Muzică românească pentru trecători

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Muncă, Poveşti româneşti pe data 10 martie 2014

Londra_Petrus_acordionist

De când se ştie a adorat muzica. I-a plăcut să le cânte şi să îi încânte pe oameni interpretând la acordeon melodii tradiţionale. Deşi s-a născut cu o dificultate de vedere ce nu îi permite să zărească nimic mai aproape de câţiva metri, domnul Petruş, un român de 47 de ani din Focşani, şi-a luat inima în dinţi şi acordeonul în mâini şi a început să cânte pe străzile, pe la colţurile şi în staţiile de metrou din Londra. Talentul său este de fiecare dată apreciat de trecători… cu un zâmbet şi bineînţeles… ceva mărunţiş. Doar poliţiştii sunt singurii care îi mai opresc prestaţiile…

 

Sunete de acordeon pe străzile Londrei

„Doamne, bine că nu plouă” a devenit poate rugăciunea cu care îşi începe fiecare dimineaţă domnul Petruş, un român 47 de ani, care a ajuns în Londra anul trecut în septembrie. L-au ajutat verii săi să ajungă aici, alături de care şi locuieşte, iar de atunci îşi câştigă existenţa cântând la acordeon în staţiile de autobuz şi de metrou din capitala britanică. A moştenit atât talentul, cât şi instrumentul muzical de la tatăl şi de la bunicul său. Amândoi, spune domnul Petruş, au cântat întreaga lor viaţă la nunţile şi botezurile din zona Moldovei. Iar el a dus această meserie… mai departe. În prezent în cele mai aglomerate staţii de metrou din Londra.

——————————————

„Vremea contează cel mai mult. Dacă plouă, e zi pierdută… deja nu mai fac nimic… îmi strică toate planurile. Şi poliţia câteodată îmi dă ziua peste cap, dar mă mut într-un alt loc şi reuşesc să recuperez timpul. Asta este meseria mea, o fac din plăcere. Omul, dacă îmi dă un ban, îmi dă din plăcere… că îi place ce aude…”

Petruş, 47 de ani, cântă la acordeon pe străzile din Londra

——————————————

„Ziua mea de muncă începe la ora 11 şi se termină seara târziu. Stau pe stradă în tot acest timp şi mă mişc dintr-un loc într-altul. Am anumite zone în care merg. De obicei mergeam la London Bridge şi prin centrul Londrei, dar am renunţat de ceva timp să mai cânt acolo, pentru că vin mereu poliţişti îmbrăcaţi civili, care îmi spun că nu am voie să fac aşa ceva. Mai am noroc cu lumea de pe stradă care îmi ia apărarea… şi le spune poliţiştilor să mă lase în pace că nu fac nimic rău, dar legea este lege… ei îmi spun să plec, iar eu plec, pentru că nu vreau să am probleme. În rest, cânt pe la staţiile de metrou şi mai am o zonă unde sunt numai case mari şi frumoase… eu o numesc „la munte”, nu ştiu să vă spun unde este, pentru că merg mult cu autobuzul. Sunt numai dealuri mari de jur împreună. Acolo mi-a mers cel mai bine. Au fost câteva săptămâni în care câştigam şi 80 de lire pe zi. Şi acolo a venit poliţia de câteva ori şi mi-au spus că data viitoare când mă văd …mă leagă. Şi acolo lumea a sărit să mă apere… i-am auzit cum spuneau să nu se mai ia de mine, că sunt un om amărât care nu face nimic rău…”

———————————————–

„Chiar dacă am această problemă la ochi… cânt la fel de bine ca oricine. Ochii cu urechile nu au nicio treabă. Şi cu ochii închişi cânt, nu trebuie să mă uit la clape. Este după auz… după ton. Am învăţat singur note muzicale, cântece…”

Petruș

———————————————–

 

Din moşi strămoşi

„Meseria este din bunici, din moşi strămoşi. Am învăţat-o de la tatăl meu şi de la bunicul meu, care mergeau la nunţi şi la botezuri. Orice ştiu să cânt… muzică populară, manele, doine, muzică tradiţională, orice se cântă la o nuntă”, povesteşte românul de 47 de ani din Focşani. Chiar dacă s-a născut cu o problemă de vedere, acest lucru nu l-a împiedicat să îşi urmeze chemarea şi să cântă la clapele acordeonului.

—————————————

„Cel mai mult am câştigat peste 200 de lire pe zi, în zona aceea pe care o numesc «la munte», unde sunt case mari şi frumoase, iar cel mai puţin 40 de lire, când era vreme urâtă şi ploua sau când mă mai alungau poliţiştii.”

Petruş

——————————————–

Una din zonele pe care românul le frecventează în prezent este nordul Londrei… „Este o zonă bună, cu oameni care sunt miloşi şi îmi lasă câte o liră, câte două. Am reuşit să strâng ceva bani să pot trăi. Dar cum îi strâng îi trimit în ţară, la familie. Cum strâng 200 sau 300 de lire îi trimit soţiei şi băieţilor, pentru că suntem cu casa în construcţii”, spune domnul Petruş, căruia îi place viaţa de aici. Locuieşte împreună cu o bună parte a familiei sale şi asta îi mai diminuează dorul de casă: „Nu stau aici permanent… mai stau două luni, mă mai întorc acasă, iar mai vin… Aici plătesc 45 de lire pe săptămână, chirie şi facturi. Dar sunt bine, suntem 8 persoane într-un apartament şi suntem de-ai noştri, veri, nepoţi, cumnaţi… nu ne deranjează nimeni.”

——————————————

Acordeonul, instrumentul veseliei

 

  • Chiar dacă mulţi sunt cei care l-ar putea asocia cu muzica tradițională din zona Balcanilor, acordeonul este răspândit pe tot cuprinsul Europei, al Americii de Nord și Americii de Sud și este unul dintre instrumentele des întâlnite în muzica pop.
  • Se presupune că acordeonul a fost inventat în Berlin în anul 1822, de către Buschmann, spun specialiştii; se pare că au existat și versiuni anterioare ale acestei date.
  • Acordeonul în forma pe care o are în prezent a fost brevetat în 1829 de către Cyrill Demian.
  • Acordeonul este un instrument muzical care funcţionează cu ajutorul aerului împins de burduf spre nişte lame din oţel special şi este asemănător muzicuţei de gură. Prin apăsarea clapelor, aerul este lăsat să treacă numai spre acele muzicuţe care sunt aranjate într-o anumită ordine pentru a se putea obţine melodia. Există mai multe variante ca: armonica, bandoneonul şi concertina engleză.
  • De-a lungul timpului au existat constructori germani care au adus îmbunătăţiri, dar instrumentul a început să se fabrice şi în ţări precum: Italia, Rusia, Austria, Franţa, Cehia. Acordeonul este compus din:  claviatura pentru melodie, blocul cu muzicuțe pentru melodie, blocul cu muzicuțe pentru bași, burduful, butoanele şi mecanica pentru başi. Cele mai renumite acordeoane sunt cele italiene care nu folosesc elemente din metal pentru prinderea lamelelor din oţel în ramă. Pe lângă ceara cu sacâz folosită la fixarea muzicuţelor, constructorii cehi şi germani mai folosesc în fabricarea acordeoanelor şi cuie sau cârlige metalice care influenţează calitatea sunetului, făcându-l metalic şi aspru, potrivit specialiştilor în domeniu.

——————————————

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!