajutăm în realitate pe cei dragi plecând, sau ajutorul nostru e firav în raport cu suferința pe care o provocăm? Sunt frământări care macină, inevitabil, sufletele majorității imigranților. Lăsăm deoparte cazurile, rare, în care o întreagă familie reușește să se integreze în UK, să-și găsească un job și să continue viața ca și cum nimic (rău) nu s-ar fi întâmplat. Fiindcă există și familii care așteaptă – și primesc – numai vești bune. Am ajuns, ne descurcăm bine, suntem fericiți, cu drag, vă pupăm. În viața reală, însă, lucrurile sunt infinit mai complicate. Distanța atenuează senzația de prezență a celuilalt, prioritățile devin altele, viața deviază în direcții pe care, până atunci, nu le bănuiam. Personajul reportajului nostru pune toate acestea într-o ecuație interesantă. Nu neapărat străinătatea destramă familii. Le poate, în egală măsură, consolida. Nu există nici reguli, nici rețete. Există doar experiențe personale, variante de viață. Experiențele sunt unice, de nepovestit, de necomparat între ele. Variantele, în schimb, sunt puține. Vreo trei. Familia rezistă și își construiește un nou drum în străinătate, familia nu rezistă și fiecare ia totul de la capăt (dacă mai poate), sau familia pare să fie, dar nu e. În acest ultim caz, relațiile sunt excelente în aparență, dar fiecare își vede de viața lui; străinătatea nu mai încurcă nimic, fiindcă totul era încurcat de mult timp, iar plecarea rezolvă o problemă fără a provoca un scandal. Mai departe totul e statistică. Cifre care ne arată câte divorțuri s-au produs din cauza imigrației, câți copii au rămas cu un singur părinte, aici sau dincolo, sau câți au rămas doar cu bunicii, mătușile sau vecinii. Sunt drame care pot fi contabilizate, analizate, comentate, dar niciodată rezolvate decât în interiorul familiei. Pe acest subiect se poate tăcea sau se poate asculta muzică. Muzică de divorț, cum își intitula Alexandru Andrieș unul din albumele recente. Muzica, însă, presupune armonie. De aceea e folositoare în multe împrejurări cruciale. Măcar fiindcă, fiind vorba de armonie, pe muzică nu se poate divorța.

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!